|
|
|
|
|
|
|
|
|
In pasi grabiti |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
De fiecare data cand ma intorceam de la antrenament, in microbuz, seara tarziu ma intlaneam cu aceleasi persoane. Eram abia clasa a XI, si parintii mei ma trimiseserea voiosi sa fac sport. Aveam o inclinare sentimentala catre fotbal, jucand in cartier de mic, toata ziua. Unii spuneam ca as fi destul de talentat, si convingandu-l totdata pe tatal meu sa ma legitimeze la Portul. La inceput fusese dureros, colegii ma priveau cu dispret iar eu eram tot timpul cel care statea singur in vestiar si extrem de retras. Vreo doua saptamani de zile nu stiu daca am schimbat cateva cuvinte cu vreun coechipier, raspundeam la intrebari si atata tot. Antrenorul in schimb, prinsese atasament fata de mine si ma admira pentru munca mea. Intr-un fel.
Apoi m-am adaptat situatiilor, am inceput cu glume stupide, si trecand usor la o calitate superioara celei de papa-lapte. La noi in echipa era un singur baiat fata de care toata lumea manifesta o anumita teama. Teama de lovire, forta bruta, imprimata intr-un trup destul de dezvoltat. Ii spuneam Taurasul. Acest taurasul avea obiceiul sa se antreneze mereu singur, alerga de nebun si isi condamna adeversarii sau pe cei care vroia el sa ii ciomageasca prin niste vorbe extrem de dureroase :
-Te astept la plecare zicea !
Totusi acest individ nu m-a respins niciodata, fiind singurul care am avut norocul sa contez pe spatele lui. Odata imi povestise cum o regulase pe sora-sa cand era mai mic. Cred ca avea ideea ca o sa ma sperii de el sau ca o voi lua la fuga. Eu am ramas insa si l-am ascultat pana a terminat. Era biletul meu de intrare in colectiv. Odata cucerit, ceilalti nu mai insemnau nimic. Si usor usor am capatat valente de lider. Ma prezentam la fiecare antrenament iar colegii imi cereau sfaturi in legatura cu pasele la intalnire, cu felul in care se putea obtine o lovitura de la 11 metri prin simulare si asa mai departe. O perioada frumoasa din viata mea. Devenisem un fel de insipensabil in lotul de titulari, fiind singurul din echipa care primea bani de transport, eu locuind in Eforie Nord. Nu era mult dar pentru mine insemna ceva, pastrand in acelasi timp banii pe care mama mi-i oferea zilnic pentru a ma deplasa la antremanete. Mi-aduc aminte cand am marcat primul gol al meu exact intr-un moment decisiv pentru soarta meciului, cand eram condusi cu 2-1 intr-una din deplasarile cele mai grele din campionat. Egalul in deplasare era asemuit categoric unei reusite. Golul meu aprinsese sperantele antrenorul aplaudandu-mi constant evolutiile. Pornisem pe drumul mare.
Ma vedeam deja in cativa ani la una dintre echipele mari din Bucuresti, pentru ca la fiecare meci veneau cautatorii de talente si ne urmareau cu zambetul pe buze. Mi se spunea inainte de meci ca sunt urmarit. Sa dau cat pot. Nu puteam sa nu fac asta si rolul de coordonator imi picase excellent pentru ca alergam mult si primeam o recompensa deosebita. Nu am sa uit niciodata figura lui Lupu, un coechipier cand trecand de doi adversari in fata portii l-am lasat singur cu portarul si a marcat. Era primul lui gol intr-un meci oficial de cand era la echipa. Adica de vreo doi ani.
Plang cand ma gandesc. Nu-mi vine a crede cum unele sperante mor dinainte sa rasara. Stiam si contam pe fortele mele proprii chiar si atunci cand mi-am adus cel mai bun prieten la echipa si care promovandu-l ulterior imi multumea la fiecare pas pentru ceea ce facusem pentru el. Nu am sa uit niciodata interviurile la care eram chemat dupa fiecare meci pentru a da explicatie in fata antrenorului si a altor cateva personalitati de acest gen de la echipe cu un grad de varsta major. Imi placea jocul asta al cuvintelor, mangaierile tactile pe care mi le daruiau cu toata suflarea lor, ca si cum ai mangaia un ponei pe coama lui stufoasa si extrem de atragatoare. Mentalitatea unui copil. Cineva ma intreba de ce nu am continuat. I-am raspuns ca nu mai simteam nici o atractie. Clubul se desfiintase iar noi trebuia sa urmam calea de unii singuri. Multi dintre noi au ales sa continue, eu am ales literatura. Treptat s-au resemnat la randul lor. Stiu ca mai avusesem cateva tentative de reincepere, de resperante cand imi telefona antrenorul sa imi spuna ca ii pare rau si ca va face el ceva pentru mine. Stateau intre noi deja doi ani jumate. Dupa desfiintare el a continuat sa ma sune inca ceva vreme buna.
Revenind la povestea initiala, in serile de iarna , intorcandu-ma de la antrement dadeam mereu, in microbuz de cea cu care aveam sa-mi leg ultima parte a liceului. Era de un temperament coleric inaripat pana in panzele albe. Aveam frumosul obicei de a a o tachina in fiecare seara ciupind-o sau facand o gluma pe seama ei. Ma certa dulce, si uneori ma palmuia aratandu-mi ca s-a simtit jingnita, desi ii observam zambetul usor inchegat pe care mi-l daruia atunci cand indrepta palma spre mine. Imi povestea tristetile ei, intre noi legandu-se o legatura inca de pe atunci. Era la scoala in Constanta. Ieseam in cafenele de la o varsta frageda, ramaneam in club Phoenix, ori la Portoffino, unde ni se aduna gasca doar ca sa vorbesc cu ea. Celibatara inimii mele.
Nu stiu de ce dragostea moare. Nu am nici cea mai mica idee asupra acestui fapt insa stiu ca mie nu mi s-a intamplat niciodata. Cand am iubit o femeie, am iubit-o multa vreme si dupa ce ne-am despartit. Dar mereu timpul indeplinea motivele uitarii si ma indeparta de la subiect ca un actor de mare clasa. Eram subjugat de maniera in care fetele omoara dragostea, de modul in care isi dau ele seama ca vor altceva, ca vor mai mult si mai mult si mai mult. De felul in care expediaza un barbat mai ales atunci ca il au cu totul la picioare. E o eleganta pe care eu nu o pot intelege. O nonsalata de neegalat. Nu ca ar exulta matrafoaitele de fericire in momentul in care dau papucii dar provoaca un gust amar atunci cand cocheteaza imediat dupa destramare cu un altul. Atunci doare al dracului.
Simt ca plutesc. As fi baut o bere rece, m-as fi dorit undeva pe plaja, ori in vreunul din restaurantele prin care defilam in noptile tarzii acompaniat de niste monumente de arta feminina. Devoram orbeste cuvinte ca profesoara , amanta sau sotie. Acum nu-mi starnesc nici un interes. Acum m-a prins un dor teribil de fata cu care ma intalneam in microbuz si careia as fi vrut sa-i aud vocea macar la telefon. Stiu insa ca nu se poate si ca nu ar fi nici un model de corectitudine din partea mea. Raman
de fapt plec. Ma duc sa retraiesc. Ma duc sa beau o bere si sa incep sa-mi fredonez melodiile pe malul marii. In locurile unde nu am fost.
Ani de liceu cu emotii la romana
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Maimutica, recitisem textul. mi-a fost o draga lene sa mai sterg si sa repostez incat mai degrama as fi scris altul! sunt multe erori pe care le consider oarecum surde! Multumesc pentru vot, pentru comentariu si mai ales pentru ca ai citit. R. |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2008-01-23 15:58:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
- Unii spuneam ca as fi destul de talentat... unii spuneau că... desigur, din neatenție acordul este alterat.
- intre noi legandu-se o legatura - aș propune: între noi înfiripându-se o legătură.
virgule absente pe alocuri:), dar povestioaraa ta mi-a plăcut:) celibatara inimii tale:)
un vot
maimuța de mătase :)
|
|
|
|
Postat
de catre
ambigua departare la data de
2008-01-23 12:44:20 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23946 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|