PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Corneliu Traian Atanasiu cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Bine, mulţumesc. "gâlcevim" cu bucurie mai departe, îmi place cum gândeşti, de aceea te caut, te oblig să reconsideri idei, să cauţi alte răspunsuri. Simt că sunt şanse să primesc măcar câteva. Poate vei primi şi tu. O gândire singu(la)ră e un filosof pe un ţărm pustiu, perspectiva nu-i lipseşte, dar dincolo de ea e un spaţiu care cere mai mult. Nu poţi spune cu certitudine nimic, dar unele "adevăruri" se pot spune cu acea certitudine care-i dă dreptul să speri că cineva le va înţelege şi le va completa. O seară fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-28 18:05:29               Nu-i vorba în nici un caz de vreo supărare, Mariana. Intervenţiile tale sînt doar prilejuri de a mai limpezi cîte ceva. Între imaginar în sensul lipsit de consistenţă de fictiv, ireal, închipuit, născocit, plăsmuit, scornit, fantezist, născocit, plăsmuit şi real în sensul plenar de aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, sigur, veridic, veritabil. Precum şi între adevăruri subiective, personale şi adevăruri obiective, ştiinţifice sau de credinţă colective. O noţiune şi un cuvînt pe care l-a propus Henry Corbin, cercetător al filosfiei şi religiei islamice, imaginalul, ar putea da seama de o zonă în care ceea ce este doar imaginaţie (fiind de o calitate aparte) are putere pragmatică. Este ceea ce filosofia indiană numeşte maya - iluzia care constituie lumea, care într-un fel o structurează. O mare parte din spiritualitatea noastră este aşa ceva. Nu doar lumea antropică, materială, construită efectiv de om este aceea în care trăim, ci şi una ca o reţea magnetică care constituie spiritul realităţii, fără de care realitatea devine ca şi inexistentă, fadă, sterilă, inutilă, de netrăit omeneşte. Pentru Jung, din această realitate imaginală făceau parte arhetipurile psihologiei colective. Cam aşa înţeleg această afirmaţie: Coeziunea realului ţine totdeauna de puterea unei iluzii. Nu toate iluziile sînt pură irealitate, unele-s pe muchia subţire dintre a fi şi a nu fi. De o verosimilitate care ne impune.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-09-28 16:14:17               Adevărurile inimii sunt multe şi, de foarte multe ori, înşelătoare, Cornel. În materie de inimă, cel puţin, ar trebui să ne ascultăm inimile, nu filosofii. Inima îmi spune că cineva are nevoie de ajutor, îmi spune că altcineva mă caută dintotdeauna, şi ea îl caută în aceeaşi măsură. Inima îmi spune că trebuie să aleg între fericire şi omenie, dacă fericirea mea face pe altcineva să plângă. Inima îmi bate mai repede dacă oamenii mă apreciază pentru ceea ce sunt. Sunt multe adevăruri ale inimii, cele mai multe pe termen limitat. Cred în acea iubire care uneşte două inimi dincolo de orice oprelişti ale vieţii. Cel dezamăgit prea des în iubire nu va mai crede. Poate că oamenii raţionali gândesc la fel. Sunt o romantică şi simt că inima mea trăieşte pentru cineva, într-o coajă de timp ce cuprinde, undeva, un sentiment curat. Faptul că-l aminteşti pe Camus, îmi aminteşte că suntem în primul rând ceea ce am învăţat, apoi o mare de nedumerire şi, în final, oameni în stare să judecăm dincolo de ceea ce au spus alţii. Un adevăr care continuă nu este în mod obligatoriu un adevăr absolut. Părerile neîntemeiate ştiinţific mi se par subiective întotdeauna. Cum însă şi ştiinţa se sprijină pe adevăruri care sunt legi doar pentru că nu s-a putut demonstra până acum că nu e altfel, eu, ca om, rămân la părerea lui Camus - adevărul e viu, şi voi căuta mereu răspunsuri în ştiinţă şi dacă voi avea inteligenţa necesară poate voi vedea măcar un crâmpei de realitate. Privesc în fiecare zi în jur şi văd o lume pe care am construit-o după imaginaţie şi necesităţi. Plouă însă la fel şi peste blocuri, şi peste păduri, şi peste câmp, şi peste valurile înspumate ale mării. Dacă n-o construiam aşa, o construiam altfel, tot după imaginaţie şi necesităţi. Adevărurile raţiunii sunt prea puţine. Nu pot crede fără să mă întreb de ce e aşa, nu pot nega fără să mă întreb dacă ar fi posibil. E o zbatere continuă aceasta, dar am datoria să mă întreb şi să mă minunez. Sunt om şi îmi plac cugetările tale. Te rog să-mi dai voie să te mai supăr cu contrapăreri. Poate că nu e atât de rău. O zi fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-28 14:13:55               Nu am pretenţii de adevăr scorţos, securizat logic. Asemenea notaţii sînt rodul unui moment de luciditate polemică, de dezacord cu ceea ce este acceptat tacit. Adevărul adevărat, digerabil nu e niciodată la mijloc, nu e rotund şi lunecos. E aspru, descentrat, excentric, dar fulează fermecător. Sper că în felul acesta am răspuns şi celor ce se declară încîntaţi de veselul lor şchiopătat, şi celor ce vor să le adauge o proteză. Corolarele tale, Dane, sînt binevenite. La al doilea aş face un adaos, există şi variantă mai blîndă: nu atît pe nefericirea lor, cît în ciuda unei nefericiri în care ei se complac prea lesne. Mariana, există şi o logică afectivă, a inimii. Care nu coincide cu serbezimea ştiinţifică. Camus spunea succint: “Numesc adevăr ceea ce continuă.” Adevărul e viu, e o energie căutătoare care adesea se contrazice, dar are în el vibraţie de argint viu.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-09-27 22:23:07               Între memorie şi uitare, aleg memoria şi uitarea. Sunt un adevăr care încă nu se acceptă pe sine ca lege – o existenţă plină de conflicte. Privilegiul gânditorului este dreptul la interpretări. Mâhnirea are darul de a-mi deschide ochii spre interior, bucuria mă face de multe ori miop. Realitatea e un mister care se dezvăluie pe bucăţi, întotdeauna acolo unde e bezna mai adâncă. Voind să pui cap la cap fragmente de dezlegări, nu faci decât să adânceşti misterul. Fericirea e o trăire ce durează întotdeauna prea puţin pentru a păstra despre ea o imagine vie. Puterea gândului în stare să scotocească Universul în căutarea adevărului suprem e un echilibru fragil între secreţiile câtorva glande vitale. Omenirea e doar o parte a miracolului existenţial. Natura nu face discriminări, omul. Dăruind cuiva fericire, e mai mult decât am anticipat că se va întâmpla. A aştepta un răspuns, asta n-am anticipat defel.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 21:26:44               Aurel, eu nu sunt de acord cu adevărurile nedemonstrate, cu nici unul. Ceea ce nu poate fi demonstrat în nici un fel pe cale cognitivă, cum poate fi acceptat ca bază a unei demonstraţii logice? Sunt "pure" speculaţii. Din nefericire, o parte enormă a edificiului ştiinţei se sprijină pe astfel de adevăruri. Asta nu are nici o legătură cu propoziţiile lui Corneliu, pe care le respect şi le apreciez întotdeauna. Analiza era necesară pentru mine. Ceea ce mai fac. Când voi termina, voi da şi răspunsurile pe care sigur le aşteaptă.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 20:15:04               Perle pentru împodobirea sufletului; rânduri ce îndeamnă la a deschide ochii minţii. Cugetări izvorâte dintr-o experienţă fructuoasă; şi de care sunt recunoscătoare că am onoarea să ma bucur.   Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2006-09-27 19:02:22               Între memorie şi uitare există un fericit echilibru - acela care nutreşte mereu prospeţimea. (Corneliu) Corolarul lui Wichmann (un fost coleg de facultate) - unii oameni sunt ranchiunoşi pentru că le lipsesc rutinele pentru ştergerea amintirilor neplăcute. Destul de des nefericirea personală duce la angajarea pentru fericirea tuturor, firesc ar fi să se întîmple şi invers. (Corneliu) Ba te contrazic, se întâmplă foarte des invers: mulţi oameni îşi clădesc fericirea personală pe nefericirea tuturor.   Postat de catre Dan Norea la data de 2006-09-27 18:32:49               Scuza-ma, Mariana, ca intervin peste cuvintele tale, aforismele lui Corneliu sunt uneori legi-propozitii, un fel de leme, teoreme care nu mai trebuie demonstrate, "drogul" matematicii. Corneliu, nu toate aforismele de azi sunt la inaltimea intangibila a celor pe care ni le oferi. CTA. Ultimele doua, de exemplu. Astept, ca intotdeauna, si altele. Risipa de spirit si profunzime din trupul lor sunt admirabile, inconfundabile si, vorba Marianei, de invidiat.   Postat de catre Aurel Ganea la data de 2006-09-27 18:22:03               E nevoie de o analiză responsabilă. Ceea ce formulezi tu sunt un fel de legi - propoziţii care trebuie judecate bine înainte de a le da aplicabilitate. Remarc încă o dată profunzimea gândului şi cursivitatea exprimării. Şi recunosc: sunt un pic mai invidioasă. Din cauza aceasta am început comentariul în forţă! O zi fericită.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2006-09-27 12:04:54               Excelente. Toate.   Postat de catre elia david la data de 2006-09-27 11:23:49	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE