PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
ÎNCREMENIRE Text postat de Liviu S. Bordas ÎNCREMENIRE Făptura măruntă îşi furişa privirile speriate de-a lungul străzii, tresărind ori de căte ori o uniformă albastră îi apărea vederii. Purta haine ţărăneşti, din stofă groasă de lînă, şi tîra nişte bocanci cu două numere mai mari. Căciula îi cădea mereu pe ochi, se vedea că nu era a lui, poate a unui frate mai mare, rămas acasă, în satul din vîrful cine ştie cărui munte în timp ce el, mezinul familiei, străbătea oraşul cu traista grea plină de linguri albe de lemn care încă mai miroseau a pădure… Nu cumpăra nimeni linguri, era vremea în care nu prea aveai ce găti cu ele. Nu cumpăra lumea nici umeraşe, cine avea nevoie de umeraşe în acele timpuri cînd grija cea mare a fiecăruia erau masa de a doua zi, uleiul şi zahărul pe cartelă, frigul din case şi întunericul care se aşternea după lăsarea serii… Şi totuşi venea la oraş, săptămînă de săptămînă, cu nădejdea că doar-doar o vinde ceva. Ochii îi sclipeau a uimire şi bucurie cînd vreo cucoană mai miloasă se îndura să-i ceară un umeraş cu cîrligul de sîrmă, nu pentru că ar fi avut nevoie de el, ci mai mult de mila puiului de om care se ruga cu glas stins: - Liinguri, umeraşee... Apoi îşi arunca ochii roată, căutînd cu spaimă albastrul uniformei de care trebuia să se ferească ca de foc. Aşa ştia el de-acasă, că trebuie să fie cu ochii în patru şi să se ascundă degrabă pentru a nu cădea pe mîna Miliţiei. Mai ştia de acasă că nu trebuie să cerşească, să ia bani fără să văndă nimic. Şi refuza cu o demnitate matură, cu o privire dojenitoare care te făcea să te simţi ruşinat că ai îndrăznit să-i oferi. - Io nu-s colduş, obişnuia să spună, şi în cuvintele lui simţeai demnitatea unui întreg neam. Io vînd linguri şi lucrez la lemn... Seara pornea spre gară, molfăind un codru de pîine scos din ştergarul alb din rucsac. Muşca fără grabă, parcă cu evlavie, din coltuc, apoi îşi ştergea gura cu dosul mînecii, aşa cum probabil văzuse că fac părinţii sau bunii lui, într-un gest în care maturitatea şi copilăria se împleteau. Un pui de om, pe care l-am întrebat odată, cu grija infinită de a nu-l speria: - Cum te cheamă, ficioraş? - Ionică, ca pe tata, veni după o vreme răspunsul... Vreme în care şi-a furişat privirile în lungul străzii, cu gestul pe care deja i-l ştiam, căutînd urma vreunei uniforme albastre... Aveam să-i revăd chipul peste ani şi ani şi nu-mi venea să-mi cred privirilor... Aceiaşi ochi iscoditori, aceeaşi căutătură furişată de-a lungul străzii, aceeaşi tresărire la vederea vreunei uniforme. Şi lingurile pe care le vindea erau aceleaşi, mirosind încă a pădure, şi umeraşele aveau acelaşi cîrlig de sîrmă. Iar vocea nu-şi schimbase nici măcar intonaţia: - Liinguri, umeraşee... Nu cumpăra nimeni linguri, cine să mai gătească cînd fast-foodurile gemeau de lume... Nici umeraşe nu cumpăra nimeni, magazinele se grăbeau să ţi le împacheteze odată cu hainele scumpe cumpărate... Poate doar cîte o pensionară se mai îndura să tîrguiască cîte o lingură, tocmindu-se la preţ cu omuleţul din faţa ei care, grav ca un negustor, îşi apăra cu îndîrjire şi pricepere cîştigul... Ceva totuşi se schimbase... Nu mai purta hainele ţărăneşti de altădată. Nu mai tîra după el bocancii cu două numere mai mari. Şi nici căciula nu-i mai cădea pe ochi la fiecare pas. Era însă în înfăţişarea lui acelaşi aer arhaic, mişcările îi erau la fel de socotite, de parcă toate generaţiile dinaintea lui i-ar fi dictat cum să se mişte, cum să calce, cum să-ţi sumeată capul pentru a nu se deosebi cu nimic de ele... Iar la răstimpuri auzeam glasul acela plin de mîndrie şi reproş: - Io nu-s colduş, doamnă!... Seara pornea spre gară, ronţăind dintr-un covrig şi ştergîndu-şi gura cu acel gest atît de ştiut. Nu l-am întrebat niciodată cum îl cheamă. Ştiam răspunsul: - Ionică, ca pe tata!... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Am intrat doar să vă spun că v-am văzut! Grabă mare. Plec la munte. N-o fi lostriţă, dar măcar un pîrlit de clean tot pică. La vobler, la muscă... Oricum îi dau drumul! PS Cearta fără bătaie, ca nunta fără lăutari... Număr victimele şi evaluez rănile la întoarcere! Cu drag, Liviu, autor (deocamdată) de texte triste. :)   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-07-20 17:26:41               Elia a observat ce-a uitat si a revenit, asa-i frumos... (Octavian S. Ciurtin) Merg pe mâna Eliei, se pare că dacă te abaţi de la calea asta o încasezi de la Tavy. Aşa că... 'Un cuvant de apreciere'. Acum serios, Anda are dreptate, textul m-a blocat. Asta e explicaţia, doamna Fulger, nu inconsecvenţa. La un text mediocru mai merge şi un comentariu mediocru, dar aici nu mă simt în stare decât să anunţ un vot umil... şi să tac. Liviu (că totuşi e subsolul tău) da' poate vii şi cu o poezea mai veselă, că tare mi-e dor.   Postat de catre Dan Norea la data de 2007-07-20 16:10:45               ''Domnule'' Ciurtin, pe mine un emoticon de genul :) nu ma induce in eroare, de bun simt era ca dumneata sa nu te pronunti cine s-a suparat! Pe Liviu il respect prea mult pentru a mai continua disputa in subsolul acestui text si (crede-ma) as fi onorata sa-i fiu secretara, dumneata te simti onorat sa fii ... ?! liiinguri   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-07-20 14:47:39               uite ca Liviu nu s-a suparat, doar secretara, oare ea nu stie ca e de bun simt cand intri intr-o casa se bate la usa? :) cred ca asta a vrut si Doamna Mariana Fulger sa constate. nu-i prea invatata cu bruscari de genul: ~Inafară de faptul că v-aţi arătat surprinsă de lipsa comentariilor, ce altceva aţi mai spus despre text? ~ Elia a observat ce-a uitat si a revenit, asa-i frumos... acum referitor la text... da! un text bun cum numai Liviu poate face sa ne duca-ncremenire, sa ne faca milogi prin pagina sa... :) si mie mi-a placut chiar de ieri cand l-am citit prima data, dar grabit cum sunt nu am reusit sa apreciez textul cu un com... acum nu-mi ramane decat sa-mi cer iertare pentru interventie si sa votez acest text bun!   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2007-07-20 14:36:19               'Un cuvant de apreciere'. Stiam eu ca uitasem ceva. :)   Postat de catre elia david la data de 2007-07-20 13:59:29               Doamnă Mariana Fulger, pentru că în faţa unui astfel de text nu ai altă soluţie decât să admiri în tăcere! Inafară de faptul că v-aţi arătat surprinsă de lipsa comentariilor, ce altceva aţi mai spus despre text?   Postat de catre Anda Andries la data de 2007-07-20 13:47:53               Un text bun. Votez. Mă întreb însă: de ce te-or fi chemat, dacă nu adresează măcar un cuvânt de apreciere pentru text, dacă nu mai mult?... Întrebările mele fără sens. Tu să nu te superi. O zi fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-07-20 13:20:56	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE