|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de
Dragos Vicol |
|
|
|
Si ploaia vine alba, densa, calda
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele intinse
Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.
Alunecand printre nervuri si aripi
Ploaia patrunde-n sufletul padurii -
Si ceturi albe se preling din piscuri
Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.
Si vine-un ceas când umbrele pasesc
Printre copaci, ca vulpile roscate -
Când peste ramuri ploua cu-nstelari
Si totul iese din singuratate -
Un ceas când muschiul fumega usor,
Când lemnul viu, lovit de stele, suna,
Când cerului îi este dor de munti,
Iar muntilor le este dor de luna...
|
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|