FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Spiritul ludic
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Cînd Arghezi spune: m-am copilărit, nu vorbește despre o prelungire dincolo de limitele firești și rezonabile a tarelor și a neajutorării irascibile a copilăriei. Pentru el, ca și pentru orice om întreg și perfectibil, copilăria nu este doar un refuz tenace și răzvrătit al evoluției.

Copilăria pe care o vizează este aceea care păstrează și desăvîrșește acele trăsături valoroase, fragile, cel mai adesea perisabile, ale vîrstelor dintîi, precum candoarea, nevinovăția, inocența (în sens de incapacitate de a face rău premeditat). Copilăria care-și maturizează aceste însușiri și care devine nu o vîrstă a rudimentarității perpetuate, ci a opțiunii cultivate – o vîrstă adoptivă în ciuda celei cronologice.

Copilăria are un nume bun, cînd vrem să vorbim despre ea la modul peiorativ folosim neologisme ca puerilism și infantilitate. Ele numesc cel mai bine incapacitatea/impotența de a te desprinde de vîrsta lipsei de discernămînt pentru a putea dobîndi valori autentice și a miza riscat pe ele și nu pe protecția maternă (sau paternalistă).

Într-o mică poezie antologică, făcută oarecum în joacă, Blaga spune: Copilul rîde: / Înțelepciunea și iubirea mea e jocul! Abia de trebuie să mai subliniez faptul că la toate vîrstele aceste trei ingrediente sînt prezente într-o altă ierarhie. Nu infantilismul iresponsabil este blazonul copilăriei, ci capacitatea mirabilă de a topi iubirea și înțelepciunea în rîs și joc.

Spiritul ludic nu este deci acela care agreează joaca puerilă și decerebrată, ci acela care face din joc o trăsătură umană superioară, o sinteză a înțelepciunii și iubirii. Copilului i se iartă faptul că se joacă cu propriile excremente și nimănui nu-i trece prin cap că acest lucru este una din valorile copilăriei care ar merita perpetuată și canonizată. Și totuși... sînt unii, cronologic adulți, care se rezumă la atît. Ba chiar se împăunează cu asta.

Și spiritul ludic este o trăsătură umană superioară atunci cînd este cultivat, nu degeaba a scris Johan Huizinga o carte intitulată Homo ludens în care demonstrează că societatea umană, departe de a cultiva doar seriozitatea posacă și mercantilă, este gestionată în multe împrejurări de un spirit de joc salutar și elevat.

Totul e să ai capacitatea de a face deosebirea între jocul cu bobițele scoase din nas și acela cu mărgelele de sticlă. Altfel, te poți ascunde infantil o viață întreagă după eufemisme expirate.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  corneliu, acum am citit commentul tau de aici, pentru ca doream sa-ti las undeva vorba pentru ultimul text la care te rog sa deschizi comentariile, pentru ca as avea cate ceva de spus. indiferent ce faci, a meritat steaua.

in privinta a ceea ce citesc mai jos uite un semn: ''?''
...si cam ce necazuri se intampla noaptea? ma urasti?:)

a la votre

...
 
Postat de catre I BG la data de 2008-01-10 19:28:41
         
 
 
Cu munca informativa si raspindirea zvonurilor se ocupa cine punea asemenea intrebari insinuante:

Corneliu, Cristian RobuCorcan este clona ta? Fireste ca pot verifica dar prefer sa imi spui tu.
Postat de catre Ioana Barac Grigore la data de 2008-01-05 01:48:10

Eu cred ca, in ce priveste clona respectiva, ai uitat unele mici amanunte. Le poti pastra in dosarul personal. Dar nu e bine sa te joci cu focul. Noaptea se intimpla totul felul de necazuri...

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-01-05 16:33:11
         
 
  Angelica Homu a fost clona mea pe agonia, Corneliu. nu a fost niciodata un secret. dealtfel, cele cateva texte au fost transferate foarte repede pe contul meu in momentul in care am trecut la 120, a fost o conditie pe care am respectat-o. so?

de ex:

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/149968/index.html

cine e ''persoana care se ocupă cu munca informativă în comandoul terorist''? si de ce-ar ramane intre tine si persoana respectiva o informatie pe care o cunosc toti cei interesati si care se refera la mine? poate ma lamuresti.

Corneliu, ce e cu tine? e ceva ce te supara si nu stiu! ascult.

...
 
Postat de catre I BG la data de 2008-01-05 16:21:36
         
 
 
Persoanei care se ocupă cu munca informativă în comandoul terorist:

Nu știu a cui clonă este Cristian RobuCorcan, știu doar a cui este Angelica Homu și ce rol a avut în activitatea literară virtuală.

Ar putea însă să rămînă doar între noi.

 
Postat de catre CUM SE VEDE la data de 2008-01-05 09:51:53
         
 
  Corneliu, Cristian RobuCorcan este clona ta? Fireste ca pot verifica dar prefer sa imi spui tu.  
Postat de catre I BG la data de 2008-01-05 01:48:10
         
 
 
Maiestate,

Observ ca aveți marea abilitate de a înțelege totdeauna, din orice context, exact și numai ceea ce ați dori dv. să fie în text. Riscați în felul ăsta multe dezamăgiri. De fapt, gestul meu nu este decît continuarea grevei de zel sub altă formă.

Regret că nu pot participa la noul dv. proiect. Încă nu e cotat la bursa Google și nici n-ați menționat vreo retribuție consistentă (pe care cîțiva dintre noi o vînăm de multă vreme). Pe proiectul vechi, cum știți, bonitatea dv. se turtește vertiginos de abscisă.

Cred că v-ați ferit degeaba, istoria acestui site este, evident, doar pură isterie. Sau, ca să fiu în ton cu textul de mai sus, istoria site-ului este doar un pudic eufemism pentru isteria lui patentă.


*

Kosta și Vera, bunăvoința voastră merită texte mai bune decît ale mele.

Ioana, o preferam pe Angelica.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-01-05 01:04:26
         
 
  Subscriu. Jocul si povestea sunt, dupa umila mea parere, singurele activitati umane serioase. Tot ce nu incape in aceste doua categorii reprezinta fie deviatii fie travestiuri, dar repet, numai jocul continua din copilarie si pana la moarte, iar povestea este, la fel, o insotitoare fidela a individului din momentul nasterii si pana la asfintit. Ne nastem din intamplarea unei frumoase povesti de dragoste (cei mai multi) sau din povestea accidentala a intalnirii mai mult sau mai putin voite dintre un individ femela cu un individ mascul din specia homo sapiens. Traim fiecare povestea vietii noastre, sau cel putin ne straduim s-o acreditam, lasand adevarul crancen al biografiei noastre sa zaca prin cine stie ce rafturi sau sertare oficiale, incrancenati sa ne aratam asa cum am vrea si nu cum suntem de fapt. Murim, iar dupa noi ramane o poveste si atat. In urma multora nici macar atat. Ce sa spun, frumos ai scris, aproape ca te invidiez. Dar fiecare scriem altfel si povestea fiecaruia e numai a lui. Cu admiratie, Kostanu  
Postat de catre sters sters la data de 2008-01-04 18:39:10
         
 
  Interesant text, mi-a placut!
Vot,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-01-04 17:06:19
         
 
  Excelență,

Eu înțeleg din gest, nu din eseu, că ai acceptat armistițiul propus.

Textul îmi place însă nu-l voi comenta pentru ca nu cumva să nu mă acuzi că aș face-o de oarece interes.

Astăzi la 17 vine la mine o echipă pentru reproiectarea site-ului.

Insist și te rog, pentru varianta tipărită, trimite-mi ceva inedit.

Și te rog să nu mai fii așa sensibil, dacă vor fi unii cărora nu le place scrisul tău. Tu, sunt sigur, nu faci parte dintre aceia care adoră unanimitățile. Celor cărora ți se pare că au un punct de vedere argumentat, mai pe șleau, că merită, răspunde-le. Celorlalți, ignorarea mi s-ar părea o bună procedură.

Așadar, ecsinescu, pe trezie și în deplină cunoștință de cauză, asumând-și actul și faptul, a propus o împăcare istorică. Eu am interpretat gestul tău de a ieși din "greva regală" ca o acceptare a armistițiului.

Acum sper că avem cu toții inteligența și înțelepciunea să nu sărim ca arși din fiece împunsătură sau "mâncărime de condei" De pildă pe mine, când scriam, mă tenta să fac un joc de cuvinte de tipul "împăcare istorică și sper nu isterică" dar m-am abținut gândindu-mă că, poate ar deranja. Oi fi făcut bine?

La mulți ani.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2008-01-04 13:11:34
         
 
  Corneliu, eseul este bine inceput. Are verva si coerenta. Poate fi continuat la fel de bine punctand cate ceva din stilistica hedonista. Sa zicem, cateva referiri la raportul esential/derizoriu, euforia retorica, poetica sabotajului, necesitatea trivialitatii, tentatia parodiei si a scriiturii ironice, etc.. Ar putea iesi ceva super de aici.

Un vot pentru intentie si tot respectul pentru un eseu scris de un autor care isi asuma propriul nume.

Un an bun

...
 
Postat de catre I BG la data de 2008-01-04 12:44:01
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE