PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Balada timpului ce plange (actul 1)-teatru de  Nicolae Sirius   Nicolae Sirius BALADA TIMPULUI CE PLÂNGE teatru Personaje: Gregor -Împăratul Relina - Soţia Împăratului Soldatul fără nume Oramov -Rivalul... Papace -Violonistul Gogore -Scribul Pengo - Pictorul Sedom -Bătrânul Arat -Preotul Patrin - Vistierul Dalario -Avocatul Garot - Generalul Almon -Ghicitorul în palmă Oront - Administratorul Trei servitoare Doi soldaţi Orchestra de cameră ACTUL1 Trei uşi şi două ferestre fac legătura dintre o cameră de zi (dotată cu o bibliotecă, o clepsidră, un ceas enorm, două fotolii, o canapea, un dulap, o scară interioară, un bar plin cu diferite băuturi, o masă) şi palatul din care face parte. Scena 1 Relina, Gregor. Relina: (Melancolic.) Privesc pe fereastră şi, în loc să văd ce-i afară, văd ce-i pe holul alăturat. Şi dacă merg pe holul alăturat şi privesc afară, nu văd mai mult decât ce-i într-o cameră alăturată, şi dacă… Gregor: (Rece.) Şi cei de-afară vor să vadă cum arată interiorul acestui palat. Cineva bate la uşă. Relina se uită spre Gregor. Uşa este deschisă încet. Oramov intră lăsând uşa deschisă. Oramov: (Voios.) Maiestate... (Gregor nu răspunde. Se ridică de pe fotoliu. Face câţiva paşi. Se opreşte în faţa clepsidrei. Priveşte tăcut.) Maiestate! Relina: Maiestatea Sa nu se simte bine... Oramov: Cum lipsesc puţin, lucrurile iau o altă întorsătură. (Gregor se întoarce şi se aşează pe fotoliu.) Maiestate... Astăzi, Papace... L-am adus să vă cânte! L-am adus cu toată orchestra. Gregor: (Surprins.) Cu toată orchestra? Oramov: Astăzi numai cu orchestra mică. Orchestra de Cameră. (Face semn orchestrei să intre.) Şi l-am adus şi pe pictor. (Pengo apare-n uşă ţinându-şi şevaletul în braţe.) Ştiu că o dată-n an are şi el o zi liberă, dar mi-am îngăduit, fireşte, cu plăcere, să-l folosesc şi-n această zi. (Râde.) Să nu vă vină să credeţi... Gregor: Să cred ce? Oramov: Să descopere cum plânge timpul... Parcă nu-mi vine să... Gregor: (Întrerupându-l.) Cine a descoperit...? Oramov: Papace! Chiar ieri!... Astfel l-aş fi adus să vă cânte chiar în prima zi de an... Gregor: Cum plânge timpul!? (Se ridică de pe fotoliu şi-i face semn pictorului să-şi aşeze şevaletul lângă fereastră.) Oramov: Dar plânge peste tot la fel? (Gregor se uită la el, surprins.) Pe Papace l-am întrebat... dar n-a prea putut să-mi dea un răspuns cum aş fi sperat. Relina ia din bar o sticlă de coniac din care îşi umple un pahar, bea un pic şi rămâne pe gânduri. Pengo: (Face o plecăciune.) Încîntat! Relina: (Lasă paharul de coniac pe marginea ferestrei şi se uită spre Pengo.) Încântat de ce? (Pengo rămâne cu capul plecat. Relina apropiindu-se de şevalet.) Şi de ce nu vezi, poţi fi tot la fel de încântat. (Se-ntoarce să-şi ia paharul de coniac de pe marginea ferestrei dar se împiedica în rochia-i lungă şi doar atinge paharul, vărsându-l.) Gregor: (Se-ndreaptă spre Relina, dar în ultimul moment se-ntoarce pe călcâie şi ia din rafturile bibliotecii un clopoţel de argint pe care îl sună de trei ori. Trei servitoare apar, înghesuindu-se, în pragul uşii.) Aveţi nevoie de invitaţie specială? (Servitoarele rămân cu capul plecat.) Maiestatea Sa a ajuns să se servească singură, căci nimeni nu-i pe-aproape, să-i ofere la nevoie un pahar de vin. (Servitoarele rămân în aceeaşi poziţie.) Oramov: (Încet.) Asta da, tragedie! (Gregor îşi întoarce privirea spre Oramov.) N-ar fi rău să le oferiţi un loc în Orchestra de Cameră. Gregor: (Nervos.) Exact. Să ne arate cum plânge timpul. (Servitoarele tresar.) Şi, dacă tot ştiţi cum plânge timpul, nu vă rămâne decât să ştiţi şi pe cine-l plânge. Oramov: (Arătându-se bucuros, în timp ce se-ndreaptă spre servitoare.) Fără-ndoială că ştiu. Gregor: Accept că timpul pe mine mă plânge... dar de când mă plânge voi ştiţi? Servitoarea 1: (Ridicându-şi privirea.) Tocmai pe Maiestatea Voastră? ("Tocmai pe!" recita Oramov, încet, ca să nu fie auzit.) Gregor: Dacă nu pe mine, atunci timpul pe cine ar mai putea să plângă? Oramov: (Adresându-se şoptit servitoarelor.) Şi pe mine mă plânge timpul! Servitoarea 2: Nici pe... nu vă plânge. Oramov: Atunci plânge în van? Servitoarea 1: Cum să plângă... Gregor: Scripcare! Papace: La Ordin...! Gregor: (Întrerupându-l.) Explică-le ce-ai descoperit ieri! Papace: (Încurcat.) Tocmai lor? Gregor: Tocmai! Papace: Dar ele nu pot înţelege acest lucru. Gregor: Atunci, ele ce caută aici? (Gregor sună clopoţelul de argint de două ori şi Oront intră, fără să mai sune la uşă.) Oront: La Ordinul... Gregor: (Întrerupându-l, în timp ce arată spre servitoare) Care-i rolul lor aici? Oront: Contele Marut mi-a cerut... Gregor: Să nu ştie contele cine şi de ce e ales aici? Oront: Cred că ştie. Gregor: Şi rolul tău nu-i de a verifica dacă ştie ce zice că ştie? Oront: Maiestate... Gregor: Întreabă-le dacă ştiu cum plânge timpul. Întreabă-le! Oront: (Încercând să fie calm.) Hai să ne punem în situaţia lor... Gregor: (Nervos.) Eu, în locul servitoarelor? Oront: N-am zis în locul servitoarelor, Maiestate. Îmi cer iertare... Am zis să ne punem în situaţia lor. Gregor: Chiar mai grav! Oront: Maiestate... pentru o singură greşeală... Gregor: N-a fost o greşeală. Că ai fi avut grijă să n-o faci! Oramov: A fost o insultă cu premeditare şi cartea zice ce zice! Oront: Ce zice cartea? Oramov: Zice că... Gregor suna clopoţelul de argint o dată şi cineva apare în uşă făcându-i semn lui Oront să-l urmeze. Oront: (Disperat.) Maiestate! (Gregor ia loc pe fotoliu privind în jur neliniştit.) Maiestate... (din pragul uşii) timpul nu plânge! Oramov: (Închizând uşa servitoarelor.) E Oront cel ce nu ştie. Timpul plânge. Plânge-ncet! Şi e el ce nu ştie, cine-l plânge în secret. Dacă vreţi să nu vă plângă şi pe voi, cântaţi încet, cu orchestra şi ne spuneţi cine e cel plâns, secret. Gregor: Scripcare! Papace: La Ordin... Ma... Gregor: (Întrerupându-l, în timp ce arată spre orchestra de cameră.) Cântă-mi ce-ai descoperit ieri. Papace face o reverenţă şi se îndreaptă tăcut spre orchestra de cameră. Oramov: (Turnându-şi vin într-un pahar, începe să cânte.) "E prima zi din an… (Ia servitoarele, pe rând, de mână, şi le aşează în faţa orchestrei.) E ziua mea, e ziua ta." Gregor sună clopoţelul de argint de patru ori şi Gogore apare în faţa uşii, cu un braţ de dosare. Gogore: La Ordinul Maiestăţii… Gregor: Ce-i cu dosarele astea? Oramov: Eu i-am dat să lucreze în noaptea de An Nou. (Lui Gogore). Pune-le de unde le-ai luat! Relina iese. Oramov: (Apropiindu-se de Gregor.) Nu demult un mare dirijor m-a invitat să dirijez Orchestra Albastră. Gregor: (Surprins.) Orchestra Albastră? Oramov: O orchestră ce cânta numai la funeralii. Gregor: Funeralii? Oramov: Numai la acele funeralii unde nimeni nu plângea. Gregor: Nimeni? Oramov: În timpul ceremonialului invitaţii puteau dansa, puteau vorbi în şoaptă, puteau aplauda orice femeie frumoasă ce venea sau pleca obosită acasă. Gregor: Dar funeraliile aveau loc ziua, ori noaptea? Relina întredeschide uşa, vrea să intre, dar rămâne pentru câteva momente ascultând şi se retrage. Oramov: În amurg… şi după. Mureau aici şi răsăreau în partea cealaltă. O adevărată ceremonie. Cele mai alese băuturi erau servite. Gregor: Interesant. Relina: (Intrând încet.) Trebuie chiar în prima zi de an să ascultăm o melodie aşa de tristă? Gregor: E ceea ce Papace a descoperit că mi-ar fi trebuit şi-acum îmi cântă. Oramov: (Îngrijorat.) O, Maiestate, cum interpretaţi lucrurile... Relina se plimba de colo-colo, agitată. Gregor: (Incet. Relinei.) Tu eşti tânără. Înţeleg. Ascultă, însă, un lucru de-a dreptul fascinant... Oramov, doar ce mi l-a povestit. Relina: Precis, despre... Gregor: Âştia de care mi-a vorbit acum, mor aici şi răsar în partea cealaltă. Relina: (Apropiindu-se de pictor.) Aş vrea să... Pengo: Maiestate... Gregor: Lasă-l să termine ce-a început. Relina: Sau să înceapă din nou ce-a terminat. Toate cele trei uşi ale camerei sunt deschise în acelaşi timp. Doi soldaţi intră pe una din uşile din partea stângă a camerei, aducând cu forţa un bătrân. Gregor sună din clopoţelul de argint o dată, scurt. Relina iese pe uşa din partea dreaptă a camerei. In timp ce uşile sunt închise, Gregor rămâne în aceeaşi poziţie. Oramov se apropie de orchestră cântând. Soldatul 1: Maiestate!... Gregor: Ce s-a mai întâmplat? Soldatul 1: L-am găsit pe insula tristeţii. Soldatul 2: Vorbea. Gregor: Lăsaţi-l să vorbească, dacă vorbeşte singur. Soldatul 2: Vorbea în faţa unei pietre. Gregor: Nici ăsta nu-i un lucru rău. Soldatul 1: Dar în spatele pietrei era o vale. Gregor: Şi? Soldatul 1: Ca orice vale, răsună. Gregor: Aha! (Priveşte spre Gogore, care a şi început să-şi noteze.) Şi-n spatele ei cine era? Soldatul 2: Un deal. Gregor: Deal, deal, sau... Soldatul 2: Deal. Dar pe vârful lui era o rocă. Gregor: (Vexat.) Şi? Soldatul 1: In spatele acelei roci era un alt bătrân. Gregor: Unde-şi găsesc bătrânii locul să se ascundă! Soldatul 1: Dacă ne îngăduiţi, vă redăm exact ce vorbeau. Gregor: Păi ce, dealul şi roca au fost importante din tot ce mi-aţi spus până acum? Soldatul 2: Maiestate, îngăduiţi-ne, mai întâi, să-l aducem şi pe celălalt bătrân. Gregor: Nu-i nevoie, acum. Mai întâi spuneţi-mi ce vorbeau. Soldatul 1: “Imaginează-ţi... În timp ce jucam şah cu un general, tâmpitul...” Gregor: (Intrerupându-l.) Gura! (În depărtare se-aude un clopot.) N-auzi sunetul de clopot?! Sedom: (Minunându-se.) Ce muzică!... Gregor: Gura! Sedom: De-altfel, e linişte... Gregor: Gura! Sedom: A, sunt prietenii mei ce mă plâng! Gregor: (Punându-i mâna-n gât.) Numai un cuvânt în plus şi te-am şi... Sedom: Dar tu de ce vorbeşti? Gregor: (Trântintu-l pe bătrân la pământ şi strângându-l de gât.) Nimeni, niciodată, n-a îndraznit... Sedom: Eu îndrăz... Soldatul 2: (În timp ce Gregor îl strânge pe bătrân şi mai tare de gât.) Să-l ucidem? Gregor: (Ridicându-se) Nu (Sunetul clopotului se-aude din ce în ce mai încet. Gregor se-apleacă asupra bătrânului şi priveşte cu mare atenţie în ochii lui. Se ridică şi-i face semn pictorului să se apropie. Pengo vine repede.) Ce vezi aici? (Pengo desface pleoapele bătrânului şi mai mult şi vrea să spună ceva.) Soldatul 1: Maiestate, putem continua? Gregor: Nu! (Arătând spre Sedom.) Duceţi-l lângă şevalet. (Adresându-se pictorului.) Un pictor adevărat are puterea să dea viaţă chiar şi unui lucru abstract. (Întorcându-se spre Soldaţi.) Continuaţi!... Soldatul 1: “Imaginează-ţi... În timp ce jucam şah cu un general, idiotul...” Gregor: (Aşezându-se-n fotoliu.) Mi-ai mai spus odată acest lucru. Soldatul 1: (Continuând.) “...idiotul s-a prins să trişeze.” Gregor: Cine a spus acest lucru? Soldatul 1: (Arătând spre Sedom.) Bătrânul... pe care l-am adus aici. Gregor: Aha!... Ridică mâna dreaptă în timp ce-mi redai ce-a zis bătrânul. Soldatul 1: (Ridicând mâna dreaptă.) "Eu mâ gândeam aşa...Nu prea eram concentrat pentru acea partidă, fiindcă ştiam că oricum o voi câştiga." Gregor: Aha... Soldatul 1: “El, însă, nu ştiu ce-a crezut despre mine, dar s-a prins să-mi fure un munte şi-un deal.” Gregor: (Curios.) Aha! Soldatul 1: “Am pretins că nu-l observ iar el, crezând că mi-a mai prins un moment de neatenţie, a-ncercat să-mi fure şi Marea cea Mare din partea de est a imperiului pe care încă-l aveam.” (Pauză. Relina întredeschide uşa din partea dreaptă a camerei şi ascultă. Gregor priveşte soldatul cu o intensă curiozitate. Soldatul observă acest lucru şi, cu o oarecare emfază, continuă.) “Atunci l-am somat! Şi cu o singură lovitură de spadă l-am dat mat!” Gregor: De necrezut! Soldatul 2: ”O...“ Gregor: (Surprins.) Ce ţi s-a-ntâmplat? Soldatul 2: (Bâlbâindu-se.) Nu mie... celuilalt bătrân. Gregor: Ridică mâna stângă pănă la tavan, când îmi redai ce-a zis acel bătrân. Soldatul 2: (Ridicând mâna stângă.) “O, eu, în timp ce jucam parido* cu un soldat ce furase hainele unui mareşal, vânând retrocedarea unui ducat ce, simplu, fusese imperiului meu anexat, am văzut în gândul lui cum apa tuturor mărilor se-nvolbura neîncetat şi cum numai el- mareşal! -dădea ordin tuturor vapoarelor să ancoreze sau să pornească în larg, pregătind în acest fel un război ce-ar fi vrut să-i aducă o faimă fără egal.” Gregor: De necrezut! Soldatul 2: (Cerându-i din privire aprobarea de a continua.) “Jucam liniştit...” Gregor: Aha! Soldatul 2: “Când apele din gândul lui au secat... văzând cât de mare îmi este tehnica, s-a dezis.” Gregor: (Gregor se ridică... şi face câţiva paşi. Relina se retrage.) Aha! Soldatul 2: “Pierzând speranţa pe care şi-o făcuse visând şi, văzându-se din nou în realitatea mizeră ce era patria lui, s-a aruncat la picioarele mele pentr-un muc de ţigară.” Pengo: (Venind înspre Gregor.) Maiestate! Maiestate! Gregor: Ce s-a întâmplat? Pengo: Bătrânul... Bătrânul... Gregor: (Apropiindu-se de Sedom.) A adormit? Pengo: Nu! Nu s-a mai trezit... Gregor: Nu s-a... Pengo: Priveam încântat în ochii lui... Se vedea o vale, se vedea un deal, trei râuri izvorau din marginea dealului, trei fecioare se scăldau în ele şi cântau. Gregor: (Surprins. Relina apare din nou în uşă, ascultând.) Nu-nţeleg... Fecioare? Pengo: Făceau baie şi cântau. Gregor: Ce cântau? Pengo: “Trecerea timpului, trecerea timpului e singura adevărată şi sigură.” Gregor: Şi bătrânul de ce-a murit? Pengo: Nu l-am întrebat. Gregor: Idiotule! Precis l-ai deochiat. (Întorcându-se spre scrib.) Spune-mi cum mor cei deochiaţi. Gogore: (Ia din bibliotecă o carte pe care o răsfoieşte.) Imediat, Maiestate. Oramov: (Relina intră şi îi spune ceva lui Oramov, dar foarte încet, încât nu se aude în scenă.) Nu cred. (Relina continuă să vorbească, tot la fel de încet.) Nu cred! (Relina iese. Oramov o urmează, încercând să-i şoptească în grabă ceva.) Nu cred... Gregor: (Soldatul tuşeşte. Gregor se-ntoarce spre el.) Când l-ai auzit vorbind (arătând spre bătrân) era noapte sau zi? Soldatul 1: Era în amurg şi puţin după. Gregor: Oramov! (Pauză.) Oramov! Oramov: (Intrând repede.) Ce s-a întâmplat? Gregor: Bătrânul... Oramov: Ce-i cu el?... Gregor: Nu te uita la mine, uită-te la el! (Îi face semn lui Papace să se apropie. Papace se apropie, ascultă, face o plecăciune şi printr-un semn discret, în timp ce iese, invită Orchestra de cameră să-l urmeze.) Oramov: Nu mai e? Gregor: Ce să nu mai fie? Oramov: Bătrânul, ne-a părăsit? Gregor: Doar ce mi-ai spus c-ai dirijat Orchestra Albastră... Oramov: (Speriat.) Am... Gregor: L-ai mai văzut?... Oramov: (Ca pentru sine.) Cine să fie? Gregor: Sau el... Oramov: Numai o dată în gândul meu l-am văzut. Gogore: (Citind dintr-o carte.) “O vale inundată de iarbă, un şarpe, un măr şi o femeie oferindu-i o cană de apă e ultima imagine ce-i rămâne adânc pe retină celui de-a pururi plecat.” Gregor: Gogore, ţi-ai pierdut minţile! E, ceea ce mi-ai citit acum, din Cartea Morţii? Gogore: (Apropiindu-se.) Întocmai, Maiestate. Gregor: Nu te apropia, că te aud şi de la distanţă. (Pauză.) Detaliază-mi... Gogore: (Speriat.) Tot la dedeochi, cartea explică: “Valea-i adâncul sau locul de odihnă, şarpele e cel care te poartă-ntr-acolo. Mărul e dealul pe care nu mai poţi să-l urci, iar femeia, ce-ţi oferă o cană de apă, e imperiul ce te va plânge mereu, dacă, desigur, ai fost împărat.” Gregor: Deci, e adevărat ce mi-au raportat soldaţii. Soldat 2: Cum am fi putut să minţim, Maiestate! Gregor: Gura! Oramov: (Aplecându-se peste bătrân şi privind foarte atent în ochii lui.) Nu-i nimic mai mult decât întuneric... (Se ridică şi se aşează pe un fotoliu.) Pengo: (Aplecându-se peste bătrân şi privind în ochii lui.) Aici (arătând) e o vale. Aici e un deal... Gregor: (Fără să se apropie de bătrân.) Eu nu văd nimic. Oramov: (Adresându-se lui Pengo.) Cum arăta acea vale? Pengo: Verde. Oramov: (Vine din nou lângă bătrân, utiându-se tot mai atent în ochii lui.) E ceva mov, aici. Gregor: (Apropiindu-se de bătrân, în timp ce Oramov şi Pengo îi fac loc. Îşi scoate din buzunar o lupă prin care priveşte.) Nu-i nici verde, nu-i nici mov. E aşa cum ar trebui să fie. (Scribului.) Ce altceva ai spus că mai e... Gogore: (Tremurându-i cartea în mână.) Un şarpe, un măr... şi... Gregor: (Întrerupându-l.) Ai răbdare să verific. Gogore: (Ca pentru sine.) Numai de-ar fi toate de găsit... Gregor: Ai citat, corect, Gogore, sau mi-ai spus ce ţi-a trecut ţie prin cap? Gogore: Maiestate... nu mai eu ştiu cu câtă grijă... Oramov: Maiestate, soldaţii, şi-au făcut datoria... Gregor: Ştiu. Dar pune-i într-o celulă, până-o să vedem de ce-a murit bătrânul. (Oramov face un semn amical soldaţilor care-l urmează, zâmbind.) Unde-i şarpele, Gogore? Gogore: (Scăpând cartea din mână.) Nu ştiu, Maiestate. Gregor: (Lui Pengo.) “Am văzut o vale, am văzut un deal. Trei râuri izvorau din marginea dealului. Trei fecioare se scăldau în ele şi cântau." Unde ai văzut toate acestea, Pengo? Pengo: În ochii bătrânului. Maiestate. Am şi schiţat... Oramov intră pe uşă, încet. Se opreşte în faţa barului din care ia o sticlă de vin. Se-ntoarce cu spatele şi bea repede, pe nerăsuflate. Gregor: Şi eu de ce văd în ochii lui trei suliţe şi Luna şi Pământul şi Soarele căzute în ele? Pengo: (Speriat.) Maiestate... Gregor: Gura! (Lui Gogore.) Caută, Gogore (ridicându-se) unde trebuie, şi spune-mi de ce-a murit acest bătrân. (Lui Pengo.) Arată-mi ce-ai schiţat. (Pengo aduce o schiţă pe care Gregor o priveşte cu atenţie.) Ce-i asta??? Pengo: (Bâlbâindu-se.) Ma... Ma... Maiestate. Gregor: (Nervos.) Ma... Ma... Gogore: (Luând câteva cărţi din rafturile bibliotecii şi citind la întâmplare.) Luna. Soarele. Pământul... Oramov: (Vorbind ca pentru sine, după ce mai ia o gură de vin.) Şi trei suliţe. Gogore: (Citind în continuare.) “Dacă ar fi vorba de o singură stea, ar fi poet.” Gregor: Caută, Gogore, ce trebuie, că nu vreau încă să te pierd. (Lui Pengo.) Cheamă-l pe Oramov. Pengo: (Cu privirea înspre Oramov.) Ma... Oramov: (Întrerupându-l.) Doar ce m-am întors, Maiestate (Lăsând repede, jos, sticla de vin.) Chiar la acest lucru mă gândeam, Maiestate, că nu se poate să nu fie adevărat. Gregor: (Surprins.) Ce să nu fie adevărat? Oramov: Cu Luna, cu Pământul, Cu Soarele... Gregor: Pengo, cheamă-l pe Papace. (Lui Oramov.) Unde-s soldaţii? Oramov: Unde aţi ordonat, Maiestate. Papace: (Intrând urmat de Pengo.) La ordinul... Gregor: (Întrerupându-l.) Ce ştie Oramov şi eu nu ştiu? Papace: Nu ştiu, Maiestate. Gregor: Nici tu nu ştii ce ştie! Gogore: Maiestate, dacă-mi îngăduiţi... (Gregor îi face semn să aştepte.) Gregor: (Privind înspre Oramov, Papace şi Pengo.) Trei suliţe! Dar cine să poată să înţeleagă acest lucru? Gogore: (Venind cu o carte deschisă spre Gregor. Gregor le face semn lui Oramov, Papace şi Pengo să iasă.) Am găsit, Maiestate.... Gregor: De unde ştii tu, Gogore, c-am văzut eu, în ochii bătrânului, Luna, Soarele, Pământul... Gogore: (Cu cartea tremurându-i în mână.) Maiestate, cartea zice: “Luna e valea, Soarele e mărul, Pământul e şarpele, iar suliţele...” Gregor: Ştiu eu unde-s... Cheamă-l pe Pengo! (Gogore iese şi se întoarce împreună cu Pengo. Lui Pengo.) Se mai scaldă fecioarele în acele trei râuri? Pengo: Maiestate... Gregor: (Întrerupându-l.) Adu-l pe Oramov. (Pengo iese şi se întoarce cu Oramov.) Gogore! Nu te uita pe pereţi, caută mai departe. Oramov: E ceva neclar, Maiestate? Gregor: (Arătând spre bătrân.) Mi-ai spus că l-ai văzut numai o dată în gândul tău. Oramov: Da, Maiestate. Gregor: Călătorea pe mare sau pe uscat? Oramov: Nu călătorea, Maiestate. Stătea pe o stâncă tocmai în vârful unui deal. Gregor: Gogore, tu mi-ai citit că celor deochiaţi le rămâne în adâncul ochilor o vale inundată de iarbă, un şarpe, un măr şi o femeie ce oferă o cană de apă. Gogore: Da, Maiestate. Gregor: Nimic nu-i clar! (Pauză.) Cheamă-l pe Almon! (Gogore iese. Gregor îi face semn lui Oramov şi Pengo să iasă. Gogore se întoarce cu Almon.) Almon: La ordinul... Gregor: (Întrerupându-l.) Spune-mi (arătând spre Sedom) care a fost viaţa acestui om. Relina deschide o uşă laterală şi ascultă. Almon: (Uitându-se în palma mâinii stângi a lui Sedom) Fiecare din noi îşi are timpul vieţii scris în palmă. (Arătând...în timp ce vorbeşte.) Începe de aici, de jos, fără nici o primejdie. Ajunge departe. Dar până acolo sunt multe alte drumuri, multe răscruci... Gregor: (Neliniştit.) Lasă răscrucile... Almon: Ajunge la un drum ceva mai important, dar nu se opreşte. De-aici însă începe să facă multe popasuri, uitându-se-n urmă cu regret. Gregor: (Puţin agitat.) Lasă popasurile... Almon: (Incet.) Aici se-arată de parc-ar trece ca de pe-o margine de râu, c-un pas enorm, tocmai pe marginea cealaltă. Gregor: (Nervos.) Lasă răscrucile, popasurile şi marginile de râu, că mor până ajungi să-mi spui de ce-a murit acest bătrân. Almon: Da, Maiestate. Gregor: Cum, da, idiotule! Almon: Iertare, Maiestate. Gregor: Repede, învăţăcelule, că văd că nu ştii să descifrezi... Almon: Toate drumurile ajung aici. Gregor: Unde? Almon: Aici e-o mână ce parcă le cuprinde, sugrumându-le. Gregor: Eu nu văd nimic. Almon: Aici, Maiestate. Gregor: (Scoţând o lupă din buzunar şi privind prin ea.) Tot nu văd acea mână... Almon: E, Maiestate, şi dacă această mână nu l-ar fi sugrumat, acest bătrân ar fi putut să-şi continue drumul până la capăt. Gregor: (Privindu-l atent.) A cui mână să fi fost? (Gregor se clatină. Almon îl prinde de umeri şi îl ajută să se aşeze pe fotoliu.) A cui mănă să fi fost? Almon: Nu ştiu, Maiestate. Gregor: (Rezemându-şi capul de marginea fotoliului.) Dar cum o mână poate să întrerupă un drum... Almon: (Aproape şoptit.) Nu ştiu, Maiestate. Lumina se stinge încet. Pauză. Vocea lui Oramov se aude din spatele uşii. "Timpul plânge, plânge-ncet. Dacă vreţi să nu vă plângă şi pe voi cântaţi, cu orchestra, şi ne spuneţi cine e cel plâns, secret." Orchestra începe să cânte aceeaşi melodie. Lumina se aprinde, dar e palidă ca în amurg. Gregor e în aceeaşi poziţie ţinând ochii închişi. Ca un ecou se aude vocea lui Gogore: "Maiestate, v-am citit din Cartea Morţii." Scena 2 Acelaşi decor. Gregor, Segom. Lumina se stinge încet. Gregor îl trânteşte pe Sedon la pământ, strângându-l de gât. Scena 3 Acelaşi decor. Gregor, Almon. Almon: Toate drumurile se strâng aici. E o mână care parcă le cuprinde. Gregor priveşte tăcut. Lumina se stinge încet. Scena 4 Acelaşi decor Gregor. Gregor: (Ţipând.) E mâna mea? (Trezindu-se. Se uită în jur speriat. Lumina se stinge încet. Gregor închide ochii.) Scena 5 Acelaşi decor. Gregor, Papace. Lumină obscură. Papace intră-ncet. Se opreşte-n pragul uşii. Face o reverenţă. Gregor îl priveşte tăcut. Zgomot, în spatele unei uşi pe care Papace a intrat. Amândoi privesc în aceeaşi direcţie. Gregor îi face semn lui Papace să deschidă uşa. Papace merge până la uşă, dar înainte de a o deschide se uită spre Gregor, ca şi cum ar mai avea încă o dată navoie de confirmarea lui. Papace deschide uşa şi, după ce priveşte pe hol câteva momente, se-ntoarce, închizând uşa. Papace: A fost o umbră de femeie. Gregor: (Mirat.) Umbră de femeie? Papace: Poate a fost Maiestatea Sa, Relina. Gregor: Dar spui că numai umbra i-ai văzut-o... Papace: Da, Maiestate. Gregor: (Oftând scurt.) Iar eu nu i-am văzut umbra niciodată. (Pauză.) Ce să fie cu ea la ora asta pe hol? Papace: Cu gândul la Maiestatea Voastră, cred că nu poate dormi. Gregor: Nici eu nu pot dormi. Am început să-mi visez copilăria. Lumina se stinge. Scena 6 Acelaşi decor. Gregor. Ropot de ploaie torenţială. Un fulger luminează întreaga cameră. Gregor doarme profund. Vântul se aude-ncet... Scena 7 Acelaşi decor. Gregor, Papace. Lumină difuză. Papace intră încet, închizând uşa cu grijă în urma lui. Papace: (Şoptit.) Un soldat era cât pe-aci să dea buzna în palat. Gregor: (Trezindu-se.) Da', ce, n-are somn? Papace: Zice că a văzut marea arzând. Gregor: E nebun! Şi tu pentru asta ai venit? Papace: Nu, că soldaţii de gardă l-au şi arestat. Gregor: Aşa-i trebuie... Papace: Acum ţipă să fie executat în palat. Gregor: Şi la ce-i foloseşte...? Papace: Vrea să fie înmormântat asemenea împăraţilor. Gregor: Nebun! Papace: Aşa zic şi eu... Dar Oramov m-a forţat să-i cânt ca şi cum soldatul ar fi fost mort şi funeraliile ar fi avut loc în palat. Gregor: Şi tu? Papace: Nu i-am cântat ca unui împărat, dar Oramov n-a putut să facă diferenţa. Gregor: Numai lucruri ciudate! Papace: Aşa zic şi eu. Gregor: (Căscând.) Spune-le solaţilor de gardă (închizând ochii) să-l mai aresteze o dată... Lumina se stinge. Scena 8 Acelaşi decor. Gregor. Lumina creşte în intensitate, treptat. Gregor se trezeşte şi se uită la ceas. Ia de pe masă clopoţelul de argint şi sună din el de cinci ori. Papace bate la uşă, intră şi face o reverenţă. Gregor: Istoria lumii o să se schimbe în curând, Papace. Papace: (Surprins. Pregătindu-şi răspunsul încet.) Cum să nu se schimbe, Maiestate, dacă aşa doriţi. Gregor: (Frecându-se la ochi.) Nu mai pot dormi. (Pauza scurtă.) Şi visez... visez. (Apropiindu-se de Papace.) Visez, când dorm. (Uitându-se la Papace de parcă l-ar acuza de ceva.) Oramov ce visează? (Pauză scurta, în care Papace pare că se pregăteşte să răspundă.) Sau nu mai visează?... Poate visează Pengo în locul lui. (Papace vrea să spună ceva, dar înghite-n sec.) Să nu aibă visele nimic de spus? Papace: (Încet. Viclean. Pe un ton misterios.) Eu doar ce-am visat o mână ce-mi bătea în geam. O mână, tremurând ca un ram. Şi după ce mâna nu s-a mai văzut, un ochi a apărut în geam luminându-mi camera de parcă ar fi fost luna. Gregor: Poate a fost luna... Papace: Nu, că luna ar fi răsărit sau ar fi apus, într-un târziu, dar acest ochi a început să plângă continuu, formând în juru-i, încet, un lac. Acolo, însetat, un bătrân a venit să bea apă. Dar n-a băut, dându-şi seama că-s lacrimi. Gregor: (Curios.) Şi? Papace: Până să plece mai departe-nsetat, Maiestatea Voastră a sosit. I-aţi arătat ceva bătrânului şi el a început să râdă. Atunci i-aţi pupat mâna. Nu mă dojeniţi, fiindcă aceasta a fost numai în vis. Dar înainte de a vă despărţi, bătrânul v-a mulţumit spunându-vă că vă aşteaptă... Gregor: I-am pupat mâna? Papace: Maiestate, a fost numai în vis. Gregor: Şi i-am spus că o să-l vizitez? Papace: După semnul făcut se-nţelegea că vreţi să-l vizitaţi. Gregor: Ce semn i-am făcut? Papace: Mai întâi aţi arătat cu mâna înspre Maiestatea Voastră şi apoi, ca pe-un steag de prietenie, v-aţi fluturat mâna înspre bătrân. Gregor: Dar unde locuieşte acest bătrân? Papace: S-a făcut să nu-mi apară-n vis acest lucru. Gregor: Cine să fie acest bătrân? (Pauză.) Ultimul bătrân pe care l-am văzut e cel pe care, ieri, l-au adus soldaţii aici, cu forţa. Papace: Nu semăna la trup cu cel din vis. Gregor: Nu semăna? Papace: Dar la voce, da. Gregor: Nu crezi că greşeşti? Papace: Nu greşesc. Maiestate. Gregor: Poate greşeşti. Papace: Maiestate, imediat ce m-am trezit din somn, m-am prins să scriu o uvertură spre a vă putea reda astăzi, într-o formă muzicală perfectă, ceea ce-am visat. Gregor: La dracu! Numai asta n-o auzisem. Papace: Am adus deja partitura. Gregor: Vreau s-o văd! (Papace desface partitura muzicală. Gregor devine puţin agitat, lovind sacadat, cu degetul, partitura.) Unde-i vocea mea? Papace: Maiestate, e dificil să vă arăt, aici... Gregor: Şi-atunci? Papace: Vă cânt la vioară. Gregor: Şi mai e vocea mea? Papace: Nu vă-ngrijoraţi, Maiestate. Gregor: Cum să nu mă îngrijorez? (Papace îşi fixează vioara.) Să-mi spui când e vocea mea... (Întrerupându-l imediat ce începe să cânte.) A cui voce a fost acum?... Papace: Vocea bătrânului. Gregor: (Curios.) Ce zice... Papace: Că-i un râu negru... Gregor: Aşa a fost în vis? Papace: Da, Maiestate. Gregor: Să nu-nscenezi ceva... Papace: Nu, Maiestate. Gregor: (Papace se prinde să cânte.) A cui voce a fost acum? Papace: Tot vocea bătrânul. Gregor: Ce-a zis? Papace: Că izvorăşte de la temelia templului. Gregor: Ce izvorăşte de-acolo? Papace: Acel râu. Gregor: Exact ca-n vis? Papace: Da, Maiestate. Gregor: Dar de ce nu-mi povesteşti şi-mi cânţi la vioară? Papace: Nu poate fi tot la fel de frumos. Gregor: (Făcându-i semn să continue.) A cui voce a fost acum? Papace: Tot a bătrânului. Gregor: (Puţin agitat.) Numai el vorbeşte? Papace: Nu, Maiestate. Gregor: Ce altceva a mai zis? Papace: Că cineva încearcă să arunce limbile ceasului în acel râu. Gregor: Aşa-i în vis? Papace: Exact, Maiestate. Gregor: A cui voce a fost acum? Papace: A fost refrenul. Gregor: Şi cine a vorbit? Papace: Tot bătrânul. Gregor: (Agitat.) Eu când vorbesc? Papace: Acum, Maiestate. Gregor: Ce zic? Papace: Vorbeşte! Vorbeşte! Gregor: Aşa-i în vis. Papace. Da, Maiestate. Gregor: Mai povesteşte-mi o dată visul. Papace: O mână a bătut în geam... Gregor: Aşa-i în vis? Papace: Da, Maiestate. Gregor: Bătrânul a zis asta? Papace: Nu. Gregor: Eu am zis. Papace: Nu. Gregor: Atunci cine a zis... Papace: Asta-i numai o imagine, Maiestate. E ce mi-a apărut în vis, mai întâi. Gregor: (Vexat.) Nu mă interesează! Papace: (Încurcat.) Maiestate, au fost multe imagini ce-au precedat... Gregor: Nu mă interesează! Spune-mi numai de unde am început eu cu bătrânul să vorbesc. Papace: De unde bătrânul spune că-i un râu negru. Gregor: Asta deja mi-ai cântat-o! Papace: Care izvorăşte din marginea templului. Gregor: Şi-asta mi-ai cântat! Papace: (Încurcat. Privind arcuşul viorii.) Maiestate... Gregor: (Întorcându-i spatele.) Cât timp am discutat cu acest bătrân? Papace: V-aţi întâlnit în amurg şi v-aţi despărţit după miezul nopţii. Gregor: În amurg? (Pauză.) Ieri a fost o întâmplare faptul că la acea oră soldaţii mi l-au adus cu forţa pe acel bătrân, care, aşa cum ai văzut, a-ncercat o uşoară detaşare de legile prescrise de mine, în palat. Altfel, în amurg, ies la plimbare. (Ironic.) Oricum, tu spui că nu semăna cu cel din vis. Dar vocea lui, aşa cum te-ai străduit să-mi cânţi la vioară, e aceeaşi cu vocea celui ce ţi-a apărut în vis. Se poate? Papace: (Încet.) Pe acest bătrân, l-aţi mai văzut vreodată, Maiestate? Gregor: Nu! L-au găsit soldaţii vorbind, aşa cum n-ar fi trebuit s-o facă... Papace: Şi el cum şi-a motivat... Gregor: Ce motivare! Întâmplarea a făcut ca atunci când a fost adus în faţa mea, clopotele de la biserica din spatele palatului, anunţând o slujbă oarecare, să-i dea prilejul să se minuneze de parcă ar fi ascultat cea mai frumoasă muzică... Papace: Şi nu l-aţi lăsat să se minuneze? Gregor: Nu. Papace: Şi ce-a mai zis bătrânul, Maiestate? Gregor: Ascultând aceeaşi muzică înălţătoare a început să spună că e linişte şi, după, că prietenii lui îl plâng. Papace: Şi-atunci i-aţi pupat mâna? Gregor: (Sărind ca ars.) Pupat? (Înecându-se.) Pupat, mâna? (Apropiind-se furios de Papace.) I-am pus mâna-n gât... că nu mai tăcea! Tu n-ai văzut, asta? Papace: Cântam atunci, Maiestate, şi n-am auzit decât "Da', tu, de ce vorbeşti?" Gregor: Ce cântai? Papace: Cum plânge timpul.] Gregor: Înseamnă că din cauza ta a murit. Papace: (Speriat.) Cum, aşa ceva... Gregor: A murit bătrânul aşa ca din senin? Papace: Ce-am cântat a fost pentru Maiestate Voastră. Gregor: De ce să-mi cânţi mie cum plânge timpul! (Pauză) Pentru bătrân ce-ai cântat? Papace: Bătrânul, a fost adus aici, întâmplător. Gregor: Cântă-mi din nou acel cântec. (Papace aşezându-şi vioara cu grijă începe să cânte.) Ce zice vioara? Papace: Tu, trup ce te rostogoleşti... Gregor: (Privindu-l atent.) Unde? Papace: (Aproape disperat.) Tu trup ce te rostogoleşti în pragul morţii. Gregor: Şi spui că nu i-ai cântat bătrânului... Papace: Aşa-i cântecul, Maiestate. Gregor: (Ironic.) Sunt convins că aşa e cântecul, că doar tu l-ai compus! Papace: Dar eu i-am cântat Maiestăţii Voastre. Gregor: De ce? Ce,a eu am fost cel pregătit de moarte? Papace: Nu, Maiestate. Gregor: Atunci? Pentru bătrân ce-ai cântat? Papace: Am cântat şi pentru el, dar fără vreo intenţie... Oramov: (Intrând fără să bată la uşă.) M-aţi chemat, Maiestate? Gregor: (Privindu-l aspru pe Oramov.) Adu-l pe Pengo. Oramov iese. Se-ntoarce, repede, împreună cu Pengo. Pengo: (Face o plecăciune.) La ordinul Maiestăţii Voastre! Gregor: Îţi aminteti ce-ai văzut ieri în ochii bătrânului ce-a fost adus de soldaţi, aici, cu forţa? Pengo: Da, Maiestate. Gregor: "Trei fecioare se scăldau şi cântau..." Pengo: (Surprins.) Da, Maiestate. Gregor: Ce cântau? Pengo: Ceva foarte trist. Gregor: (Lui Papace.) Vezi? (Întorcându-se spre Pengo.) Exact, ce cântau? Pengo: "Trecerea timpului, trecerea timpului e singura adevărată şi sigură." Gregor: (Întorcându-se spre Papace.) Vezi? (Lui Pengo.) Crezi că acel cântec a avut vreo influenţă nefastă asupra bătrânului? Pengo: Fără-ndoială... Gregor: Clar. Spune ce crezi că a putut acel cântec... Pengo: (Aproape recitând.) Să-l facă pe bătrân să-şi vadă ultimele clipe-n gând, ca pe-o imagine sortită să-i arate cum drumul i s-a-nchis. Gregor: (Lui Papace.) Vezi? Papace: (Disperat.) Maiestate... Nu vioara-i cea care aduce sunetul de moarte-n dar! Gregor: (Lui Oramov.) Adu-l pe Gogore. Oramov iese. Gogore: (Intrând împreună cu Oramov.) La ordinul... Gregor: (Întrerupându-l.) Ce ar putea să reprezinte trei fecioare care se scaldă şi cântă? Gogore: (Ia o carte din rafturile bibliotecii din care începe să citească.) "O femeie ce-ţi oferă o cană de apă..." Gregor: (Nervos.) Caută ce trebuie! Gogore: Da, Maiestate. Gregor: Repede! Gogore: Când trei fecioare îţi apar în cale şi nu ştii pe care s-o alegi... Gregor: Nu-i vorba de măritiş, Gogore. Ieri, în acest palat a murit un bătrân şi noi încă nici nu ştim de ce. Oramov: (Îi face un semn discret lui Papace, arătând spre Gregor.) Poate a fost sugrumat, Maiestate. Gregor: (Întorcându-se spre Oramov.) De cine? Oramov (Prinvindu-i cu înţeles pe cei din jur şi întorcându-şi privirea spre Gregor.) Poate s-a sugrumat singur. Gregor: Ştiu că unul din noi e vinovat, dar să vedem cine-i... Gogore: (Răsfoind repede. Oprindu-se cu ochii atintti asupra lui Gregor.) Am găsit. (Citeşte.) Când trei fecioare se scaldă şi cântă... Gregor: Vezi şi ce cântă... Gogore: Când trei fecioare se scaldă şi-ţi cântă trecerea timpului la ce altceva să te mai aştepţi? Gregor: (Lui Papace.) Vezi? La ce altceva să te mai aştepţi? Papace: Maiestate, am cântat la vioară. Gregor: (Îndreptându-se spre fereastră. Oramov îi face semn lui Papace să nu se teamă.) Ce-i legea... O mână de cuvinte. (Pauză.) Şi cine face această lege? (Întorcându-se.) Toate pedepsele pe care le-am aplicat au fost strict legate de legile aprobate aici în palat. Şi cui i-a păsat dacă cel acuzat a fost şi vinovat? Oramov: Aşa-i, Maiestate! Gregor: (Urlând.) Şi-acum, când cu toţii am văzut cine e vinovat... Oramov: Aşa-i, Maiestate. Gregor: (Lui Pengo.) Ce-ai pictat tu ieri, e chiar frumos. Dar poţi şi să arăţi că te-ai slujit de artă spre a aduce dovadă... Pengo: Dovadă? Gregor: (Facându-i semn s-aducă pânza de pe şevalet.) Dovada c-ai reprezentat prin artă un caz dramatic. Papace: (Apropiindu-se de Gregor.) Maiestate, poate au fost servitoarele... Gregor: Unde? Papace: Eu ştiu că pe retina celui dispărut rămâne ultima imagine... Aici au fost trei servitoare şi nu... Gregor: (În timp ce Pengo aduce şevaletul în faţa lui Gregor.) Ce zici, Pengo? Pengo: (Tresare.) Eu... eu... eu... am văzut trei fecioare... Papace: Şi servitoarele au fost în număr tot de trei. Gregor: Şi-asta-i o posibilitate. (Lui Gogore. Ironic.) Vezi ce se întâmplă când servitoarele ajung să te plângă. Gogore: (Citind din aceeaşi carte.) "Când visezi trei servitoare..." Gregor: Crezi că bătrânul visa... Gogore: (Vinovat.) Nu, Maiestate. Gregor: Caută cum ai învăţat! Gogore: "Când servitoarele ajung să te plângă, eşti ca şi mort." Gregor: (Lui Pengo.) Tu ai pictat servitoarele, că virgine n-au fost pe-aici... Pengo: (Şocat.) Maiestate... Gregor: Minte cartea? Pengo: Nu minte, Maiestate. Papace: (Căzând la picioarele lui Gregor.) Atâta înţelepciune, Maiestate, mă uimeşte. Gregor: (Lui Oramov.) De ce le-ai dus pe servitoare în faţa orchestrei să-i cânte bătrânului trecerea timpului? Oramov: Maiestate... Gregor: Nu mi-ai spus tu că odată l-ai văzut în gândul tău? Oramov: Am spus. Gregor: Înseamnă c-ai ştiut cine-i şi ai căutat momentul potrivit să te răzbuni. (Lui Gogore.) Servitoarele ştiu când ucid? Gogore: (Citind dintr-o carte la întâmplare.) Când servitoarele nu se supun... Gregor: Caută ce trebuie! Gogore: (Citind dintr-o altă carte.) Când servitoarele te trişează... Gregor: Nu mă interesează ce fac ele cu tine. Gogore: "Servitoarele ştiu..." Gregor: Ce? Gogore: Că atunci când te plâng eşti ca şi mort. Oramov: Maiestate, îmi pare totul absurd. Gregor: Ce e absurd? Oramov: Faptul că odată acest om mi-a apărut în gând nu spune nimic, nimănui. Gregor: De ce nu mi-a apărut mie în gând? De ce nu le-am dus eu pe servitoare în faţa orchestrei să cânte cum plânge timpul, exact când a fost el aici? Oramov: Absurd! Prefer aceeaşi pedeapsă, dacă sunt vinovat. Gregor: Nu tu l-ai adus pe Papace să-mi cânte cum plânge timpul? Nu tu ai spus că servitoarele ştiu pe cine plânge timpul? Tu ai venit pregătit. Oramov: Maiestate, ne-ndepărtăm de subiect. Sunt eu vinovat de moartea bătrânului, când toţi cei din jur... Gregor: (Ironic.) Cine-i în jur? Papace? (Privindu-l pe Papace foarte atent. Papace rămâne nemişcat. Gregor îi întoarce spatele şi sună o dată din clopoţelul de argint. Cineva deschide uşa larg.) Cine-i Papace? Oramov: (Disperat.) Papace! (Papace nu-l priveşte.) De ce te-am adus eu astăzi aici? Gregor: (Apropiindu-se de Oramov.) E aşa cum ai vrut. Oramov: Cum am vrut...? Gregor: Ca fiecare, în momentul în care e acuzat, să fie singur şi neajutorat. Oramov: Pengo! Şi tu ai văzut... (Pengo priveşte în jos, vinovat.) Gregor: Cine ar putea să spună că Pengo nu-i aici? Dar e adevărat? Oramov. Papace! Gregor: (Înaintând spre Oramov.) Acum e cel mai important moment al tău... Oramov: (Revoltat.) Spre a vorbi de crimele ascunse pe care ştiu cine le-a comis? Gregor: Nici chiar atât! (Lumina se stinge încet. Cineva intră pe uşă şi-l prinde de umeri pe Oramov, scoţându-l afară, cu forţa. Gregor râde satisfăcut, în timp ce se aşează pe fotoliu.) Şi parcă nici n-a fost! Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii:                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE