PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Din versurile lui Valeriu Barbu (11) Text postat de Mariana Fulger 24 – 25 noiembrie 2007 tablou cu: ducea râul rufele…! (nud de mamă plânsă pe fundal) zeilor li se iartă crimele sau un transfer de culpă împovărând muritorii – născuţi vinovaţi şi ce li s-ar putea pune capriciile în comparaţie cu ale noastre, nu! Poate că aici este puntea de legătură între zei şi oameni! Personal nu ştiu niciun zeu semizeu, sfert măcar şi nepăsarea lor ar putea fi una dintre crimele perdonabile la o adică… nici nu-mi pasă, uite aşa îmi văd de muririle mele mă duc liniştit, gârbovit la râu şi mă arunc… în titlu _________________ sunt aproape de… departe! gândire magică, un pic sperănţoasă, un pic habar dinspre neputinţe – simt în preajmă pârdalnică preajmă, adulmec mirosul crud, proaspăt al unor minuni sau poate că un cocor tocmai trecea rămas în urmă fac lobby: va ajunge va ajunge, va aju… _________________ fotografii mişcate tare distorsiuni pun demonilor derute sau ignorându-i păşesc pe muchii între parabole şi instincte iau cu mine frânte traiectorii văd ţărmul, dar nu văd marea ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard oblic chimic vântul şi nu ştiu nu ştiu unde mi-e pământul ah, rădăcinile mele lichide cum mai stau umbră… distorsiunilor! _________________ viaţa-i ceva sacru cel puţin…! sacru lin, sacru, violent, total – nestăpânită palma mea sângerând strânsă pe tăioasă linie a vieţii de m-aş fi născut eu şi nu mama mi-aş fi dat precis altă formă mărgică, de exemplu rostogoli-mi-aş în mări încinse palma asta roşie, roşu-carmin roşu-oranj, roşu-violet! _________________ aparent imperceptibil… o frenezie ucigaşă bântuie lumea, istoria nu există totu-i într-o secundă sau nici măcar aşa de mult timp o frenezie flămândă un maxilar enorm, mestecând continuu apropiindu-se… o împerechere frenetică învălmăşeală lascivă, cleioasă o frenezie în măşti odioasă, cosmetică ascunde rana lumii rana fiindului cu umor vorbind Creatorul tună peste lume… o frenezie în a tăia felii cortina să mi se vadă goliciunea vanitatea drama traiectoria gestului aparent imperceptibil al protagonistului oricărui cortegiu funerar ni se nasc tăcuţi pruncii _________________ vibraţii… ample, aproape balans înăuntru cuminte şi încrezător, numai că nu ştiu sunt câţiva care imită prosteşte gesturi omeneşti în sine peste tot în jurul meu ieşind zeci de mâini fluturând, tălpi desculţe, uneori contorsionaţi – din trupul meu în fiecare atom, fiecare părticică întinde lăbuţe a îmbrăţişare vântului piscului razei cuminte, ghemuit cu genunchii înveliţi în hârtie albă, aici o mână vă face semne şi nu-s adii! _________________ spirale violet-aurii aşa de tare şi cu o viteză uimitoare saltă fulgere subţiri, subţiri teiubescuri zvelte… tu nici nu ştii tot atâtea scenarii «drobi de sare», fericiri trec prin ochii mei Ultima oară secunda abia zbătândă mi te închipuia la moartea mea şi plângeam de cât amar ţi-am provocat cu acest banal prilej nu pentru mine, ci de plânsul tău am plâns îţi căutam – mort fiind – fruntea să-ţi spun în culori că te aştept într-o viaţă viitoare mai bun mai puţin susceptibil… şi la fel de iubibile vieţile tale să le slujesc, tu nu, tu aruncai batiste în urmă jurai să nu te mai naşti dacă tot trebuie să mor atâta… Secunda în care scriu aici te întoarce în secunda care va veni şi tot aşa! _________________ *Dacă doriţi să-i scrieţi, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galaţi Mulţumim. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Triste, când trăieşti departe de libertatea pe care ţi-o dă uneori lumea cea mare, izolându-te de lumea cea mică şi densă a celor îndepărtaţi un timp de ea acolo unde se strâng neputinţele existenţei umane sau doar neînţelesul, sufletul şi mintea îşi caută, recaută sensul. Viaţa e sfântă oricine ne-a dat posibilitatea să-i fim particule şi creatori de înţelesuri. A te crede zeu e o copilărie. Nu e nimeni mai bun, nimeni demn să ceară dumnezeirea - suflete îmbrăcate în lut care-şi caută cu îndârjire, cu speranţă şi, uneori, cu răbdare sensul. Mâncăm, ne reproducem, muncim, producem deşeuri cu nemiluita, căutăm tot timpul hrană şi înţelesuri care să ne dea un sens pentru mai departe. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. O zi fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-30 06:04:39               Mariana, inca o data multumim pentru versurile lui Valeriu...Triste, triste...am ales doar acest poem, desi in fiecare gasesc cate ceva cu care raman si care vreau sa le citez: " VIAŢA-I CEVA SACRU CEL PUŢIN…! sacru lin, sacru, violent, total – nestăpânită palma mea sângerând strânsă pe tăioasă linie a vieţii de m-aş fi născut eu şi nu mama mi-aş fi dat precis altă formă mărgică, de exemplu rostogoli-mi-aş în mări încinse palma asta roşie, roşu-carmin roşu-oranj, roşu-violet!" ...si totusi viata este sacra, fiindca ne-a daruit-o DUMNEZEU!Macar pentru atata sa stim sa o pretuim! Insa,asa cum spune si Valeriu, unii care sunt(se cred) zei pe pamant li se iarta toate crimele iar muritorii sunt plini de pacate! O,Doamne cat adevar se desprinde din aceste versuri! Sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere acolo unde este! Poate noi sa-i mai mangaiem zilele prin aceste cuvinte:))Cu drag, Vali   Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2007-11-29 23:52:16               Gândul bun ţie şi drumul fără obstacole spre fericire. Mulţumesc pentru lectură şi cuvintele frumoase. O seară bună. O noapte fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-29 21:06:24 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               la o adică… nici nu-mi pasă, uite aşa îmi văd de muririle mele mă duc liniştit, gârbovit la râu şi mă arunc… în titlu inevitabil spatiul in care existam isi lasa amprenta...'balansul interior' pastrat cumpana...gand bun lui Val si o 'iarna usoara', regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2007-11-29 21:01:01               Nu plânge, poetule, că se pătează pânza visului din care ninge, ninge alb peste drumurile pe care se întâlnesc tot mai rar oamenii! Mulţumesc pentru lectură, comentariu şi vot. Mulţumesc, de asemenea, cititorului care a votat textul fără să-şi precizeze numele. O seară fericită şi noapte bună amândurora, tuturor.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-11-29 20:56:40               citesc si plang cu lacrimi incolore doar pe obraz resimt raceala din celula pentru care astazi scriu si iar ma doare aud cum trece timpul in zbor de libelula... un gand curat te rog transmite-i, cuvintele mele vad ca nu ajung la el... cu drag, tavy   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-11-29 20:50:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23983 Comentarii: 120107 Useri: 1426
ADMINISTRARE