PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
poeme de  nicolae sirius   4-06-2000 NEMURIRE Dacă nimic nu s-ar schimba, dacă ar fi să rămânem permanent tineri, sau dacă totul s-ar schimba şi-ar fi să rămânem numai noi tineri, nici acest fel de a fi nu ne-ar avantaja. Imaginează-te cu piciorul în scara calului dându-i pinteni în timp ce el îmbătrâneşte cărându-te prin locuri ce crezi că te-ar feri de tristeţe. Sau lasă-ţi privirea să cadă pe-acele bucate ce îngălbenesc şi se trec. Imaginează-te întors acasă când nimeni nu te-ar mai cunoaşte vorbindu-le despre cele mai interesante lucruri în timp ce vezi cum trupurile lor se prefac în nouri se despart de toate. METEORITI DE AUR Din cer cad meteoriţi de aur- corăbii aruncate de îngeri. Din cer, pe braţe o mare în valuri e adusă numai şi numai pentru tine! Ţie ţi-a dat cerul şi-o să-ţi mai dea! Mie mi-a luat cerul şi singurul gând pe care-l aveam legându-mi-l de-un cal înnaripat să trec cu el din vad în vad să trec cu el din an în an să trec cu el pe unde n-am sperat să văd chiar visele ce nu le-am descifrat cum s-au născut cum de-au plecat de nu mai pot să mă întorc pe unde-aş vrea nici vreo idee să mai am LUNA Luna se auzea pe cer de parcă ar fi fost o femeie strigându-şi bărbatul: O să ne-ajungă din urmă iar soarele! Lasă tot ce-ai cules şi prinde-mi pe umăr şalul că vine această dimineaţă mai înnourată decât toate pe care le-am văzut şi cu frunte-ai prinsă în gheţuri de parcă în răcoarea ei ar vrea să ne îngroape. Lasă şi dunga aceea de nori să treacă şi apropie-te să mă ţin de tine ca de-o ancoră că vreau pentru un timp cu tot ce-i în jur să rămân nemişcată. PEISAJ DE VARA REMEMORAT Un ceas bate sfârşitul amiezii de ieri- anună Marele Inelept- iar un altul anunţă o noapte pe care noi nici cel puţin n-am trăit-o toată. Eu încă o dată vă spun, adaugă Marele Inţelept, că nu e nimeni să ne mai adune din urmă în acest univers. Iată acest poet, arătă Marele Inţelept spre mine, a scris că “şi curcile şi bibilicile şi... o să renască” dar cum, continuă el, cum domnilor dacă ceasurile au început ca limbile unui şarpe să se arunce în aer să se retragă prin scorbura vieţii căutând, aducând pe limbile lor ruginite alte primăveri, toamne sau ierni de nimeni până acum trăite. Cum domnilor să mai trăim timpul de ieri dacă noi nici pe cel de astăzi nu-l mai cunoaştem... Aceste ceasuri îmi par că nu mai vor să ştie de timp propunându-ne numai să retrăim ziua de ieri în locul zilei de astăzi ziua vreunui nătâng plecat fără să-si consume timpul lui divin de o viaţă. TÂNGUIRE 5-06-2000 Cine nu-şi cunoaşte umbra spunea ea îngândurată, trup nu are sau nu poate să şi-l vadă. Umbra e pendula sacră când în trup când pe afară. Cine nu-şi cunoaşte umbra mângăierile-or să-l doară... O, ce-ncet, iubitul, seara umbra palmei şi-o lăsa... De-ar fi fost să mă atingă braţul lui fără de umbră trupul mi-ar fi ars de-a pururi doar în sine verde mugur. Cine nu-şi cunoaşte umbra spunea ea îndurerată de trecut se vrea departe. O, ce clipe sacre, seara, când din trup umbra-mi se lasă la picioare, o copilă, să se joace. Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor                     Comentariu”peisaj de vara rememorat” Ceasurile sunt cu mult în urma timpului. Ori... autorul traieşte cu mult înaintea lor ? Un ceas anunţă că ziua şi noaptea s-au terminat şi că noi n-am trăit destul. Un ceas sau altul anunţă scurgerea nisipului şi că pierdem nopţile (scriind ? dormind ?), secundele, viaţa. Că nu trăim cum se cuvine, adică de « tot », desăvârşit. Acest miraj al noutăţii, al vieţii netrăite face ca viaţa să fie un nesfârşit spectacol. Netrăindu-ţi ce trebuia este ca şi cum ai arunca la gunoi ceea ce nici nu cunoşti. Şi ceea ce este pierdut, pierdut rămâne. Un înţelept, un Mare Înţelept care ne-a vorbit despre toate acestea, o data şi încă o dată, am avut tot timpul printre noi, dar… noi, muritorii, nu ! Ascultăm prea puţin, vrem să experimentăm întotdeauna... Omul rămâne dator propriei vieţi, şi « nătâng » este cel care nu-şi consumă « timpul lui divin de o viaţă». Ce s-o mai ocolim....nătângi suntem... toţi ! Şi... vara, unde-i? Peisajul ? Mai contează ? E în memoria Lui... COMENTARIU « nemurire » Poetul iubeşte atât de mult viaţa încât nemurirea il sperie. Vrea să se « treacă », să-mbătrânească odată cu lucrurile din jur, cu bucatele, cu calul- în timp ce-l cară prin locuri « ce crezi că te-ar feri de tristeţe ». Iată o amăgire : fugim de tristeţe, de singurătate. In ce locuri ? Toate câte-l înconjoară pot fi « cele mai interesante lucruri » şi ne ’’ vorbeşte “ despre ele. Vine un moment când orice vorbă a unui om asupra căreea zăboveşte devine interesantă, un dar făcut lumii, cum este acest poem. Ruperea, despărţirea de firesc, face ca oamenii să se prefacă în nouri şi să se despartă de toate. A te despărţi sau nu « de toate » ! Numai că « pe toate interesantele» astea le-a urcat frumuşel în corabia lui, ca Noe... Despre corabie...altădată!   Postat de catre nicolae tudor la data de 2003-11-04 19:04:09	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE