|
|
|
|
|
|
|
|
|
NOAPTEA MAGILOR |
|
|
Text
postat de
Liviu S. Bordas |
|
|
NOAPTEA MAGILOR
Doi pumni în rărunchi, grei ca două maiuri, îl făcură să-și piardă suflarea. Apucă, în cădere, să întoarcă privirea. Chioru, starostele cerșetorilor din Piața Catedralei, se încruntă la el pe sub claia de păr care izbucnea de sub căciula soioasă:
- Valea, așchimodie!... Sau vrei să te ologesc pe veci?
Avusese îndrăzneala să cerșească pe treptele sfîntului lăcaș. Pentru cîteva clipe nădăjduise că a venit și ziua lui. O femeie cu hainele cernite îl miluise cu un covrig cald, care zăcea acum pe treptele bisericii. Îl mirosise îndelung înainte de a-și înfige dinții în el, mirosea a cuptor încins, a pîine dospită, a sărbătoare...
Uită de spaimă, de durerea loviturilor primite, de amenințările Chiorului și se aruncă după bucata aceea de cocă aurie, rostogolindu-se pe trepte în rîsetele și înjurăturile găștii starostelui.
Vreo două ceasuri din zi și le-a petrecut sub o poartă. Molfăia din covrigul acela dulce, îl mozolea între buze, cu teama că se va isprăvi prea devreme. Avea un gust aparte pe lîngă bucățile de pîine acră adunate de prin tomberoanele orașului. Îi aducea aminte de un sat prăfuit, de o căsuță scundă, albă și de doi bătrînei sporovăind pe prispă. Dintr-o parte a casei, unde fumega un cuptor de lut, venea parcă același miros de coajă proaspătă, de abur de pîine... Socoti că trebuie să fi fost bunicii lui și că trebuie să fi trecut multă vreme de-atunci, dacă amintirea aceea era mai mult o ceață...
Pierdu apoi vremea pe marele bulevard, căscînd ochii la vitrinele scînteietoare, la lumea bine îmbrăcată, la limuzinele ale căror roți fîșîiau pe asfaltul străzii. Pînă cînd printre crengile copacilor prinseră a se aprinde miile de lumini colorate, iar frigul se făcu tot mai pătrunzător.
Era vremea să se întoarcă acasă.
Acasă... Cît de străin suna...
Părăsi bulevardul, ocoli piața Catedralei și se pierdu în întunericul ce domnea peste scările ce coborau pe sub podul cel mare al orașului.
În noaptea asta nu avea nimeni să-i tulbure tihna. Nu avea a se teme de bastoanele gardienilor, nici de pumnii celor mai mari ca el. Era singur în tot locul acela atît de rîvnit. La vremea aceea, toți ceilalți căutau fumul și căldura bisericilor, deschise pînă dimineața... Ar fi încercat și el, dar amintirea Chiorului și durerile care-i săgetau rărunchii erau prea vii...
De sus, de pe cheiul Neosiei, străbăteau aerul rece al nopții voci de copii purtînd veștile despre minunea de la Viflaim... Le auzi tot mai departe, tot mai departe, vătuite parcă de frigul uscat ce plutea pe deasupra apei. Desluși, prin aburul tremurat și tot mai firav al răsuflării, licărul unei stele îndepărtate, și rămase cu privirea pironită asupra ei, așteptînd să apară alaiul strălucitor al celor trei Magi de la Răsărit...
* * *
Ziarele de dimineață reluau cu aldine prima declarație a primarului din acea zi de Crăciun: statistic, numărul celor fără adăpost decedați în cea mai sfîntă noapte a anului scăzuse la jumătate...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vă mulțumesc pentru trecerea prin pagină.
La mulți ani tuturor.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2007-12-26 16:57:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Craciun cat mai fericit Liviu!
partea de suflet pregatita ca un crestin stiutor de Mecca...si Mecca incepe de-acasa...
cele bune de Nou an!...
regards,
goia
|
|
|
|
Postat
de catre
nula nada la data de
2007-12-25 20:01:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am citit-o de mai multe ori. Impresionant .
Cu deosebit respect , Cris. |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2007-12-25 19:19:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iata o proza bine scrisa! (pentru cei care ar vrea sa invetze sa scrie literatura!)
Felicitari si La Multi Ani!
*
Veronica |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2007-12-25 19:08:17 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|