PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curăţarea site-ului Text postat de Anda Andries cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Pervers ca parodia anticului măslin Şi straniu ca surîsul defunctelor regine!... Ion Minulescu Spiritele ţîfnos academice se uită de sus la parodie ca la o treabă frivolă. Dar orice gen poate fi frivol: romanul e doar Balzac sau Thomas Mann? Parodia, cînd e ceva de capul ei, e un gen exegetic, şi mai mult decît atît: e o critică tradusă în fapte. Parodistul extrage nucleul si habitudinile ''modelului'' şi le inculcă unei făpturi la scară redusă care, ca şi Pinocchio, cată să prindă viaţă, să meargă, pe picioarele ei, să se şi să ne însufleţească, altfel e doar o caricatură, un bibelou de hîrtie, o marionetă de cuvinte. Parodia e şi un gen ludic şi histrionic, ea dă seama de exagerările, cusururile, golurile celui parodiat, jucând, nu explicînd. În general, parodia este percepută ca deviaţie, abatere de la normă, de la o textualitate normală. Mai întîi, parodia trebuie reconsiderată în afara registrului depreciativ în care a fost taxată mai totdeauna, de la Aristotel, care vede în ea ’’o reprezentare narativă degradată’’, pînă la Sklovski, de pildă, pentru care parodia este ’’un factor subversiv al evoluţiei operelor’’. Atribuirea unui statut de normalitate parodiei, precum si „surorii sale gemene” pastişa, este şi necesară şi posibilă, spatiul potrivit cu un asemenea statut fiind tocmai spaţul interdiscursivităţii, în cadrul căreia se poate dovedi că ’’avem de a face cu fenomene lingvistice obişuite’’. Totodată, analizînd parodia şi pastişa, se demonstrează că ele transgresează discursul literaturii, dovedindu-se perfect compatibile cu orice practică textuală şi, ’’în special’’, cu practicile ce caracterizează discursurile umoristice. Mecanismul ce stă la baza parodiei este, transformarea, pe cînd pastişa este o imitaţie. Diferenţa dintre parodie si pastişă nu este totuşi întotdeauna uşor de tranşat. O emisiune gastronomică televizată, pe un canal românesc, are ca emblemă o formulă ce aminteşte adagiul cartezian cogito ergo sum, gîndesc, deci exist: „mănînc, deci exist”. Parodie? Pastisă? Să vedem dacă ne putem lămuri: PARODIE ~ Termenul, provenind din Fr. parodie, lat., gr. parodia (cf. para ''alãturi'' şi ode ''cântec''), desemneazã o imitaţie satiricã a unei opere serioase, îndeobşte cunoscutã publicului, ale cãrei subiect şi procedee de expresie sunt transpuse la modul ''burlesc''. Ea nu este o simplã pastişã, mai mult sau mai puţin involuntarã, ci o mimare a originalului, cu intenţia expresã de a-i sublinia comic trãsãturile caracteristice. Astfel privitã, Parodia ar echivala cu un act critic. Dupã Thomas Mann, ea reprezintã o atitudine de negare a unui fenomen artistic anacronic, vetust, care şi-a pierdut ''naivitatea'': ''dragostea pentru un spirit al artei pe care nu o mai crezi posibilã genereazã parodia''. Aceasta e însã numai una din direcţiile ei de dezvoltare, care aici se confundã cu comicul însuşi, obiectul Parodiei putând fi în principiu orice operã literarã, chiar şi una apreciatã de autorul parodist. O definiţie a speciei a propus maestrul Parodiei la noi, G. Topîrceanu: ''O încercare mai uşoarã în acest gen este parodierea unei bucãţi literare anumite. E vorba în acest caz de un soi de parafrazã spiritualã, în care autorul parodiei abundã în sensul bucãţii parodiate, bagatelizându-i tonul şi vulgarizându-i conţinutul. O încercare mai dificilã însã este parodierea nu a unei bucãţi anumite, ci a unui scriitor, luat în întregime, cu felul lui de a gândi, de a simţi şi de a se exprima. Iar în acest din urmã caz, mi se pare cã parodia începe sã devinã originalã, adicã operã de creaţie purã.'' (Cum am devenit moldovan). Parodia a fost cunoscutã în toate epocile, de la vechii greci (Batrachomiomahia - Lupta dintre şoareci şi broaşte - este o parodie a Iliadei) pânã în timpurile moderne. Anumite pasaje din opera lui Rabelais, Virgile travesti (Vergiliu travestit) de Scarron, unele pamflete ale lui Voltaire se înscriu ca piese antologice. La începutul secolului XX, foarte reputaţi în Franţa sunt Paul Reboux şi Charles Muller cu ale lor A la maniere de...(In stilul lui...,1908-1913, în care erau parodiate arhaismele lui La Fontaine, stilul parantetic şi stufos al lui Proust, scrupulele artistice ale lui Flaubert, hiperbola şi abuzul de mitologie din poemele lui Hugo). In literatura românã, Parodia cunoaşte un reprezentant ilustru în Caragiale, primul critic al simbolismului şi al instrumentalismului: Amiazã maurã (simbolist orientalã), Finiş, Sonet (simbolist decadent) etc., şi apoi în G.Topîrceanu, cu ale sale Parodii originale. E de citat, pentru epoca noastrã, Marin Sorescu, poet care a debutat cu un volum de parodii. (Singur printre poeţi.) Al.Sãlcudeanu BURLESC ~ Termenul provine din fr. burlesque, it. burlesco (de la burlare ''a glumi, a-şi bate joc'', derivat din burla ''farsã''). Se spune despre o compoziţie de un comic buf, ce merge uneori pânã la vulgaritate şi care derivã din imitarea exageratã, la modul caricatural, a unor acţiuni sau lucruri serioase, din luarea în râs a celor mai pure frumuseţi şi a personajelor celor mai nobile şi eroice.() Stilul Burlesc desfiinţeazã eroicul şi grandiosul prin reducerea acestora la proporţiile comune, banale, şi prin utilizarea excesivã a glumei groase şi a unui limbaj foarte transparent. Stilul Burlesc s-a manifestat în toate artele, dar literatura este aceea care l-a cultivat în mod strãlucit şi semnificativ.()Al.S. PASTIŞĂ ~ Termenul provine din fr.pastiche, de la it. pasticcio (cf. lat. pasta ''pastã''). 1. Imitare,reproducere mimeticã - uneori involuntarã -, a unui model ilustru; (peiorativ) copie fãrã valoare. 2. Contrafacere abilã a stilului caracteristic unui maestru ori unei şcoli literare, adesea cu intenţie comicã. Ca exerciţiu al ingeniozitãţii, Pastişa a tentat spiritele având voluptatea jocului stilistic şi auzul fin, în stare sã discearnã sonoritatea specialã a cuvântului. Pastişa se învecineazã cu Parodia, fãrã a i se suprapune integral, cãci aceasta (Parodia) urmeazã textul unui anume model, cãruia îi reproduce cu seriozitate bufonã tonul si schema subiectului, adus, prin translaţie, la dimensiuni derizorii. Pastişa uzeazã doar de automatismele lingvistice ale modelului, neimpunând corespondenţa în ordinea subiectului, încât poate fi operã originalã. Rabelais a pastişat discursul ciceronian (Gargantua, cap.XXXI), La Bruyere - pe Montaigne; Bossuet însã compune o fabulã latineascã pe care o dã drept a lui Phedrus, iar Balzac este autor original în Contes drolatiques (Poveşti cu caraghioslâcuri), 1832-1837, deşi pastişeazã învederat pe RAbelais şi fabliau-ul medieval. La noi, mari amatori de pastişe au fost I.L.Caragiale (Temã cu variaţiuni - pastişã la câteva stiluri gazetãreşti, între care şi cel franţuzesc al lui M. Vãcãrescu-Claymoor; Cronicã de Crãciun - luând ca obiect nuvela ''sãmãnãtoristã'') şi Pãstorel Teodoreanu (Hronicul mãscãriciului Vãlãtuc - unde mimeazã stilul cronicãresc, pe subiecte proprii). M.Vornicu Sursa: Dicţionar de termeni literari Şi, în final, două strofe din parodia pe care o face Şt. Zeletin la o celebră poezie a lui Coşbuc, cu trimitere la un păcătos obicei, amplificat azi la cote maxime: ''Vor şti străinii toţi de noi că-s sfinte cele ce-auzişi: Ţinem la datină morţiş! Răbdăm ocări de orice soi, chiar ham de cai şi jug de boi, dar vrem bacşiş! Ne vom căli copita-n foc, ţi-om da la cap cu-al ei tăiş străine,-n lung şi-n curmeziş şi mintea ţi-o veni la loc: să ştii de-acum (că nu e joc!) să dai bacşiş!''. Stimaţi telespectatori, vă mulţumesc pentru atenţie, concluziile le veţi trage dumneavoastă! Bună seara!   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-29 01:35:39               eşti di-vină, vin numai cu un vot. :) Postat de catre Dan Norea Dane, divină, nedivină...da' unde-i vinul? Că nu-l prea văd ;) La mulţi ani, încă o dată!   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 23:09:35               Radule, nu mai înfige, bre, cuţitul în rana asta, păi ce mă fac eu dacă postează şi Puiuţ parodia separat? Nu-i destul că m-ai dat de gol cu vibratorul? :))))))   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 23:04:39               Sanda, ai grija... ţi se pregăteşte ceva!;) F.N.I-ul veghează pentru tine!   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 22:47:48               ando, e cam poetică şi forţată parodia ta. Postat de catre Ioan Peia Ioane, că-i forţată recunosc (nici nu ştii tu cât m-am sforţat :)))) da' că-i ''poetică'' dă-o, bre, încolo! Chiar că m-ai făcut să râd (sau de râs?!))) Mulţam de trecere! Incă n-am terminat de lecturat (ştii tu ce).   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 22:46:18               Să ne iubim, desigur. Vaca muge Căci n-a mai muls-o nimeni. Şi-n ulcele Păianjeni îşi ţes pânza. Pui de lele M-a prins în fân şi de puteri mă suge. ... Anda, mi-ai provocat o surpriză de zile mari. În primul rând pentru că de ani de zile n-ai mai scris altceva decât epigrame. În al doilea rând prin calitatea textului. Dacă nu era dedicaţia de azi, veneam cu o steluţă. Dar pentru că eşti di-vină, vin numai cu un vot. :)   Postat de catre Dan Norea la data de 2007-10-28 21:21:10               Costica, vezi ca ai un typo in tertina de mai jos, iar ritmul se frange in primul vers la ''cioturi''. Cioturi de fân cosit, pân la prăsele Se-nfing în noi, ne tăvălim în iarbă În gâfâieli vrea aerul să-l soarbă Ai putea sa o postezi separat, mie mi-a placut! In plus, as putea sa-i fac o parodie ... asa, e mai greu. :)   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-10-28 19:22:05               Raducu, odihneste-te - te inteleg! Anduto, stima de care vorbeam mai jos a crescut simtitor... Auzi, sa-l obosesti pe stefanescu!. p.s. nici mama nu citeste ce scriu eu - a citit o singura data si nu a dormit 3 nopti.   Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2007-10-28 19:15:18               ando, e cam poetică şi forţată parodia ta. sorry! puiule, aci ai nimerit-o bine, bre! cînd e, e - vorba bulgarului!...   Postat de catre ioan peia la data de 2007-10-28 19:11:18               Sanda... te bucuri ? :))) vine si randul tau, acusi, desi-s taaaare ostenit.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-10-28 18:56:10               Sanda, mulţumesc...da' ce-i cu stima aia?! Că dacă ar vedea mama ce am scris ar plăti acatiste! :)))   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 18:42:16               Puiule, eşti dat naibii! Păi bine dom'le... solo? Nu-i păcat?! Am impresia că şi pe tine te paşte o parodie la parodie! :))) Mulţumesc de trecere şi semn! P.S: Voi posta (puţin mai târziu), tot aici, nişte reguli privind parodia... dacă sunt şanse să-ţi folosească, deşi Rudy ar putea da curs întrebării tale... e mult mai în temă decât mine!   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 18:40:07               Rudy, o apreciere de genul ''destul de reuşită'' de la marele maestru' al parodiilor, e adevărat dar ceresc şi nesperat, recunosc! Thx.   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 18:34:37               Ando, m-ai facut praf:))) Postat de catre radu stefanescu Eu, te rog să-ţi vii a fire Nu observi c-aici eşti mire? Radule, mulţumesc pentru steluţă...dar mai ales pentru replica despre care faci vorbire. ;)   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-10-28 18:31:07               Eu vreau să ne iubim, ea însă fuge Şi înapoi mi-aruncă-n cap ulcele, E bună-n draci, miroase-a pui de lele Şi ne ridică morţii din coşciuge. O prind şi-o ling pe faţă, acuarele I se preling de pe machiaj şi sânge Îi picură din glezna ruptă, plânge Dar eu o-ntorc cu faţa către stele. Cioturi de fân cosit, pân la prăsele Se-nfing în noi, ne tăvălim în iarbă În gâfâieli vrea aerul să-l soarbă Dar nu o las, a început să-mi fiarbă, Închid playboy-ul şi cu degeţele Rezolv problema solo, pe surcele.   Postat de catre Constantin Puiu la data de 2007-10-28 18:27:05               Anda, toata stima!   Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2007-10-28 18:16:43               Parodia Andei e tare, deşi e a treia vaiantă parodică la Carnea fuge (prima puiu, a doua chiar autorul). Întreb şi io: în parodie trebuie păstrate din textul parodiat întocmai cuvintele de final de vers sau se pot folosi şi alte cuvinte rimate în acelaşi ton?   Postat de catre Constantin Puiu la data de 2007-10-28 18:16:25               Anda, o parodie destul de reusita, care pastreaza in mare parte rimele originalului.Un vot si din partea mea! Kiss your hands, Rudy   Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2007-10-28 18:09:14               Ando, m-ai facut praf:))) poti fi sigură ca nu scapi fără replică... *Radu   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2007-10-28 17:43:15	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE