PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de Andrei Petre Una dintre cele mai controversate cărţi din istorie, “Versetele satanice” l-a transformat pe Salman Rushdie într-un simbol al libertăţii de exprimare. Conflictul dintre autorul englez şi ayatolahul Khomeini s-a materializat printr-o fatwa încă în vigoare, o recompensă pe capul lui Rushdie, mai multe tentative de asasinat şi o publicitate care a transformat romanul într-un bestseller aproape instantaneu. O imensă alegorie, “Versetele satanice” surprinde încă de la primele pagini cititorul, care este aruncat brusc într-un univers inedit, în care legile naturale nu mai au aproape nicio valoare. Priveşti cum binele şi răul se prăbuşesc din cer spre apele Tamisei şi începi să desluşeşti puţin câte puţin povestea, te întorci la orginile aceste incredibile legende moderne. Salman Rushdie îşi dezvăluie în acest roman întreaga măsură a talentului său de povestitor, amestecând hipnotic simboluri, culturi, spaţii şi indivizi, transformând fiecare cuvânt într-un rit. Tema centrală a romanului este religia, care transcende acţiunea, oferind înţelesuri pentru fiecare gest. Nimic nu este făcut la întâmplare, totul pare perfect justificat, integrat într-o adevărată feerie a detaliilor, specifică prozatorilor orientali. Împărţit între cele două lumi, Rushdie abordează aceste detalii luxuriante din postura clinică a demiurgului, insistând de multe ori pe natura divină a povestitorului. El este pe rând Gibreel, Dumnezeu, conducându-şi impetuos acţiunea şi ajungând la inima cititorului. Învăţăm atunci că putem transforma orice, inclusiv îngeri: “Îngerii sunt uşor de împăcat. Transformă-i în unelte şi îţi vor cânta melodiile de harpie. Fiinţele umane sunt mai încăpăţânate, se pot îndoi de orice, chiar şi de ce văd cu propriii lor ochi. De ce văd în spatele ochilor. De ce se zăreşte, pe când se preling cu pleoape grele, din spatele genelor închise... Îngerii... nu e mare lucru de capul lor când e vorba de voinţă. A avea voinţă înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba. Ştiu, vorbe diavoleşti. Shaitan întrerupându-l pe Gibreel. Pe mine?” O adevărată frescă ideologică, romanul pleacă de la o renaştere simbolică pentru a se extinde mai apoi pe 3 continente, cu efervescenţa specifică junglei. Călătorim împreună cu Rushdie din casele pline de istorie ale Indiei până în furnicarul marilor oraşe, suntem fascinaţi de pasiunea investită de fiecare personaj într-o viaţă palpitantă. Cartea ne învaţă să înţelegem mai bine lumea, să renunţăm la aerul de superioritate. Poveştile izbucnesc în fiecare moment şi niciodată nu şti care dintre ele va reuşi să îţi marcheze viaţa. Pendulând în permanenţă între luciditate şi nebunie, Salman Rushdie îşi conturează personajele atent, insistând pe sentimentul acestora de alienare. Ca în toate romanele autorului englez, oamenii au probleme, se luptă cu propria lor personalitate deviantă, încearcă de multe ori în zadar să îşi regăsească originile, străbat adevărate tărâmuri ale făgăduinţei în încercarea disperată de a ajunge în cele din urmă la iluminare. O temă recurentă în toate romanele lui Rushdie, lupta dintre bine şi rău îşi găseşte aici un cadru ideal. În decorul agitat al unei Indii împărţite între musulmani şi hinduşi, acţiunea ne poartă pe drumuri întortocheate, pendulând între momentul genezei şi momentul apocalipsei. Descoperim naşterea unor versete, apoi suntem martorii efectului lor devastator, învăţăm ce înseamnă dragostea doar pentru a înţelege că ea nu poate rezolva toate problemele. Pot oare îmbrăţişările să rezolve traume, pot oare oamenii să accepte că există forţe deasupra lor, forţe pe care nu le vor putea niciodată înţelege?: “Saeed şi-a pierdut cu totul stăpânirea de sine: - Mishal! Mishal! a ţipat el. Poruncit? Arhangheli, Mishu? Gibreel? Dumnezeu cu barbă şi îngeri cu aripi? Rai şi iad, Mishal? Diavolul cu coadă ascuţită şi copite despicate? Până unde ai de gând să mergi cu asta? Au femeile suflet, ce zici? Sau, altfel, au sufletele sex? E Dumnezeu negru sau alb? Când se vor despărţi valurile oceanului, unde se va duce surplusul de apă? Se va ridica pe margini, ca nişte ziduri? Mishal! Răspunde-mi! Există miracole? Crezi în paradis? Mi se vor ierta păcatele? A izbucnit în plans şi a căzut în genunchi, cu fruntea lipită în continuare de perete. Soţia sa muribundă s-a apropiat de el şi l-a îmbrăţişat din spate.” Deşi pătimaş în fiecare moment, romanul rămâne o mostră de obiectivitate. Există în fiecare moment atât personaje pozitive, cât şi personaje negative, fiecare atitudine este susţinută şi contestată în acelaşi timp. Cititorul descoperă o carte a contrastelor, în care se amestecă foarte multe mesaje. Trecând de la pasiune religioasă regenerativă la extremism fanatic, Rushdie ne arată tarele religiei, concentrându-se asupra personalităţilor deviante care transformă adesea lumea într-un câmp de luptă. Numele personajelor au semnificaţii complexe, Rushdie oferind un adevărat nivel secund de înţelegere. Numai din nume poţi înţelege ceea ce vrea să transmită romanul, care este presărat de personaje excepţionale, aşa cum doar în cărţile lui Rushdie pot fi întâlnite. Femei care se transformă în fantome, criminali lipsiţi de scrupule care omoară bătrâne, toate extremele se întâlnesc şi converg spre un singur punct: prezentul absolut. “Versetele satanice” reprezintă un punct de vedere curajos, iar reacţiile vehemente împotriva romanului demonstrează că Rushdie a reuşit să atingă puncte sensibile. O carte care ridică numeroase semne de întrebare, o carte care atacă prejudecăţile şi se individualizează în numeroase ipostaze scandaloase. Oamenii nu sunt arătaţi ca nişte fiinţe impecabile, ci din contră, scriitorul sondează adânc abisurile indivizilor, scoţând de acolo conflictul perpetuu între bine şi rău. Amestecând principiile şi răsturnând valorile, autorul ne învaţă ce înseamnă lumea modernă, oferindu-ne îndemnuri valoroase. Sau mai bine spus, Rushdie ne învaţă că până şi rahatul are strălucirea lui: “Chamcha şi i-a imaginat pe cei doi, Valance şi Simba, ca fiind fiecare antiteza celuilalt. Se părea că protestele îşi atinseseră ţinta: Valance era în plin proces de “depolitizare” a show-ului. Îl concediase pe Chamcha şi pusese în interiorul costumelor şi imaginilor generate pe calculator un teuton blond, înalt, cu pectorali şi creastă, un Schwarzenegger computerizat din cauciuc, o variantă sintetică, ce dădea din şolduri, a lui Rutger Hauer din Vânătorul de recompense. Evreii au fost şi ei daţi afară: în locul lui Mimi noul show va avea o voluptuoasă păpuşă neevreică. - I-am trimis un mesaj doctorului Simba: acum să te văd cum îţi mai bagi doctoratul ăla nenorocit în treaba mea. N-am primit niciun răspuns. Va trebui să se străduiască puţin mai mult dacă vrea să cucerească ţărişoara asta. Eu, unul, a anunţat Hal Valance, iubesc rahatul nostru de ţară. De aceea am de gând să o vând în întreaga lume: în Japonia, în America, în căcăcioasa de Argentina. O să vând toate pieile de pe ea. E ceea ce am vândut toată viaţa: rahatul ăsta de naţiune. Drapelul.” Stilul lui Rushdie este alert, referinţele se succed aproape instantaneu, iar lumea pe care el o descrie nu poate fi contestată. Avem suferinţă, avem iubire, avem cerşetori, avem regi, toate îngrămădite între limitele unor oraşe în suferinţă. Nici măcar clima tropicală nu mai poate salva Londra, un oraş aflat parcă la marginea timpului, între două lumi care se ciocnesc violent. Brutalitatea descrierii este un atu al cărţii, care nu evită în niciun moment duritatea, de multe ori împinsă până la dezgust fiinţativ. Reuşind să fluidizeze romanul, Rushdie le oferă cititorilor un corpus al legendelor, o împletire magică a unei realităţi croite după necesităţi. Nimic nu e imposibil, pare să ne spună autorul, nimic nu le rămâne interzis celor care îşi permit să viseze. Asemănându-se cu marii povestitori ai Orientului, Salman Rushdie creează o adevărată epopee, o luptă permanentă între bine şi rău, care se termină până la urmă într-o ambiguitate naturală. Intensitatea nu urmează un tipar, iar cartea este presărată cu numeroase puncte de interes, dovedind încă o dată capacitatea de asimilare incredibilă a omului modern. Unul dintre cele mai importante tipare conflictuale este pentru Rushdie lupta dintre nou şi vechi, dintre tânăr şi bătrân. Romanul este presărat cu astfel de scene, în care generaţiile nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, rămânând de fiecare dată de părţile opuse ale baricadei. Tinerii refuză să se explice, cei mai în vârstă sunt şocaţi de atitudinea lor, iar disputa este garantată. Reuşind să inducă o atmosferă de candoare rafinată, romanul ne oferă simplitatea limbajului simplu, direct. Până la urmă şi îngerii au nevoie de puţină distracţie: “- Foarte bine, a zis ea. Mărturisesc, dar promite-mi că păstrezi secretul. El s-a întins după Coca-Cola. - Ce secret? Naivul de Jumpy. Mishal i-a şoptit la ureche: - Mi-o trag. Cu amicul tău, domnul Hanif Johnson, avocat. Jumpy a fost şocat, ceea ce a iritat-o pe fată. - Of, las-o baltă! Nu mai am cincisprezece ani. El i-a răspuns cu glas stins: - Dacă mama ta află cumva... Iar Mishal şi-a pierdut din nou răbdarea. - Dacă vrei să ştii, a zis ea irascibilă, Anahita e cea care mă îngrijorează! Vrea şi ea tot ce am eu. Iar ea, apropo, chiar are cincisprezece ani. Jumpy şi-a dat seama că răsturnase paharul de carton şi acum avea Cola pe pantofi. - Dă-i drumul, insistă Mishal. Eu am recunoscut. E rândul tău. Dar Jumpy n-a putut spune nimic. Dădea încă din cap, cu gândul la Hanif. - O chestie din asta l-ar putea termina, a zis el. Vorbele lui au pus capac la tot. Mishal şi-a ridicat nasul în vânt. - Oh, am priceput! a răspuns ea. Crezi că nu sunt destul de bună pentru el. Şi a adăugat peste umăr, în timp ce pleca: - Poftim, Greieraşule. Sfinţii nu se ... niciodată?” Folosind naraţiunea la persoana a III-a, Rushdie explică în multe momente acţiunea, fără să pară însă artificial. Preluând rolul demiurgului, autorul îşi permite să fie brutal, îşi permite chiar să îşi atace personajele. Fără milă, romanul ironizează simbolurile lumilor îmbătrânite din care îşi trage seva. Coranul este o pură invenţie, Mahomed nu reuşeşte să îşi satisfacă femeile, curvele se substituie soţiilor sale, iar visele se transformă în alte şi alte vise. Exploatând la maxim panteonul hindus, Rushdie subliniază conflictele religioase care au marcat lumea în ultima parte a secolului 20. Fanatismul nu poate fi niciodată o opţiune, pentru că fanatismul nu va aduce decât durere. Încercând să evite alunecarea în bigotism, cartea se concentrează asupra poveştii, purtându-i pe cititori printr-un labirint al regăsirii. Doar moartea poate să intervină, doar moartea poate să mai salveze ceva. Alăturând pasaje emoţionante, cartea lui Rushdie este una dintre cele mai bune scrise în ultimii 50 de ani. Chiar dacă nu a reuşit (din cauza încărcăturii ideologice foarte mare şi a diferitelor ameninţări) să îşi adjudece multe dintre premiile pe care le merita, cartea a impresionat deopotrivă criticii şi cititorii din lumea întreagă. Scrisă într-un ritm frenetic, lovind prin frazele ei rafinate, “Versetele satanice” este cu adevărat o carte care a schimbat lumea: ”- Cine e mai nebun, i-a şoptit Osman clovnul în ureche boului său în timp ce îl ţesăla în micul său grajd, femeia nebună sau prostul care o iubeşte pe femeia nebună? Boul n-a răspuns. - Poate că ar fi fost mai bine să rămânem nişte paria, a continuat Osman. Un ocean obligatoriu sună mai rău decât o fântână interzisă. Iar boul a dat din cap de două ori, bum-bum, adică da.” O carte fascinantă, “Versetele satanice” trebuie citită de toţi cei care vor să savureze o porţie mare de pasiune. Rushdie îşi construieşte peisajele grandioase fără teamă, fără prejudecăţi. Orice este posibil, pentru că în lumea noastră binele şi răul se amestecă aproape întotdeauna. Un roman al alegerilor, un roman în care demonii devin îngeri, iar îngerii se prăbuşesc în vălătuci de fum. Crime, sânge, pasiune, erotism şi regăsire, iată atributele unei cărţi hipnotice, care nu poate decât să fascineze. Aidoma unui cântec indian, descoperi puţin mai mult cu fiecare pagină. Salman Rushdie îşi recită versetele satanice cu fervoarea celui care a descoperit că şi dumnezeu ştie să plângă... Bibliografie Salman Rushdie – Versetele satanice – Polirom – 2007 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Emanuel, am modificat. Eu nu am planuit nimic. Stiam insa ca pana voi modifica, textul va fi vazut de multi oameni in forma aceea. Si asta conta cu adevarat. Ca dupa aia toti au inteles ce era de fapt acolo. :) Ma bucur ca ai ramas consecvent. Nu sunt de acord, insa iti respect deciziile, wtf, este site-ul tau. Esti consecvent si asta e bine. Multumesc pentru aprecieri. Vasilica, parca te retrasesesi... :D Si nu, nu sunt teribilisme. Alea abia urmeaza. ;) petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-02-12 02:57:59               "Este dreptul lui Salamn Rushdie să scrie cum doreşte, este dreptul lui Petre de a se exprima cum crede de cuviinţă şi este dreptul nostru al celor care voluntar şi nesiliţi de nimeni acceptăm să evoluăm pe acest site de a nu citi cuvinte vulgare indiferent cine le rosteşte indiferent de inteligenţa contextului imaginat pentru a le justifica utilizarea şi pentru a legitima." (Emanuel Cristescu) Subscriu!!! P.S. Petre, Petre, tot nu te potolesti cu teribilismele tale!   Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2008-02-05 11:06:34               Nu am corectat extul şi am multe greşli. Vă prezint scuze şi contez că veţi fi înţeles ceea ce am dorit să scriu.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-02-05 06:11:51               Cu nerv, sintetica şi cu surprinderea, bănuiesc, a direcţiilor fundamentale deschise de Salma Rushdie, prezentarea de mai sus trezeşte interesul şi cu siguranţă va incita şi va îndemna lecturarea volumului de către mulţi dintre aceia care o vor citi. Considerente politice şi religioase vor fi contribuit la hiperbolizarea valorii acestei cărţi. Este dreptul lui Salamn Rushdie să scrie cum doreşte, este dreptul lui Petre de a se exprima cum crede de cuviinţă şi este dreptul nostru al celor care voluntar şi nesiliţi de nimeni acceptăm să evoluăm pe acest site de a nu citi cuvinte vulgare indiferent cine le rosteşte indiferent de inteligenţa contextului imaginat pentru a le justifica utilizarea şi pentru a legitima. De aceea, Petre ai minim două opţiuni Scoţi pasjul sau scoţi textul. (Nimic nu aduce în plus, în opinia mea, expresia din pasaj, faţă de "Îngerii nu fac sex niciodată" în afara de a crea un precedent pe site. Eu admir rebelul care are curajul să înfrunte un sistem religios însă nu am nici un complex nici măcar în faţa lui Salamn Rushdie, Andrei Petre ori în faţa oricărui laureat al Premiului Nobel în a-mi manifesta la rându-mi starea de rebeliune vis a vis de texte care conţin cuvinte vulgare şi care se doreşte a fi publicate aici. În fond, dacă te detaşezi şi priveşti cu obiectivitate, rebeliunea mea nu este mai puţin legitimă. Recunosc ai procedat inteligent, ai luat un autor cu mare notorietate, controversat cât cuprinde, şi ai plast un pasaj care conţine un cuvânt incompatibil cu Europeea. Imaginându-ţi că sub aceste tipuri de "presiuni" mă voi simţi complexat şi nu voi avea ce face că doar nu voi deveni ridicol obligându-te să scoţi un cuvânt pe care ÎNSUŞI SALMAN RUSDIE , pe lângă multe altele, l-a folosit. Ei bine dacă vei fi gândit aşa te-ai înşelat. Am mai spus-o şi o repet. Nu vor fi acceptate cu asentimentul meu, adică dacă voi fi fost sesizat ori voi fi luat cunoştinţă direct, nici un fel de texte, ale nimănui indiferent valoarea internă, internaţională, numele, etc. dacă acestea conţin cuvinte vulgare. Este dreptul meu la rabeliune. Iar rebeliunea nu este o acţiune cu sens unic. Sper că voi fi fost suficient de clar iar în alte situaţii similare nu voi mai pierde timpul cu astfel de explicaţii ci voi aplica strict regulamentul. "Avem suferinţă, avem iubire, avem cerşetori, avem regi, toate îngrămădite între limitele unor oraşe în suferinţă." Aş mai adăuga avem prostie, mizerie, promiscuitae, vulgaritate şi multe multe altele în aceleaşi oraşi şi în mult altele. Corect. Aceasta nu legitimizează przenţa acestora "fotografic" aici. Aici orice poate fi exprimat în limitele impuse de restricţiile conţinute în conceptul de ecoliteratură. Care nu obligă pe nimeni să evolueze aici dar obligă pe cei care evoluează aici să să fie consecvenţi cu ei înşişi din momentul în care au semnat în deplină libertate de conştiinţă condiţiile a acestui spaţiu, atunci când şi-au făcut cont. Într-un alt topic îţi spuneam că mizez pe capacitatea ta de discernământ în a compatibiliza postările tale cu exigenţele valorice ale site-ului. Şi, prin extensie, nu numai a ta. PS. Pot accepta în condiţiile site-ului orice at tip de rebeliune faţă de textul meu, în condiţiile site-ului. Accept şi presupun posibile orice alte tipuri de rebeliuni, exprimate în indiferent ce tip de limbaj, publicate însă oriunde altundeva decât aici. Nu garantez însă că le voi şi citi.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-02-05 06:08:33               gina, poate par patetic, dar mi se pare atat de bine si de frumos plasat cuvantul ala acolo ca as vrea sa-l las asa. sa speram ca se va putea. ;) multumesc de lectura amigo. te mai astept petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-02-05 03:07:50               Exista in text 1 cuvant mai dur. Nu am ales sa il elimin pentru ca s-ar fi pierdut tot sensul acelui citat, care este in cel mai pur stil Salman Rushdie, asocieri inedite, brutalitate, naturalete, franchete, profunzime. (Petre) fa asa: f..t...ca intelegem fara probleme!...altfel o alta carte pe lista mea de lecturi...regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-02-05 02:43:26               Exista in text 1 cuvant mai dur. Nu am ales sa il elimin pentru ca s-ar fi pierdut tot sensul acelui citat, care este in cel mai pur stil Salman Rushdie, asocieri inedite, brutalitate, naturalete, franchete, profunzime. Daca vreun editor considera ca trebuie musai musai eliminat, sa-mi lase aici un mesaj si voi modifica textul ulterior. petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2008-02-05 02:05:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE