|
|
|
|
|
|
|
|
|
suicide song |
|
|
Text
postat de
Simona Dobrescu |
|
|
orele albe îmi par firavi făclieri
sumbră-i duminica vreau s-o transform în ieri
umbre subțiri mi se-nfig pe sub pleoape dar
le simt zbătându-se ca într-un dans amar
strâng cioburi mate din clipa de nicăieri
încremenită-n suspinul trecutei veri
singurătatea mă arde molecular
nu o alung ea mi-e ultimul avatar
lacrimi de ceară topindu-se fără rost
cad pe mormintele zilelor care-au fost
suflul speranței acum e departe și
urmele lui cern crepuscule cenușii
suflet pustiu las durerii ca amanet -
sumbră-i duminica în care mor încet...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Forța singurătății
Poemul singurătății cu arsură moleculară, un fel de ardere a lutului care suntem, se dedică oamenilor puternici. Și așa cum multe dintre vasele de lut ale antichității, prin ardere, chiar devenite cioburi, au înfruntat timpul, tot astfel eul spiritualizat își poate depăși propria condiție efemeră putând intra în eternitatea metafizică. Pentru că arderea spiritualizează. Ca să fii tare trebuie să fii singur spunea cineva. Singurătatea, percepută ca fapt frustrant, poate deveni, prin sublimare, forța creativă capabilă să transforme o percepție având conotații ușor negative, în duminici care supraviețuiesc eului fizic.
Totul depinde de suflul speranței care niciodată nu este, nu poate fi, nu trebuie să fie prea departe.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2007-03-11 19:09:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|