|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scrisoare |
|
|
Text
postat de
Simona Dobrescu |
|
|
Dragă domnule doctor,
Vă rog să mă ertați că îndrăsnesc să vă spui această scrisoare care eu am conceput-o din lăuntrul finței mele care nu mai puteam ține în mine atâta dragoste și spirit de iubire care și mama zicea : Miluțo, mamă, nu te mai consuma, fă, atâta, că te usuci d-a-mpicioarelea, fir-ar el al dracu să fie de bărbat !. De aceea, domnule doctor, m-am hotărât să vă spui, ca să știți și dumneavoastră de pasiunea ce ați inspirat-o unui biet suflet de fată nevinovată care n-am avut la viața mea decât paișpe amanți și șapte avorturi, care din cauza lor am rămas mutilată atât psihic, cât și mai ales mortal. Eu știu că și dumneavoastră mă iubiți, dar n-aveți curajul să mi-o spuneți în față, care de prima dată când m-ați văzut v-ați uitat în ochii mei așa de intens și de profund care am crezut că leșin și mi-ați spus, cu cea mai tandră voce din lume: Ai nistagmus bilateral ! Prin urmare, domnule doctor, vă rog să luați notă de scrisoarea mea și să acționați în consecință și să vă faceți milă de o biată tânără inocentă care la 48 de ani ai mei m-am îndrăgostit ca o proastă care am slăbit juma de kil pân-acu și nu vreau să mor de inaniție !
A dvs. devotată pe veci,
Miluța Streche
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lory, Dan, Emil, Tavi, Carmen, vă mulțumesc mult pentru că mi-ați lăsat câte un semn.
Carmen, iote că poștașul n-a venit... :(
|
|
|
|
Postat
de catre
Simona Dobrescu la data de
2006-10-27 07:36:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Simona, pandesc nerabdatoare postasul, sa trag cu coada ochiului in scrisoarea de raspuns a doctorului...Fac pariu ca-i raspunde! :) |
|
|
|
Postat
de catre
Carmen Anghelina la data de
2006-10-26 21:33:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prin urmare, domnule doctor, vă rog să luați notă de scrisoarea mea și să acționați în consecință și să vă faceți milă
Simona Dobrescu
auzi domnule de milă
de la doctor la copilă
chiar asa să fie oare?
am răspuns..., la întrebare?
cu drag
dna dr. iarta pacientul tavy
|
|
|
|
Postat
de catre
Octavian Sergiu Ciurtin la data de
2006-10-26 20:12:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am patrusopt(cam par de nouazeci)
Cu ochelarii strambi(orice pereche)
(Am fost in tinerete pe la greci
Si de atunci) am numai o ureche.
A doua (cincia) mea nevast-a spus
Ca-s mai frumos asa, numai cu una
Saraca ea de-atunci de cand s-a dus
O mai jelesc(prin club) intotdeauna.
Eu sunt inalt(un metru douazeci)
Atletic(deci rotund ca o biluta)
Ca ma confunda lume pe poteci
Cu al' de la teve ce-i zic Maruta.
Sunt sanatos (ca uliul impaiat)
La medici trec numai din intamplare
As vrea sa te iubesc neincetat
M-as insura( de ai avea mancare!)...
La doctor te-am vazut alalataieri
Ce sexy esti, of, Doamne, ce draguta
Trimit acest bilet (prin doi mineri)
Semnat al tau Ion Georgel Miluta!
|
|
|
|
Postat
de catre
nicaieri nimeni la data de
2006-10-26 19:43:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
sau variantă:
el i-a răspuns cu ochii în pământ:
- e oarbă dragostea... dar eu nu sunt! |
|
|
|
Postat
de catre
BBBB aaaaaa la data de
2006-10-26 14:05:05 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Miluța dragă,
La cei patruzecisiceva de anișori cred că ai lucrat la juma de normă dacă încă nu ți-ai permis să ai un carnet de conducere ștambilat și avizat de cei mai titrați tiriști, care să-ți ofere tot bagajul lor demențial, în poziții cât mai avantajoase traseului și nu te-au înzestrat cu o imunitate organică parlamentară demnă de invidiat, motiv pentru care eu îți recomand:
Tratarea cu indiferență a bolilor reumatice prin administrarea di tri ori pe zi a anticoncepțiilor că... sexul dăunează grav sănătății.
Administrarea pe cale bugală a purgativelor oratorice în vederea evitării sarcinilor nedorite și pregătirea terenului pentru o nouă eră ovulativă.
Adoptarea unei poziții bilateral avantajoase în care câștig de cauză să-l aibă cel care este înzestrat cu un bagaj multinațional de cunoștințe și oferă mai mult timp amănutelor preludiului dar, își descarcă energiile, în interior, fără a avea nevoie de stimulatori externi
Ungerea cu bioxinicoloză a picioarelor, de căte ori este necesar, în vederea accentuării derapajelor lenjeriei intime în momentele cruciale actului premărgător cuplării diferențialelor de vârstă.
Dr. Reumatoginecolog
s.s indescifrabil
P.S. Sper că nu am fost prea vulgar și nu am depășit limita bunului simț respectând în același timp regulamentul site-ului. În cazul în care considerați textul ca fiind prea vulgar vă rog să-l anulați.
Cu stima și umorul eliberat de prejudecățiile contractuale vă doresc o zi plină de evenimente picante. |
|
|
|
Postat
de catre
Dan Constantin la data de
2006-10-26 14:04:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Doctorul i-a răspuns c-un mormăit în barbă:
- Miluțo tată! dragostea e oarbă,
Dar nu știu cum de ție, asta-ți scapă
Că tu ești oarbă, grasă, surdă șchioapă!:))))) |
|
|
|
Postat
de catre
BBBB aaaaaa la data de
2006-10-26 14:00:29 |
|
|