PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Versuri de  Grigore Vieru   Scrisoare din Basarabia Cu vorba-mi strâmbă şi pripită Eu ştiu că te-am rănit spunând Că mi-ai luat şi grai şi pită Şi-ai năvălit pe-al meu pământ. În vremea putredă şi goală Pe mine, frate, cum să-ţi spun, Pe mine m-au minţit la şcoală Că-mi eşti duşman, nu frate bun. Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi şi vă sărut. Credeam că un noroc e plaga, Un bine graiul cel sluţit. Citesc azi pe Arghezi, Blaga - Ce tare, Doamne,-am fost minţit! Cu pocăinţă nesfârşită Mă rog iubitului Isus Să-mi ierte vorba rătăcită Ce despre tine, frate,-am spus. Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi şi vă sărut. Aflând ca frate-mi eşti, odată Scăpai o lacrimă-n priviri Ce-a fost pe loc şi arestată Şi dusă-n ocnă la Sibiri. Acolo-n friguroasa zare, Din drobul mut al lacrimei Ocnaşii scot şi astăzi sare Şi nu mai dau de fundul ei. Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi şi vă sărut. În limba ta În aceeaşi limbă Toata lumea plânge, În aceeaşi limbă Râde un pământ. Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt. În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns. Iar când nu poţi Nici plânge şi nici râde, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta, Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atuncea Tot în limba ta. Formular -Numele şi prenumele? -Eu. -Anul de naştere? -Cel mai tânăr an când se iubeau părinţii mei. -Originea? -Ar şi semăn Dealul acela din prelungirea codrilor. Ştiu toate doinele. -Profesiunea? -Ostenesc în ocna cuvintelor. -Părinţii? -Am numai mamă. -Numele mamei? -Mama. -Ocupaţia ei? -Aşteaptă. -Ai fost supus Judecăţii vreodată? -Am stat nişte ani închis În sine. -Rubedenii peste hotare ai? -Da. Pe tata. Îngropat. În pământ străin. Anul 1945. Eminescu La zidirea Soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră - Eminescu. Suntem în cuvânt şi-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. Mi-l fură, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu ştiam că dor mi-era de dânsul, Nu ştiam că doina mi-o furară Cu străvechea şi frumoasa Ţară - Eminescu. Acum am şi eu pe lume parte: Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu, floare mea albastră - Eminescu. Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece! Reaprindeţi candela Reaprindeţi candela-n răscruce Lângă busuiocul cel mereu— Degerat la mâni şi la picioare Se întoarce-acasă Dumnezeu. Doamne, Cel din slăvi creştine Ce păcate oare-ai săvârşit Că te-au dus acolo si pe Tine În Siberii fără de sfârşit ? Toate le ierţi, Doamne de sus, Cu blândeţe măreaţă Chiar şi pe cei care te-au dus În Siberii de gheaţă. Ninge frigul şi pustiul plouă Degerată-mi este inima Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă Fără sfatul şi lumina Ta Doamne, intră şi-n a mea chilie Si-amândoi, răniţi şi îngheţaţi Să ne încălzim cu bucurie Unul lângă altul ca doi fraţi. Toate le ierţi, Doamne de sus, Cu blândeţe măreaţă Chiar şi pe cei care te-au dus În Siberii de gheaţă. Făptura mamei Uşoară, maică, uşoară, C-ai putea să mergi călcând Pe seminţele ce zboară Între ceruri şi pământ. În priviri c-un fel de teamă, Fericită totuşi eşti Iarba ştie cum te cheamă, Steaua ştie ce gândeşti. Aşa o ştim Anei şi lui Constantin Robu Aşa o ştim, aşa e mama: Se mulţumeşte cu puţin Hrănindu-se mai mult cu pâinea Răbdării, dorului divin. Trăim un timp de mare zbucium, Şi-atât şi eu mă odihnesc Cât mai aud cuvântul mumei Şi cât în ochii ei privesc. Sunt multe sărbatori pe lume. Le-avem întregi ori un crâmpei O nesfârşită sărbătoare Sunt ochii mamei, vorba ei. Des, tot mai des, mă fură anii Copilăriei ce s-a dus. Scriam pe-omât al mamei nume Ce îmi părea venit de Sus... Iar pe al pâinii tainic abur Venea şi îl scria Isus. Buzele mamei Iar buzele tale sunt, mamă, O rană tăcută mereu, Mereu presurată cu ţărna Mormântului tatălui meu. O, buzele ce sărutară Al tatei mormânt Mai mult ca pre dânsul, Pre tata,-n Puţinii lui ani pre pământ. Acuma când nu te poţi, mamă, De sarea din şale pleca, Cine ridică mormântul Spre gura uscată a ta?! Tata Lui Gheorghe Banariuc şi Vadim Gheorghelaş Tată, eu nu ştiu de ce Nu te-au pus în cântece Ca pe măiculiţa mea Care viaţă datu-mi-a. Tu ca dânsa ne iubeşti Şi ca ea îmbătrâneşti, Tată. Rele-n viaţă sunt de-ajuns, Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns. Mai iei câte-un păhăruţ, Dar nu uiţi să ne săruţi, Tată. La necaz şi bucurii Tu ai, tată, mulţi copii, Că şi mama-i pruncul tău, O fereşti de tot ce-i rău. Asta-i bogăţia ta Şi nu-ţi trebuie alta, Tată. Nu ne spui vorbe de dor, Dar ades în locul lor Mâna tu pe cap ne-o pui Şi mai dragă vorbă nu-i. Mai mult taci decât vorbeşti, Dar noi ştim că ne iubeşti, Tată. Pasărea Când s-a întors La puii ei cu hrana, Găsise cuibul gol Şi amuţit. I-a căutat Până-i albise pana, Şi-n cioc Sămânţa a-ncolţit. Ah, tot mai liniştit mi-e verbul Ah, tot mai liniştit mi-e verbul Şi dragostea şi-a mea viaţă. Ca floarea pomului pe apă Îmi curge somnul lin pe faţă. Arată-mi-se-n vis un cântec, Îl cânt cum cântă numai dorul: „Ia-mi lacrima, dar ochii lasă-mi, Ia apa, dar să-mi laşi izvorul“. „Eşti trist, te pregăteşti de iarnă?" Iubita parcă mă întreabă, Iar eu, senin, răspundu-i parcă: „Mă pregătesc de flori şi iarbă". E-o linişte iubirea? E-o linişte iubirea? Mi-s pletele albite. Şi tulbure mi-e somnul Ca între doua pite. Nu ştiu: răsare iarba, Mai curg pe văi izvoare?! Departe eşti de mine Cum Luna e de Soare. Pier stele neatinse. Noi stele se vor naşte. Am cunoscut durerea, Nu am ce mai cunoaşte. *** Leopoldinei Bălănuţă Câtă frică de singurătate ai, Atâta iubeşti. Doamne, Nici Carpaţii Nu pot singuri trăi! Pururi vin către ei Când cucul, Când ţara cea Basarabă, Când ninsorile cerului. Iese tata la balcon Iese tata la balcon Şi mă strigă: „Măi Ion!” Cred că am făcut ceva Dacă m-a strigat aşa... Dacă nu făceam nimică, Mă striga: „Măi Ionică!” (din „Moşul din leagăn”) Stea-stea, logostea Stea-stea, logostea, Leagănă fetiţa mea, Că eu tare-s ocupată Şi ea vrea tot legănată. Să o legeni lin mereu, Să creadă c-o legăn eu. (din „Moşul din leagăn”) Puişorii Pui golaşi, cum staţi în cuiburi Fără plăpumioare?! -Ne-nvelim cu ale mamei Calde aripioare! -Dar când mama nu-i acasă Şi ploiţa cerne? -Ne-nvelim atunci cu frunza Ramurii materne. -Dacă n-o să vină mama Şi-o să cadă frunza? -Cum să nu mai vină mama? -Cum să cadă frunza?! (din „Moşul din leagăn”) Biblioteca de rouă Lui Titus Vâjeu Frate, am văzut ţări bogate în care-aş fi rămas la fel de sărac. Frate, e plină lumea de punţi pe care trebuie să le treci înfrăţindu-te cu dracul. Frate, eu pot muri oricând, dar nu şi oriunde. Eu nu pot muri decât cu chipul răsfrânt "în acest geniu al ierbii care e roua". Ca prima oară Merg pe pământ Şi sun ca vioara. Toate îmi par că sânt Prima oară. Ca un copil Aştept dimineaţa, Până la lacrimi Mi-e dragă viaţa. Orice splendoare Mă doare, Mă doare-această floare Şi frumuseţea ta, Şi frumuseţea ta! Şi-această zi Ce mâine nu va mai fi, Nu va mai fi! Înfiorat spun mamă şi tată De parcă îmi văd părinţii Prima dată. Ca un copil Aştept dimineaţa, Până la lacrimi Mi-e dragă viaţa. Când mă cuprinzi Tremur, ah, toată, De parcă-aş iubi, iubi Prima dată. Ca un copil Aştept dimineaţa, Până la lacrimi Mi-e dragă viaţa. Nu am, moarte, cu tine nimic Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc Cum te blestemă unii, vreau să zic, La fel cum lumina pârăsc. Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi De-ai avea mamă şi-ar muri, Ce-ai face tu şi cum ar fi De-ai avea copii şi-ar muri?! Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc. Vei fi mare tu, eu voi fi mic, Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc. Nu frică, nu teamă, Milă de tine mi-i, Că n-ai avut niciodată mamă, Că n-ai avut niciodată copii. Text postat de Mariana Ghicioi Date despre autor Data nasterii: n.14 februarie 1935 - d.18 ian Locul nasterii: Republica Moldova http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE