PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Corneliu Traian Atanasiu cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Urmasii celor care au furat cu nerusinare viata si munca celor multi nu au o vina directa, dar s-au folosit si se folosesc de bogatiile acumulate prin furt si exploatare. Daca hotii directi nu au fost si nu sunt pedepsiti de justitia partinitoare, cine ar putea face dreptate? Daca esti onest, raspunde-mi. In acest caz urmasii hotilor nepedepsiti trebuie tratati ca niste sfinti? Eu am zis, ca pe undeva si din cand in cand, "justitia cereasca" isi face datoria. Daca mijloacele de pedepsire nu ne convin, asta este o alta poveste. Asa ca nu te mai considera o victima a comunismului criminal si cauta sa te gandesti sa creezi, in amintirea celor 11000 de tarani asasinati in 1907, a miilor de muncitori ucisi in reprimarea grevelor muncitoresti din perioada 1929-1933, a sutelor de mii de romani ucisi in conflicutul mondial pornit de catre nazisti, a miilor de intelectuali si tarani incarcerati si ucisi de primitivii comunisti, etc., opere literare, care sa aminteasca viitorimii de aceste orori. Iar daca suferi atat de mult, poti incerca sa-i compatimesti si pe hotii si urmasilor acestora, pedespsiti sau nu de istorie. E problema ta. Dar sa nu uiti un lucru. Daca viata celor multi si exploatati se va deterioara dincolo de limita suportabilitatii umane vei asista, cu stupare, la revolte sau revolutii si mai sangeroase. Ar fi bine sa iei aminte! Poporul nu iarta la nesfarsit batjocura, iar razbunarea va atinge, din pacate, si oameni nevinovati. Remember: revolutia franceza, comuna din Paris, rascoala lui Doja, rascoala lui Horea, Closca si Crisan, rascoala lui Tudor, revolutia bolsevica, revolutiile comuniste, revolutia romana, etc PS: Asasinarea in masa a populatiilor indigene din America de sud, America de nord, Africa,etc. de catre colonistii europeni nu te oripileaza? Vrem sau nu vrem, evolutia omenirii s-a realizat pe crime monstruase, unele din ele de inimaginat. Sunt multe de spus pe aceasta tema. Mersul istoriei omenirii are si va avea multe meandre. Asa ca lasa valiza si incearca, cu ceea ce te pricepi, sa ajuti la o viata mai buna pentru cei ce trudesc sa avem ce consuma zilnic si nu sa ne batem joc de ei...   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2007-01-01 22:22:59               Prietene Buricea, il supraestimezi pe Cornelush "Labush" Atanasiu!E doar un batran pigmeu singuratic, care ne "incanta" uneori cu "flatulatiile" lui!:) Marele Maestru International Rudy   Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2007-01-01 16:59:55               Domnule Buricea eu nu validez, nici nu invalidez. N-am aceste atribuţii. Te plingi la mine fără rost. Patima mea este bine temperată faţă de citatul de care m-am folosit şi care îţi aparţine. Spui clar: au plătit nu pentru că ei ar fi făcut ceva, ci pentru înaintaşi. Am simţit că şi eu, şi cine ştie cîţi alţii, avem de plătit pentru păcatul strămoşesc de la Cain încoace. Şi am valiza pregătită. M-aş bucura însă să n-ajungi niciodată la putere. În ce priveşte opiniile pe care le exprimi, ele vor primi din cînd în cînd şi riposte, obişnuieşte-te cu democraţia. Ea dă cuvîntul şi minoritarilor.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2007-01-01 16:32:03               Domnule Atanasiu, esti prea patimas, nu numai cu cele ce-am exprimat pe site, ci si cu colegii de pe aici. Toate regimurile care au trecut peste Romania au avut iesiri criminale, fara exceptii. In 2007 se implinesc 100 de ani de la asasinarea celor 11000 de tarani ucisi ptr ca se revoltasera cand cutitul le-a ajuns la os, cand mizeria si foamea erau o stare sociala de fapt. Si regimul comunist a fost criminal cu taranii si cu intelectualii. Eu aminteam de imbogatirea prin jaf, prin hotie si exploatare, asa cum asistam, din pacate si azi. Dvs extrapolati, fara nicio logica, o atitudine de-a mea, referitor la mijloacele oneroase de imbogatire ale unor capitalisti de ieri si de azi. Sa nu uitam de reprimarea sangeroasa a grevelor muncitoresti din anii 1929-1933, a miscarii legionare, etc. Regimurile dictatoriale acced la putere atunci cand democratiile esueaza. Grija fata de proletari (intelectuali, muncitori, etc) trebuie sa fie politica number one a oricarui regim, asta nu din umanitate, ci pentru securitatea proprie a acestuia. Cand acest lucru este ignorat si cand viata celor condusi devine insuportabila, nu exista decat o singura solutie, revolta sau revolutia sociala. Asa ca nu mai "infiera" patimas orice atitudine care nu este pe placul logicii tale. Fi mai ingaduitor cu semenii tai, ca intoleranta induce intotdeauna intoleranta si agresivitate PS: Acum imi explic de ce ai invalidat un simplu comentariu de-al meu la un text de-al tau. Ce te-a deranjat la acesta? "No comment! Numai inteleg aproape nimic!" Observ ca ai iesiri, uneori, necuvincioase fata de multi colegi de site. Care sa fie explicatia? Sa ma astept, din partea ta, la invalidarea si a acestui comentariu? Ramane de vazut! Sarbatori fericite si un An Nou fericit si cu multa intelepciune!   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2006-12-31 10:48:59               Aurele, nu-i vorba de utopiile a la Morus, Campanella, Bacon (şi-au mai fost şi alţii), ci de cele devenite ideologii şi scremute să devină practică. Cu rezultatele binecunoscute. Utopiile sînt de niciunde şi de nicicînd, şi nu trebuie puse în practică. Răul este mai binele cu care ele prostesc omul cînd sînt folosite de şarlatanii şi, cum bine zici, jigodiile de toate culorile spectarului politic. A crede în utopii este modul cel mai obişnuit de a fi înrolat cum vor cei ce se folosesc de ele.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-30 19:31:43               "Aveam pretenţia că am dovedit, pînă acum, că ştiu să-mi folosesc mintea pentru a judeca singur." Nu vreau să te nedreptăţesc, Liviule. Poate nu te-ai învîrtit în jurul României Mari, dar, din păcate, virusul vadimismului se ia la-nghesuială, în aria de contagiune care depăşeşte paginile alea imunde. Eu mă feresc de gloată şi mă vaccinez în fiecare toamnă. Tu faci cum crezi.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-30 16:06:27               Fratilor, ce v-a apucat? Este prag de An Nou si trebuie sa traim bucuria izbavirii de un an vechi. Ar fi pacat ca pe acest site sa reiteram discutiile din Parlament. Simona, este tare emotionant ceea ce spui. Ca si tu, Corneliu, de altfel. Oameni buni, daca ar veni inapoi tovarasii eu as fi printre primii deportati la un nou canal. Lipsa mare de Siberie. Bunicul din partea tatei a fost de patru ori in puscarie: chiabur, legionar, membru al unei asociatii anticomuniste din Muntii Buzaului, proprietar de aur si de materiale subversive. A fost o vreme coleg de celula cu Noica. Era un popa destept cum eu nu am ajuns sa fiu. Asa ca am avut si am si acum un dosar greu. Niciodata nu am putut sa ajung sef, nici macar de scara. Chiar daca, de-un par egzamplu, avui o bursa de doi ani pe-afara. Las naibii studiile neterminate de teologie, si certificatele de traducator... si cele doua certificate de inventie. Care se aplica si acuma bine mersi in Romanica fara ca eu sa fi vazut un ban. Macar pe copy-right,domnule Corbu.Bunicul din partea mamei a fost la fel de dusmanul poporului. Si asta chiabur, si legionar, si membru in Pajura Neagra. Unul dintre bunici era taranist, celalalt liberal. S-au certat toata viata. Parintii mei au divortat cand eu aveam un an. Si am crescut fara tata. A trebuit sa fiu barbat intr-o gospodarie taraneasca distrusa de sistem. Stiu sa cosesc, sa tai si sa aduc lemne din padure, sa prasesc porumbul, sa tricotez ciorapi... Sistemul de care am scapat (oare?) nu a fost comunism, ci jigodism. Ce exemplu este mai crunt decat cel al tortionarilor? Comunismul este o utopie, cum au fost atatea altele (v. Thomas Morus s.a.). Stiu, ar trebui sa scriu. Dar imi este scarba, una profunda, din adancurile sufletului. Totusi ceva as scrie. La a treia sau a patra arestare a bunicului Ganea cainele meu a fost impuscat. Veti spune: si ce-i cu asta? Aveam patru ani. Comandantul grupului de securisti veniti sa ridice bunurile familiei (carti,mobila, un pian alb la care invatasem sa cant "Cucule, pasare sura) era imbracat tot in piele. Sapca, vesta, pantaloni, cizme. Missy, catelusa mea, mica si neagra, l-a muscat pe securist de o cizma. Nu am spatiu sa va spun de ce. Individul a scos pistolul si a impuscat-o. Repet, aveam patru ani. Imaginea asta imi este si acum vie, daltuita in minte. Si am destul de multi peste cincizeci. Au trecut anii. Era prin '80 si ceva. La cenaclul "Viata Buzaului" a citit un domn in varsta un soi de poezele de pacalit damele, bine facute ca prozodie si cam atat. Omul terminase Conservatorul. Am fost si sunt un critic rau. Nu stiu de ce atunci l-am terminat, fiindca versificatia era totusi corecta si ar fi putut sa aiba de la mine macar un coltisor de stea. Am iesit de la cenaclu aproape de miezul noptii. Individul m-a acrosat scurt. "De-asta m-ai atacat asa de dur, fiindca ti-am arestat bunicul. Am fost adjunctul sefului Securitatii de la Buzau si eu l-am ridicat pe popa Ganea."Atunci mi-am adus aminte totul. Gestul uciderii catelusei mele. Scancetul de dinainte de moarte si ochii intrebatori indreptati spre mine. Cu omul acela am discutat mult dupa aceea. I-a murit nevasta de cancer. Si singura fiica. I-a luat foc masina si a gasit-o scrum. Cand ne intalneam imi spunea ca este blestemul meu. I-am raspuns invariabil "al lui Dumnezeu". A plecat dupa aceea la fratele lui de la Botosani si crede si acum ca eu sunt de vina pentru toate relele pe care le-a patit. Asa ca lasati-i dracului de "comunisti", care au fost doar jigodii. Si, voi, cei care sunteti patiti, invatati sa-i iertati crestineste si, mai ales, truditi-va sa uitati. Cum aproape ca uitasem si eu de ucigasul catelusei mele...   Postat de catre Aurel Ganea la data de 2006-12-30 14:33:58               "Dar îmi pare că tu le frecventezi pe cele din orbita României Mari." Nici eu nu mă aşteptam. Aveam pretenţia că am dovedit, pînă acum, că ştiu să-mi folosesc mintea pentru a judeca singur. Schimbarea părului la canis lupus ţine probabil tot de perfectibilitate. Am convingerea că dacă mîine s-ar reinstaura comunismul, cei mai vehemenţi denigratori ai „societăţii putrede” instaurată după 1989 ar fi cei care, în acelaşi an, au năpîrlit brusc. Asta numesc eu predictibilitate. Cam despre asta fumăm noi acum. Să ridice piatra cel ce n-a păcătuit. Rostirea nu aparţine unuia care să se fi învîrtit în jurul Romaniei Mari. Restul e ipocrizie. În cel mai fericit caz.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-12-30 10:59:43               "E doar o întrebare, nu o aluzie." E de fapt doar o insinuare. Nu mă aşteptam să apelezi la recuzita care arată în ce zonă de influenţă te scalzi. Diferenţa, dacă îmi permiţi, este între cei care vor să demaşte în maniera că nu nu se cuvine să demaşte comunismul cei ce au fost comunişti. Şi nici să vorbească de rău fumatul cei care s-au lăsat. Trebuie să rămînem încremeniţi în osanale. Şi să-i speriem pe fraieri şi pe gură-cască. Calitatea omului este că se schimbă în bine. Îi zice perfectibilitate. Ceilalţi ca ceilalţi. Vsegda gatov!   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-30 10:25:34               Bună dimineaţa şi ţie. Doar îţi pare. Fără temei. Mai încearcă mîine dimineaţă. Noaptea poate fi un sfetnic bun. Dacă laşi la picioarele patului, odată cu papucii, prejudecăţile. PS Care e diferenţa dintre cei rămaşi la vîrsta mentală a pionierilor şi cei care s-au reîntors la ea? E doar o întrebare, nu o aluzie. Aşişderea!   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-12-30 10:15:30               "Reviste prin care unii vehiculau ideea că Romania se va curăţa (moral) doar dacă va fi curăţată de cele patru milioane de comunişti. De ce nu şi pionieri, aş adăuga eu. Intoleranţa, de orice culoare ar fi ea, îmi repugnă." Nu contează faptul că nu avem aceleaşi opinii, e foarte firesc. Eu nu citesc reviste. Dar îmi pare că tu le frecventezi pe cele din orbita României Mari. Şi atunci mă mir că vorbeşti de toleranţă în astfel de termeni care sînt făcuţi să creeze panică printre cei rămaşi la vîrsta mentală a pionierilor. Adaosul tău m-a inspirat. Salut voios!   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-30 10:02:50               Mi s-a parut cel mai bun raspuns. Textul apartine deosebitului Liviu Bordas. Imi cer scuze daca fara sa-i cer permisiunea am postat textul sau aici. Dar sper sa nu se supere. ISTORII ... - Gheorghe Ghe Ion! Din grupul de ţărani speriaţi se desprinse o umbră. Părul vîlvoi, privirea speriată căutînd parcă sprijin la cei dindărăt. Se opri în uşa postului, izbit de duhoarea de transpiraţie, sînge şi urină. Un pat de armă între omoplaţi îl lungi pe podea. - Grijania şi închinarea mamii mătii!... Vrei pămînt, ha?... Bocancul greu al şefului de post i se propti între coaste. Icni scurt, iar ploaia de lovituri îl năuci... După un sfert de ceas, doi jandarmi cu chipurile congestionate l-au tîrît înapoi în curte. L-au lepădat ca pe un sac pe grămada de lemne. Viaţa se scursese din el. Doar din cămeşoiul plin de sînge mai urca în aerul rece un abur... În uliţă, dincolo de gard, Maria, femeia lui, cu o mînă ţinîndu-şi basmaua la gură, cu pîntecul abia încăpîndu-i în zdreanţa cu care-şi înfăşurase şalele, bocea stins, cu gîndul la pruncul pe care avea să-l aducă pe lume. Pe deal, ultimele flăcări de la conac lingeau cerul întunecat al acelui început de an 1907. - Gheorghe Ghe Ion! Cu căciula frămîntată în mîinile noduroase, omul ieşi agale din mulţime. - Prezent... Şeful de post îi arătă, cu o mişcare scurtă a capului, uşa. Intră ferit, cu capul plecat, în încăperea mică, duhnind a mahorcă. - Semnează! Privi la cel din faţa lui, aşezat la masa pe care, lîngă sticla de vin şi cîteva pahare soioase, zăcea un vraf de hîrtii. Îi întindea un toc pe care tocmai îl muiase în cerneală. - Semnează! Că doar n-o să stau toată ziua în văgăuna asta de sat! Omul se codi... Întinse mîna, apucă tocul cu degetele tremurînde, îşi roti privirile prin încăpere, căutînd parcă un sprijin... - Păi eu... Pămîntul ăsta abia l-am căpătat... cu reforma... Am zis că nu l-aş da... că nu-l dau... Apucă doar să mai audă icnetul şefului de post, ridicînd arma. Patul de puşcă îl izbi între omoplaţi. Se prăbuşi în genunchi, şi tocmai cînd dădu să se întoarcă, bocancul greu i se înfipse subsuoară. - Grijania cui te-o făcut! Nu-l dai, ha?... A semnat într-un sfîrşit, cînd a simţit că măruntaiele din el stau să se fărîme. A semnat cu mîna tremurîndă, fără să înţeleagă nimic din ceea ce i se întîmplă. A ieşit pe uşă împleticindu-se şi s-a prăbuşit în mijlocul curţii. Maria, femeia lui, cu burta la gură, plîngea tăcut. L-a ridicat, l-a sprijinit şi s-au strecurat amîndoi, ca două umbre, în josul uliţei. Pe deal, zidurile afumate ale vechiului conac sclipeau stins sub soarele acelui început de an 1957... - Gheorghe Ghe Ion! Omul privi în jur, parcă nevenindu-i să creadă că şi-a auzit numele. Rosti un prezent timid şi se aşeză înapoi în bancă. În jurul lui, avocaţii îşi fîlfîiau robele, citeau din acte îngălbenite, vorbeau, vorbeau... Se întrebă ce caută el acolo. A, pămîntul... Sigur că era al lui. Fusese al tatălui lui, Gheorghe Ghe Ion, mort în 1957... Fiul lui Gheorghe Ghe Ion, mort în război, pe Nistru, care la rîndul lui fusese fiul lui Gheorghe Ghe Ion, mort în 1907, în răscoala de pe moşia lui Marghiloman. Marghiloman... Parcă aşa îl cheamă şi pe ăsta cu care se judecă... În jur, avocaţii îşi fîlfîiau robele. Şi vorbeau... Cînd a ieşit din sala de judecată, era năucit. Maria, femeia lui, îi căută privirile, dar el şi le feri. Nu voia să vadă în ele că pierduse. Pămîntul... Ce să mai facă cu el? Cui să-l lase? Pieriseră pentru el atîţia Gheorghe Ghe Ion... Iar el era ultimul. Ajunse în sat la orele serii. Pe deal, umbrele zidurilor conacului de altădată zgîriau cerul acelui început de an 1997...   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2006-12-29 20:05:41               Ăia pe care îi uram eu n-au interzis cenaclul, el le pria de minune. L-au interzis pe pahiderm pentru că devenise prea obraznic. I-au confiscat şi vila de la Breaza pe care şi-o făcuse, pe numele unei mătuşi (alte vremuri, aceiaşi profitori), pe sponci furînd nu de la unul şi altul, ci de la stat direct: materiale, mînă de lucru, teren etc. Fără ruşine. A fost o mică reglare mafiotă de conturi.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-29 19:37:52               Liviule, vorbeşte şi tu măcar o singură dată despre ce e vorba: "Capitalistii care au pierit in inchisorile comuniste au platit nelegiuirile tuturor inaintasilor lor" De ce mi se pare că-ţi place doar să baţi apa în piuă? Aici e buricul.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-29 19:27:01               Nimeni nu e buricul pămîntului, Corneliu. După cum nimeni nu e profet în ţara lui. Albul şi negrul nu există în stare pură. (Poate doar albul, şi doar în lumina ochilor de copil, văzuţi cu atîta sensibilitate de Simona). Restul sunt nuanţe de gri. Aşa cum din pagini se putea învăţa citind printre rînduri, şi la cenacluri se putea învăţa ascultînd printre rînduri. Generaţia în blugi a fost mărturia filmată a unui cenaclu „urlat pe stadioane”. Filmul a fost interzis de cei pe care îi urai. N-a fost destul. Mai trebuia să-l desfiinţezi şi tu. Am vaga impresie că vorbeşti despre un fenomen despre care doar ai auzit. Şi ai auzit doar păreri răcnite prin diverse reviste. Reviste prin care unii vehiculau ideea că Romania se va curăţa (moral) doar dacă va fi curăţată de cele patru milioane de comunişti. De ce nu şi pionieri, aş adăuga eu. Intoleranţa, de orice culoare ar fi ea, îmi repugnă. După cum îmi repugnă şi falsitatea, ipocrizia. Am fost cu toţii ceea ce am fost, şi nimic mai mult.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-12-29 19:20:59               Despre trecut, Simona, îţi spun un banc. Totdeauna avem nostalgii. Doi reacţionari scăpaţi nu de mult de la bulău se întîlnesc zilnic în Cişmigiu pe-o bancă. Cam şubreziţi de tratamente. Şi pun ţara la cale. Într-o dimineaţă unul zice: - Ei, ce bine era pe vremea lu' Dej. - Cum mă că ne-ascundeam să nu ne-nhaţe. - Da, da, mă simţeam minunat. - Nu-ţi mai aduci aminte, erau toate pe puncte. Doar nu te-ai prostit, ce dracu' era bun? - Da, erau alte vremuri. Îmi aduc aminte... - Toate erau în ultimul hal, nu-ţi e puţin ruşine?! - Or fi fost, da' uite-aşa mi se scula!   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-29 19:10:40               Şi bunicii mei, cei din partea tatii, au fost chiaburi; deţineau singura moară din câteva comune. Îmi amintesc cum mi-a povestit bunica despre naţionalizare şi cum a tremurat, ani de zile, de groază că salba ei de galbeni, singurul lucru pe care reuşise să-l salveze de la confiscare (o ţinea într-o cutie de cremă de ghete, ascunsă în podul casei) şi ultima moştenire de la mama ei, ar fi putut să-i fie descoperită şi să-nfunde puşcăria din cauza asta. Bunicul din partea mamei a luptat în cel de-al doilea război mondial. După (aşa-zisa) Revoluţie a primit „distincţia” de veteran: o insignă şi câteva sute de lei adăugate la pensie. Şi eu am crescut în perioada comunismului; pe vremea aia am învăţat să-mi iubesc ţara, să am dragoste de carte (e adevărat că nici n-aveam de ales, nu exista internet şi la tv nu vedeam decât „vizite de lucru”), să fiu om şi să mă respect mai întâi pe mine însămi. Am degustat bancurile politice şoptite pe la colţuri, cu frica-n sân, am purtat cravată roşie de pionier şi am cântat, în corul şcolii, cântece patriotice. Am urât regimul comunist, ca şi tine, Cornel şi ca mulţi alţii; ascultam radio Europa Liberă cu sonorul la minim, ca să nu audă vecinii; i-am invidiat pe cei care au avut curajul nebunesc să „evadeze” către El Dorado occidental; mi-a fost necaz că eu n-am putut s-o fac, nu din laşitate, ci din cauză că n-am avut ocazia. Am stat la cozi interminabile pentru pâine, zahăr şi ulei (deşi se dădeau pe cartelă); pentru pantofi sau o haină; am cumpărat cărţi bune şi discuri „pe sub mână” şi am avut nota scăzută la purtare din cauză că m-am dus odată la şcoală îmbrăcată în altceva decât în uniformă. Îmi amintesc şi acum de ziua în care mama a venit plângând acasă, din cauză că fusese propusă ca să devină membru PCR şi nu putea să refuze (na-vea voie !), dar nici nu şi-o dorea, pentru că asta însemna că din micul ei salariu ar fi trebuit să cedeze o parte, pentru cotizaţia ca membru de partid. Nu regret nimic din toate acestea şi niciodată nu mi-am dorit să schimb ceva în trecutul meu. Mi se pare absurd ca cineva să regrete acele vremuri, sau să ridice monumente postume comunismului. Pături sociale au fost şi atunci, aşa cum sunt şi acum, aşa cum au fost întotdeauna, în orice fel de orânduire. Fiecare epocă are atât părţi bune cât şi rele. Important este ca noi să avem discernământ şi capacitatea de a le selecta. Pentru că de asta ne numim „oameni”. Lucrurile care ni se întâmplă ar trebui să ne ajute să evoluăm. Libertatea, democraţia, au fost întotdeauna lucruri mai mult sau mai puţin relative. Ca şi timpul. Ca şi forţa. Şi ca multe alte lucruri pe lumea asta. Luptă de clasă ?... ce e aia ?...   Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2006-12-29 18:43:19               Cam suficient "Calvarul" lui Tolstoi..... limitat ... asa ca momentele istorice la care ne sau nu ne inchinam din-cand-in-cand. "Celalalt"...... al fiecaruia ... e alta poveste. Consideratie, Calvar (celalalt)   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2006-12-29 18:37:24               Tea, poate ştii tu de ce-ţi zici Calvar. Poate ai şi citit "Calvarul" lui Alexei Tolstoi, poate ai văzut cumva şi filmul. Nu vor să intre la idei aş zice. Sînt mai comode prejudecăţile băgate-n cap prin şcoli. Şi prin cenacluri urlate pe stadioane.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-29 18:31:52               Calvar Ps. Fantastic timbrul.... ce vremuri! si ce multi n-au idee! respecte1   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2006-12-29 17:49:06               Si eu, daca-mi permiteti, d-le Atanasiu, sa ma aliez "spasirii" d-voastra, cu exceptia "luptei de clasa" ca e inutila, in colo....... valiza o folosesc numai vara in directie inversa. La multi ani, Calvar   Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2006-12-29 17:47:14               Liviule, nu eşti tu buricul pămîntului. Eu răspund celor ce nu se lasă nici acum. Nimeni nu-ţi ia medaliile pe care ţi le atribui. Poţi să le afişezi de revelion. Vîrsta: mult înainte de a simţi de la prima apariţie la tv prestaţia fascistoidă a lui Păunescu.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-12-29 17:45:48               Ăsta da curaj. Presupun că textul a fost făcut public înainte de ’89. Cum de mi-o fi scăpat? L-a eclipsat probabil Scrisoarea celor şase... Spre liniştea ta, Corneliu: poţi despacheta. Între timp au murit unii pentru ca tu, eu şi alţii să putem avea acces la internet. Ăla curaj! Eu unul am recunoscut că mi-a lipsit. Cu toate că n-am iubit ceea ce tu declari ritos că ai urît. Apropo, cam la ce vîrstă se întîmpla chestia aia cu deschisul ochilor? Presupun că era imediat după ’89...   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-12-29 17:36:53	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE