FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
cascade
Text postat de camelia silea
se-ntâmplă uneori


se-ntâmplă uneori să faci și gafe
să confunzi zilele săptămânii noaptea cu ziua vârsta lui
să crezi că poți mânca iaurtul cu furculița și peretele în loc de unt
pe pâine că tot e alb
se-ntâmplă uneori să cauți trecutul viitorul sau
cel mai rău prezentul pe hărți inexistente
să crezi că timpul se poate opri în loc chiar acolo
înaintea ta eventual să se și încline ca să-l vezi
că soarele va răsări între ghilimele ca să-ți facă pe plac
încă o dată și-apoi

se-ntâmplă uneori să-ți dorești să spargi o farfurie
bibeloul de preț cutia cu fotografii sau mai mult
toate gândurile să le dai de pereți să se-mprăștie ca
pasta de corector pe mocheta de pe hol și pe toți pantofii
și-apoi în loc să-ți vezi de treaba pe care-o aveai
să te apuci să cureți totul în jur sertarele
picioarele mesei totul
să zâmbești că ai reușit să depășești momentul fără
să-ți spargi capul de nimic și-apoi
să numeri din3 în 3 din 7 în 7
ca pe 101 dalmațieni și-apoi
se-ntâmplă totuși uneori
să-ți dorești să-ți faci semne cu mâna să-ți spui
bine-ai venit înapoi te implor rămâi nu pleca
ce dor îmi era să stăm la taclale să ne-arătăm
trei dinți din față când stăm cu picioarele-n lună
sau cu capul în nori ești aici acum e singurul
lucru care contează de bucurie uite ți-am desenat
petale de trandafir sigur lipsește ceva dar dacă
ar fi să avem totul ce ne-am mai dori

să-ți spui să-ți repeți ca să nu mai uiți niciodată
că se-ntâmplă uneori
să–ți dorești să mergi înainte
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc, Nico, pentru semn, pentru îmbrățișare... Iartă-mi întârzierea, abia acum te văd.Cât despre clipă...merită, într-adevăr...
Cu drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2007-10-19 17:24:49
         
 
  Se-ntampla uneori sa-ti doresti sa schimbi tot: data si locul nasterii, infatisarea, parintii, iubitii sau partenerul de viata, felul tau de a fi, sentimentele, gandurile...
Se mai intampla unori sa-ti doresti sa mergi mai departe si o poti face daca nu lasi trecutul sa te doboare...
Traieste clipa!
:))
Mi-a placut poezia, Cami! Las semn un gand bun si o imbratisare.
O seara placuta!

Cu drag, Nico

 
Postat de catre Nicole Kumar la data de 2007-10-17 20:17:18
         
 
  Mariana,
mulțumesc pentru lectură și vot.
Câteodată, nu-mi doresc să aibă totul foarte multă cursivitate...poate de-asta...
Cu mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2007-10-17 18:15:50
         
 
  Am votat ieri textul, tăcând. Mi-a plăcut de la prima citire. E ca un torent care se revarsă pe iarba și pământul îmbrăcate în frunze, trezind, în lumina lunii, miliarde de clipiri. Se poate lucra încă puțin la el pentru cursivitate, dar e dreptul tău să hotărăști asta și când. O zi fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-10-17 06:25:53
         
 
  Cristi,
îți mulțumesc pentru stea, pentru gândurile tale bune lăsate aici mereu, pe pagina mea. Mă bucur să văd că poezia mea place în continuare și că mă citiți, chiar dacă eu nu mai apuc să las semne, nu că n-aș vrea să o fac.
Așa e, sper să-mi pot spune asta în fiecare zi...că merg înainte...:)
Cu mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2007-10-16 21:55:12
         
 
  Uite că se-ntâmplă să scrii destul de bine, încât să reușești să depășești momentul de a da cu gândurile de perete, a le arunca ici-colo, fără a le da vreun sens, o direcție sau a exila verbele care n-au rezonanță cu ritmurile ce-și mențin starea proprie!!
Bucură-te, chiar dacă numai pentru o singură dată în viață vei reuși să mergi înainte!
Ai admirația mea pentru cele scrise!
Cu drag,
Cristi *
 
Postat de catre Cristi Stanculeasa la data de 2007-10-16 20:54:51
         
 
  Mulțumesc, Adriana, e prima stea care coboară de la tine...
Mă bucur că ți-a plăcut.
Cu mult drag,
Cami
 
Postat de catre camelia silea la data de 2007-10-15 21:58:09
         
 
  revolta pura, poezie si feminitate - in ordine aleatorie.ca o spunere ce-ti taie respiratia. viata oprita din drum si pusa pe hartie (sau ecran), in chip autentic si credibil.
...pentru care las o stea.
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2007-10-14 21:52:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE