|
|
|
|
|
|
|
|
|
America |
|
|
Text
postat de
Teo Teofil Traven |
|
|
- Au trecut câteva zile de când te-ai mutat cu totul la mine și spre surprinderea mea m-am obișnuit foarte ușor cu viața în comun. Realitatea este că am avut amândoi multă bunăvoință în acest sens. A început să îmi placă ca seara să găsesc acasă cina pregătită și o companie plăcută.
- Astăzi e sâmbătă și e trecut de ora 8, vrei să mai ieșim undeva?
- Chiar dacă aș vrea, spectacolele au început, iar la vreun restaurant nu prea mă trage inima să mergem. Mă bucur că ai acceptat să stai cu mine. Serile și nopțile au acum cu totul alt farmec.
- Să știi că și eu simt la fel. Cu tine am redescoperit frumusețea vieții în doi. Nu mai credeam că mă voi acomoda vreodată cu cineva permanent lângă mine.
- Ei permanent! Eu lipsesc de dimineața până târziu seara. Acasă chiar sunt un fel de musafir. Și de multe ori am de lucru în continuare până noaptea târziu.
- Ba, nu e așa, e foarte plăcut să te știu pe lângă mine, pentru că de ce să nu ți-o spun, chiar dacă pleci devreme și te întorci foarte târziu, prezența ta e mereu simțită, parcă ești prezent în tot ce e în casă.
- Hai mai bine spune-mi astăzi pe cine ai mai întâlnit?
- Nu am întâlnit pe nimeni sau cel puțin nu am întâlnit pe nimeni important.
- Nu te cred, pari puțin îngândurat și preocupat de ceva.
- Chiar se vede asta?
- Nu e chiar așa evident ca altă dată, dar dacă mă uit atentă la tine, sigur că se vede. Și apoi nu uita că în săptămâna asta s-au reînnodat toate firele rupte între noi sau aproape toate.
- Eu cred că toate, fiindcă nu au fost multe, în schimb au fost destul de solide, mai degrabă funii decât fire. Și acum mă tot întreb ce a fost atunci, cum de am renunțat amândoi la toate și ne-am despărțit.
- Lasă că avem timp să vedem și asta, apoi să ne învinovățim reciproc. Nu e acum momentul pentru subiectul ăsta. Mai bine totuși spune-mi pe cine ai întâlnit azi, că îmi pari foarte iritat.
- O tâmpenie nu îți fă nici o grijă. Nu se merită. Am zis eu pe un ton destul de ferm.
- Chiar așa? Hai spune, că îmi place să ascult toate nimicurile tale.
- Bine, în drum spre casă m-am întâlnit cu o fostă vecină din Mehala, pe care nu am văzut-o de vreo 25 de ani. Sărutmâna, servus, ce plăcere, arăți foarte bine și alte cuvinte convenționale de salut.
- Cum de ești pe aici? Te știu în America. Ai tăi mi-au spus că o duci foarte bine pe acolo. De când m-am mutat din cartier mă întâlnesc foarte rar cu ei, dar de fiecare dată mi-au dat vești despre tine. Mi-au povestit până și de divorțul tău. Dar cu toate astea spuneau că îți merge foarte bine.
- Da așa e, a spus ea, dar ceea ce e mai important, tot nu ți-au spus. Nu ți-au spus că nu știau nici ei. Uite ție îți voi spune primul. Știi că am o fetiță, Michaela, de 23 de ani?
- Da știu.
- Dar nu știi ce e mai important: e fetița ta, tu ești tatăl ei.
- Nici în glumă să nu spui asta, am spus eu râzând.
M-ai privit foarte surprinsă și întrebătoare.
- Și asta numești tu tâmpenie? Deja am intrat la idei. Te rog povestește-mi totul amănunțit.
- Fi serioasă și tu. Cum poți crede și tu așa o aiureală? Dar pentru liniștea ta îți voi povesti totul amănunțit.
Ne-am așezat amândoi pe marginea patului și încep a-i povesti.
- Totul a fost acum vreo 25 de ani. Locuiam în Mehala foarte aproape, la câteva case unul de altul. Eu am fost student la construcții, iar ea la filologie. Era o fată frumușică și inteligentă, mă rog îmi plăcea societatea ei, dar nu puteam spune că eram îndrăgostit de ea și sunt convins că nici ea de mine - mă rog doi prieteni foarte buni. Uneori mai mergeam împreună la serile de dans studențești.
- Cu timpul a început să îmi facă vizite mai dese. S-a întâmplat ca nu întotdeauna să fie părinții mei acasă.
- După vreun an mi-a spus că se mărită cu cineva din America, pe care l-ar fi cunoscut nu cu mult timp în urmă și va trebui să alerge după aprobări. Ce era să spun? I-am urat succes în toate demersurile necesare. Am început să ne vedem din ce in ce mai rar, apoi aproape de loc, până a venit într-o zi să își ia rămas bun pentru că a doua zi urma să plece. Ne-am despărțit în cei mai buni termeni, cu promisiunea de a ne scrie des, promisiune pe care nu am achitat-o nici ea nici eu. După ce a plecat în America singurele vești despre ea erau numai cele ce mi le spuneau părinții ei.
- Nici vorba să cred gluma asta, doar eram amândoi niște copii în jur de 20 de ani.
- Hm, copii, copii, de 20 de ani zici tu?
- Da. Dar chiar dacă ar fi fost așa, nu crezi că trebuia să îmi spună atunci?
- Cred că da, dar e posibil și să nu îți spună, cine știe? Eu dacă eram în locul ei îți spuneam.
- Știi ce mă nedumerește? Am o senzație că ea te iubea pe atunci și încă foarte mult.
- Sincer nu cred, a existat o strânsă prietenie între noi, dar până la iubire... Aș putea-o numi prietenie dezinteresată.
- Dar hai să lăsăm povestea asta, oricum e foarte veche și personal cred că a glumit astăzi - cam sinistră glumă, dar treacă de la mine.
- Cum spui tu Teo, dar m-au impresionat toate astea, încât nu cred că voi putea închide ochii la noapte.
- Mâine e duminică și îți voi ține cu plăcere companie oricât de mult vrei tu.
- Îți arde de glume acum, dar nu aș vrea să știi ce e în mintea și inima mea acum.
- Nu, chiar nu glumesc.
- Hai să lăsăm toate și să ne culcăm, zău dacă mai am poftă de ceva, deși am convingerea că nu voi avea nervi nici să dorm.
- Gândește-te și tu, ceva nu e cinstit aici. Dacă tu ai fi fost în locul ei, plecai în America fără să îmi fi spus măcar o vorbă despre copil?
- Nu, chiar nu puteam pleca, fără să îți spun despre copil.
- Acum mă faci să regret că ți-am povestit toate astea.
- Nu, nu, foarte bine ai făcut. De fapt eu am fost cea care am insistat în toată povestea asta.
- Hai să te întreb ceva, câți ani ați avut atunci voi, fiecare dintre voi?
- Și eu și ea aveam 20 de ani.
- Hm, hm, hm, ce te face atunci să fi așa convins că nu are dreptate?
- Cum ce? Ți-am spus că eram doi copii cu capul aiurea. Chiar dacă am făcut noi ceva, a fost superficial, în mare grabă. În fond, nici nu am știut ce facem și nici cum să facem.
- Adică cum în grabă? Cum superficial? Întreabă ea foarte insistenta.
- Pai amândoi cu ochii la fereastră și cu urechile ciulite să nu fim surprinși. Îți spun eu că nu a fost nimic, nu așa se face un copil.
- Acum cu întrebările tale mi-a sărit somnul și mie.
- Ascultă Teo, că are sau nu dreptate, că putea fi concepută fata, habar nu mai am. După cum spui tu e incredibil, dar și povestea ei e foarte verosimilă.
- Las-o în acolo, doar nu îți imaginez că mă iau după ce spune ea și plec în America. Chiar ea mi-a spus in seara asta că nu are pretenții de la mine.
- Of! Of! Toată povestea asta mi se învârtește în cap.
- Hai să ne culcăm odată, toată aiureala asta e atât de veche. S-a întâmplat cu mult înainte ca noi să ne cunoaștem.
- Da, e foarte veche, foarte, foarte veche.
Până la urmă am ațipit, am tresărit cam pe la ora 5. Stătea lângă mine cu ochii deschiși.
- Hai încearcă să dormi și tu măcar un pic, spun si am luat-o în brațe.
Am dormit amândoi până foarte târziu, afară strălucea lumina soarelui.
- Hai să mai stăm în pat. Să ne odihnim cât de cât.
.
Într-un târziu m-am ridicat din pat, te-ai ridicat și tu, dar cu ochii țintă la mine mi-a spus:
- M-am gândit mult și ai dreptate. Oricât de veche ar fi povestea asta, nu ești tu omul care să împartă copii în dreapta și stânga, fără ca să-ți mai pese de ei.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|