PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
versuri si proza de  nina cassian   UN CONGRES AL SCRIITORILOR Dupa raportul lui Mihai Beniuc, ce s-a vrut cuprinzator în încercarea de a acoperi marile directii ce au fost si vor trebui urmate de membrii USR sînt prezentate pe sectiuni si genuri literare cîteva corapoarte. Primul este sustinut de Petru Dumitriu si intitulat Probleme ale prozei epice. Creatorul celui mai reusit personaj comunist, cum îl gratula Beniuc în raportul prezentat Congresului, aprecia ca principala trasatura ce si-a imprimat pecetea asupra tuturor cartilor „este ca avem în fata o proza epica nascuta dintr-o transformare revolutionara a societatii românesti”. Realizarile epice „sînt ale unor scriitori care iau atitudine alaturi de masele populare, condamnînd societatea veche si contribuind la crearea societatii noi”. Carti precum Descult de Zaharia Stancu, Morometii de Marin Preda, Negura de Eusebiu Camilar, Lanturi de Ion Pas etc., sînt toate împreuna un rechizitoriu împotriva României burghezo-mosieresti, un rechizitoriu de multe mii de pagini. În acest tribunal, sîntem atentionati: Procurorul - au fost scriitorii. Procurori ai poporului. Judecatori - au fost poporul si istoria. Nu se uita nici pe sine a se cita între fruntasii care au activat în acest tribunal: „În Cronica de familie de autorul acestor rînduri (e vorba de coraportorul Petru Dumitriu), aceasta mare tema: analiza si condamnarea societatii vechi, e axul unic al întregii opere”. Autorul Drumului fara pulbere considera ca „proza epica scrisa la noi în ultimii ani condamna societatea pe care a condamnat-o însasi istoria. Nu fac aici o apreciere de valoare, ci constatarea unei atitudini sociale si politice. Talentati sau mai modest înzestrati, tineri sau vîrstnici, în carti stralucite sau mediocre, prozatorii nostri se afla pe o pozitie de protest social si politic fata de societatea burghezo-mosiereasca. Prin aceasta, ei împartasesc atitudinea poporului nostru si se afla deci pe locul care li se cuvine”. Apreciind drept imperios necesara influenta si îndrumarea comunistilor asupra scriitorilor, va sublinia: „Cartile acestea se datoreaza îndrumarii scriitorilor de catre partid, prin presa de partid, prin toate formele de agitatie si propaganda, prin învatamînt si prin însasi transformarea societatii. Scriitori ca Zaharia Stancu sau Camil Petrescu n-ar fi scris ultimele si cele mai importante opere ale lor, fara îndrumarea de catre partid. Scriitori mai tineri ar bîjbîi poate pîna azi în cautarea unor formule realiste. Pot spune în numele meu personal ca, desi simtisem desertaciunea formalismului si cautam calea realismului, îndrumarea de catre partid a ajutat în chip hotarîtor dezvoltarea mea ca scriitor”. Constata cu satisfactie ca îndrumarea de catre partid exista si ca a dat rezultate bune si, în anumite cazuri, de-a dreptul admirabile. Si va continua: „Ea s-a îmbunatatit continuu, lichidînd greselile, exagerarile, slabiciunile. Drumul strabatut de Titus Popovici de la niste schite neînsemnate la Strainul, de Marin Preda de la nuvela Calul la Morometii, de Petru Dumitriu de la Euridice la Cronica de familie si Pasarea furtunii, ca si faptul ca Mihail Sadoveanu a scris Mitrea Cocor si Nicoara Potcoava, ca Zaharia Stancu a scris Descult, Camil Petrescu, Un om între oameni, Mihai Beniuc, Ura personala - toate acestea dovedesc ca îndrumarea de catre partid a fost buna si ca ea trebuie sa continue”. Optimist, încrezator în vremurile care vin, atentioneaza: cartile acestea ramîn un mare succes al literaturii noastre si viitorul le va confirma tot mai mult valoarea. Este critic si autocritic cu multe aspecte ale prozei epice. Despre una din cartile sale precizeaza: „Vom întîlni confundarea temei cu subiectul în Drum fara pulbere de Petru Dumitriu, unde singura intriga vrednica de acest nume din punct de vedere al închegarii artistice este povestea de dragoste a lui Pangrati”. Craii de Curtea Veche este amendata pentru ca se adreseaza numai unui public de artisti. Este aberant cînd afirma senin ca „fenomenul îngradirii oficiale a unor valori literare autentice este azi în realitate imposibil”. S-ar putea în sistemul sau de valori, sa fie adevarat. În timp ce vorbea la tribuna Congresului, un Vasile Voiculescu era în puscaria politica, iar un Radu Gyr, condamnat initial la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane, îsi ispasea pedeapsa, comutata la închisoare pe viata. Închisorile gemeau de scriitori, intelectuali, muncitori, tarani etc. nealiniati la politica si ideologia comunista, cei ramasi în libertate construiau societatea socialista. Marea virtute a unei opere, un adevarat principiu estetic pentru autorul Bijuteriilor de familie este sa nu ghicesti cum se va sfîrsi. Petru Dumitriu ne dezvaluie cu implicare si în cunostinta de cauza ca „miscarea muncitoreasca a creat o noua metoda artistica, realismul secolului socialismului, realismul socialist. El se deosebeste de realismul clasic, traditional, prin intentia educativa constienta a autorului. Ideea se întemeiaza pe conceptia marxista asupra gîndirii revolutionare care, în loc de a oglindi doar realitatea, are menirea s-o transforme, si pe principiul leninist al spiritului de partid în literatura, care considera literatura ca o arma în lupta de clasa si o unealta în constructia socialista”. Deviza pe care o afirma coraportorul cu Probleme ale poeziei, Dan Desliu, este: dragoste fata de adevarul vietii, fidelitate fata de leninism, de partidul clasei muncitoare caruia îi datoram tot ce e mai bun în creatia noastra. Aflam, spus raspicat de autorul lui Lazar de la Rusca, de unde au izvorul marilor creatii poetice ale trecutului: din legatura artistului cu poporul, din cunoasterea vietii, a suferintei si aspiratiilor maselor exploatate. Ni se comunica ce caracterizeaza opera celor mai de seama precursori, de la Eminescu la Alecsandri, Vlahuta, Bolintineanu etc.: devotamentul pentru cauza celor multi, atitudinea militanta, de protest împotriva amputarilor dinlauntrul si din afara tarii… Dar, sîntem avertizati, aceasta literatura legata de cauza celor multi „dupa primul razboi mondial si îndeosebi în perioada de fascizare a tarii, linia acestei conceptii progresiste, democratice, despre rostul si temeiurile artei a trebuit sa lupte din greu cu presiunea crescînda a ideologiei burgheze reactionare, ideologie sustinuta si încurajata pe toate caile de statul fabricantilor si mosierilor. În aceste vremuri vitrege, cînd se dezvolta o intensa activitate a cîrdurilor de scribi vînduti sacului cu bani, în vremea cînd rostirea adevarului te expunea atacurilor brutale sau perfide ale criticii «oficiale», iar în ultima instanta interventiei cenzurii si represaliilor politiei, flacara poeziei legata de popor a continuat totusi sa arda, luminînd calea spre ziua de mîine. Cu intensitati diferite, razele ei anima creatia unor poeti de mult intrati în istoria literaturii române, ca: G. Topîrceanu, A. Toma, Emil Isac, G. Bacovia sau maestrul Tudor Arghezi, pe care avem bucuria de a-l numara si astazi printre membrii activi ai rîndurilor noastre”. Cenzura, represaliile politiste, atacurile perfide înceteaza o data cu eliberarea de sub jugul fascist, astfel: „a fost înlaturata principala stavila care împiedica rostirea raspicata a adevarului în arta, iar poezia a dobîndit si ea adevarata, mult visata libertate: libertatea de a se situa deschis pe pozitiile clasei muncitoare, de a milita sub steagul partidului acestei clase, unic reprezentant al intereselor poporului”. Ocupatia sovietica si instaurarea comunismului au adus pentru Dan Desliu si nu numai, cît si pentru poezia lor, adevarata, mult visata libertate. Prezinta laudativ autorii si cartile lor de poezie, unde aflam o exprimare clara a ideilor înaintate, dar si paginile ziarelor si revistelor pline de poezii pe teme de mare actualitate ce, cum era de asteptat, exprima pozitia oamenilor muncii, lupta lor împotriva burgheziei, pentru punerea bazelor unui stat nou, socialist, pentru apararea pacii în întreaga lume. Condamna presa de dreapta si ideile vehiculate de ea, presa care se afla, dupa 1947 va disparea cu desavîrsire. Si ni se prezinta un exemplu elocvent: „Astfel, curînd dupa aparitia fabulelor lui M. Breslasu, în presa de dreapta a fost publicata o cronica (autor: Serban Cioculescu) în care se afirma verde ca poetul, preocupîndu-se de probleme politico-sociale, îsi tradeaza menirea si ca tendentiozitatea (cititi «situarea pe pozitiile clasei muncitoare») anuleaza valoarea estetica a poeziei. În concluzie. Breslasu era sfatuit sa caute surse de inspiratie «mai potrivite» (cititi «atemporale») de pilda, biblica legenda a lui Iov, pentru a nu altera puritatea artei sale”. Vituperînd astfel de teorii dusmanoase se pronunta în contra „artei pentru arta”, lozinca ce înseamna în fond „arta pentru burghezie”. Pledeaza pentru poezia-manifest (numita peste ani de Nichita Stanescu, cosmetizant, poezie ocazionala), iar identitatea tematica nu o crede un handicap, poeti de frunte nefiind stînjeniti în a-si afirma personalitatea creatoare. Sînt date cîteva exemple: „Treizeci decembrie de Breslasu nu seamana cu Steaua tarii a lui Mihai Beniuc, nici cu Noaptea de Decembrie a lui Demostene Botez desi trateaza aceeasi tema… An-son-hi de V. Porumbacu, Ochii de Mihai Dragomir, Un om si-un frate sovietic de Eugen Frunza sau Copii coreeni la Congresul pacii de A.E. Baconsky au o tinta comuna: demascarea atrocitatilor savîrsite de imperialisti în Coreea - însa fiecare poet ajunge la scopul propus cu mijloacele sale specifice. Numeroase poezii-manifest bine realizate vom întîlni, de pilda, la Maria Banus: Patronul, scrisa cu prilejul nationalizarii industriei grele, Cîntecul soarelui, apel poetic pentru alegerile din 1948. Apoi, Chemare, La masa verde, Profanatorii de morminte, La noi într-o uzina, În muntii Georgiei - ca si multe altele - sînt închinate marii teme a pacii, careia tovarasa Banus i-a consacrat într-o masura însemnata «puterea ei sonora de poet»”. Avem parte de o ploaie de citate din poemele „stralucite” ale epocii, învatate si în manualele acelor vremuri, gen Lidice a lui Eugen Jebeleanu. Dan Desliu se simte dator în coraportul ce vizeaza probleme ale poeziei sa evidentieze realizarile poetice ale timpurilor noi: „Printre poemele ample înfatisînd viata noua trebuiesc amintite Despre pamînt de Maria Banus, În satul lui Sahia de Eugen Jebeleanu, Vara fierbinte de Victor Tulbure, Tovarasul Matei a primit Ordinul muncii de Veronica Porumbacu, Sub frasinii de la rascruce, Copii de pe valea Ariesului si Miscarea de revolutie de Baconsky. Asa a fost în Baltica de Stefan Iures, Cincisutistul de Ion Brad, Întoarcerea în patrie de T.G. Maiorescu, Studenta de Aurora Cornu, Fete în uniforma de Valeria Boiculesei - si altele. De asemenea, tot în genul epic exista numeroase realizari de valoare pe linia evocarii trecutului de lupta al poporului nostru, al clasei noastre muncitoare. Astfel, ciclul 1907 de Tudor Arghezi, poemele Balcescu de Eugen Jebeleanu, Chivara rosie si În frunte comunistii de M. Beniuc, Cîntec de leagan al Doncai si În tîrg la Iasi 1917 de Marcel Breslasu, Balada tovarasului care a cazut împartind Scînteia în ilegalitate de V. Tulbure, Razboiul si Tudor din Vladimir de Mihai Dragomir, ciclul Ilie Pintilie de V. Porumbacu, Lumini ce nu se sting de Virgil Teodorescu, Ucenicul partidului de Stefan Iures, Rapsodia marinarilor de George Dan”. Nu uita, între fruntasi, a se cita cu Lazar de la Rusca. Pe lînga realizarile în poezia epica nu sînt omise nici cele din poezia lirica si sînt enumerate: Marul de lînga drum de Mihai Beniuc, Cîntare omului de T. Arghezi, Cîntec din ulita noastra si Faurari de frumusete de Cicerone Theodorescu, Laude de M.R. Paraschivescu, Generatia mea de Veronica Porumbacu, Oda fulgerelor de Mihai Dragomir, La portile raiului de Maria Banus, Candidat de partid de Stefan Iures etc. Exaltat, constata „cu cîta bucurie întîmpina cititorii nostri acele versuri în care se exprima noile lor sentimente, noua atitudine fata de viata, înaltele lor aspiratii” sînt citate versuri mobilizatoare însotite de note ditirambice: „Iar dragostea unanima pentru tot ce e mai înalt, mai luminos în inima fiecaruia dintre noi, pentru ceea ce reprezinta mîndria si constiinta epocii noastre - partidul - cît de concis, de simplu si emotionant este ea exprimata în aceasta poezie de doua strofe a lui Victor Tulbure, intitulata Steaua: Multe stele ard pe cer Seara cînd se-aciua, Dar se sting pe rînd si pier Toate pîn-la ziua! Peste timp de slava plin Luminînd departe, Numai steaua de rubin Arde fara moarte”. Spre înveselire vom cita binecunoscutul catren al lui A.E. Baconsky, usor amendat de coraportor: „Trece-o noapte, trece înc-o zi,/ Se ascute lupta între clase,/ Iar chiaburii se arata-a fi/ Elemente tot mai dusmanoase”. „Dupa cum ne învata necontenit partidul, atentioneaza Dan Desliu, menirea noastra (probabil se refera la scriitorii participanti la Congres - n.n.) pe acest pamînt este sa cîntam în vremi înaripate ziua de azi a patriei, sa însufletim cu aripi largi deschise zborul catre ziua de mîine”. Mai ales ca „avem pentru asta toata libertatea, o libertate pe care nici în visele cele mai optimiste n-au întrezarit-o înaintasii nostri: libertatea de a sluji poporul, clasa muncitoare, partidul acestei clase. Tocmai pentru ca iubim profund aceasta libertate vom riposta energic oricaror tendinte liberaliste, vom înfiera în unanimitate, întotdeauna, orice încercari de a se apara, în numele libertatii, cauza burgheziei împotriva cauzei poporului”. Problemele critice vor fi tratate, în coraportul sau de Paul Georgescu. Dupa ce apeleaza la Lenin, ajunge si la programul Daciei literare, fara a-l uita pe C. Dobrogeanu-Gherea, ignorînd cu totul pe Maiorescu si Societatea Junimea. Autorul Criticelor va fi condamnat pentru estetica reactionara, idealista care a fost extrem de daunatoare culturii noastre, acuzati fiind si postmaiorescienii Lovinescu, Zarifopol etc. Aceasta retrospectiva a evolutiei critice are ca temei „partidul (care) i-a înarmat pe cercetatorii istoriei literare cu învatatura marxist-leninista. La baza acestor cercetari sta teza leninista a celor doua culturi în societatea împartita în clase antagonice. Lenin a demonstrat ca aceste doua culturi - aceea înaintata, legata de viata si lupta poporului, si aceea retrograda, decadenta, emanata de clasele dominante în descompunere - se afla în stare de permanenta opozitie, în raporturi antagonice”. Calul de bataie ramîne tot perioada interbelica, unde „lupta dintre cultura democratica si cea reactionara ajunge la cea mai mare violenta, reflectînd putrezirea si fascizarea societatii burghezo-mosieresti. Lupta de clasa ia forme de o mare duritate”. Care, nu-i asa, dupa sovietizarea tarii s-a descatusat, manifestîndu-se liber si democratic îndrumata pas cu pas de partid. Tot în perioada interbelica România era acuzata de comunisti ca-i tara imperialista si Basarabia un teritoriu ocupat de aceasta. Paul Georgescu aprecia critica literara din anii anteriori eliberarii (care eliberare?!), aproape complet infectata de estetica burgheza. Pe buna dreptate aceasta avea nevoie de un medic dentist ca I. Vitner (cel care l-a eliminat si înlocuit la catedra pe G. Calinescu) pentru a fi tratata, conform cerintelor, pe baza conceptiei stiintifice despre lume a clasei muncitoare, conceptia marxist-leninista. Criticul nostru va raporta în fata Congresului ca „de la o critica predominant reactionara, idealista si estetista, s-a ajuns acum la o critica predominant stiintifica, partinica”. Impetuos va prezenta principiul fundamental al întregii noastre literaturi ca fiind „acela al spiritului de partid, recunoastere deschisa a faptului ca pentru noi literatura face parte integranta din cauza generala a proletariatului”. Criticul realist-socialist Paul Georgescu opune conceptiei false a „artei pentru arta”, a „independentei” artistului, nu mai putin „autonomiei esteticului”, „convingerea noastra libera (observati, ca în cazul tipic al mincinosului care spune exact invers decît crede, exagerînd si accentuînd pe latura mai putin credibila, cum toti scriitorii partinici îsi prezinta optiunea lor realist-socialista ca una liber aleasa si dintr-o profunda si intima chemare, n.n.) ca literatura slujeste interesele poporului, lupta împotriva exploatarii si umilintei, pentru reala libertate si fericire a omului. Partidul îndruma literatura înarmîndu-i pe scriitori si pe critici cu metoda de gîndire stiintifica marxist-leninista, elaborînd linia generala a dezvoltarii construirii socialismului, analizînd periodic situatia frontului literar”. Pe acest „front” critica literara are un rol important si activ, unde sarcinile criticii literare sînt sarcinile trasate literaturii de catre partid. Critica fiind transformata în jandarmul literar al partidului. Cu cinism, seful „Gazetei literare” afirma: „Obiectivul criticii literare, misiunea ei consta în a ajuta literaturii sa-si îndeplineasca mai bine si mai repede sarcinile ei de onoare, de a veghea la puritatea ideologica a literaturii, la pastrarea si cresterea prestigiului ei artistic. Iata de ce criticii literari nu pot fi simpli functionari sau contabili ai literaturii, ci trebuie sa fie luptatori pasionati pentru o mareata literatura socialista în continut si nationala în forma, luptatori pasionati pentru dezvoltarea multilaterala si armonioasa a omului nou. Critica noastra literara are nobila misiune sa prelucreze bogata mostenire a scriitorilor clasici si sa generalizeze experienta literaturii noastre noi, sa contribuie la cresterea ideologica si artistica a literaturii noastre”. Fara a-i obliga nimeni, de buna-voie si interesati material, dar si de umbra unei glorii evident efemere si false, toti acesti autori s-au înfeudat politicii de partid, unei ideologii extremiste, despre care erau perfect constienti ca nu cultiva adevarata literatura. Desi stiau ca mint, stiau care era adevarul, fiind suficient de inteligenti si cultivati în a decela între literatura si nonliteratura, combateau partinic, marxist-leninist, cu vehementa tot ce stiau bine ca era marea literatura româna, pentru a deschide drum liber imposturii realist-socialiste. Criticii aveau menirea de a se maturiza prin însusirea consecventa a metodelor stiintifice de lucru, singura cale ce asigura eliminarea treptata a ramasitelor estetiste si subiectiviste. Împlinirea acestor deziderate a impus desfasurarea unei „lupte grele în care fortele democratice din tara noastra, conduse de partidul clasei muncitoare, au înfrînt fortele reactionare, fascizante, care detineau puterea economica si de stat. Si pe plan ideologic a fost o lupta înversunata, în care ideologia burgheza, decadenta, curentele sovine si mistice au fost înfrînte”. Spre exemplificare este reamintita „lupta împotriva «crizistilor» care, contestînd proletariatului rolul conducator pe planul creatiei artistice, proroceau lichidarea literaturii române. Numarul însemnat de carti aparute dupa aceea si care purtau un mesaj uman progresist au închis gura «crizistilor» si au determinat o cotitura în creatia literara. «Scînteia» marca aceasta noua etapa printr-un editorial, Spre un nou avînt al creatiei literare. Aceasta a fost perioada de constituire a tinerei critici literare care a avut totusi forta ideologica necesara de a da o lovitura mortala criticii burgheze, idealiste, retrograde. În aceasta perioada au început sa se manifeste si sa depuna o activitate rodnica criticii I. Vitner, Traian Selmaru, M. Novicov, Ov. S. Crohmalniceanu, N. Moraru, V. Mîndra si altii. Au aparut studii si articole care expuneau conceptia noastra despre literatura, atacau conceptia estetica a claselor exploatatoare, analizau problemele generale ale literaturii”. Sînt în critica si realizari importante, studii gen: „Oameni deosebiti de S. Iosifescu, Imaginea gloriosilor nostri contemporani de S. Bratu, Generalitatea si individualitatea ideii operei literare de S. Damian, Despre originalitate în literatura de Ov.S. Crohmalniceanu, Problemele romanului social de L. Raicu, articole recente ale lui M. Gafita despre unele probleme ale prozei s.a.” În analiza cartilor literare „s-au afirmat tineri critici: S. Damian, S. Bratu, A. Martin, D. Micu, G. Horodinca, I. Vrancea, G. Munteanu, Al. Oprea, L. Olteanu, C. Serban, S. Arghir, V. Rîpeanu, H. Zelis, D. Solomon, I.D. Balan ca sa nu mai amintim de critici cu mai multa experienta ca Ov.S. Crohmalniceanu, S. Iosifescu, V. Calin, V. Mîndra, M. Petrovanu, S. Farcasanu, M. Gafita, Radu Popescu, S. Alterescu s.a.”. Paul Georgescu da sfaturi si retete de „axiologie” poetica, stabileste noile criterii, dezavuîndu-le pe cele vechi: „Un mod oarecum dogmatic de abordare a problemelor s-a produs si în introducerea unor criterii valorice în poezie, ca «lung» si «scurt», crearea unor opozite false între modalitati poetice de expresie, ca epic si liric. Unii au vrut ca poezia sa fie numai o poveste versificata sau macar o anecdota. Asemenea false criterii au dus uneori la o discutie scolastica, la crearea unor dogme, care nu pot decît sa dauneze poeziei. Prigonirea persoanei întîia singular în poezie, ca expresia necesara a intimismului, a adus într-o vreme prejudicii liricii. Criteriul nostru ferm este, înlaturînd toate tezele dogmatice, ca sentimentele si gîndurile exprimate de poet sa fie sentimentele si gîndurile înaintate care sa ne înflacareze în mareata noastra opera, construirea socialismului în patria noastra”. Chemînd la lupta împotriva ideologiei burgheze reactionare, criticul de la „Gazeta literara” (titlu preluat de la sovietica „Literaturnaia Gazeta” si care se va schimba, în a doua parte a deceniului VI din secolul trecut în „România literara”) atentioneaza asupra teoriilor diversioniste despre o asa-zisa pauza în lupta ideologica. Grijuliu cu adevarata libertate de creatie, care implica eliberarea de lacomia editorului burghez, Paul Georgescu crede ca arta nu este o marfa, ci o misiune; misiune ce rezulta din întelegerea necesitatii istorice de a lupta pîna la capat pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om, de a lupta pentru fericirea omului. Pentru un muncitor de rînd ar fi greu de conexat misiunea literaturii cu exploatarea omului de catre om, dar în comunism dicta clasicul articol leninist „Opozitia de partid si literatura de partid”, permanent punct de referinta pentru scriitorimea partinica. În temeiul leninistului articol, vigilentul sef de „Gazeta literara” atentioneaza: „Influenta acestor teorii burgheze despre libertatea absoluta a creatiei a putut duce la lansarea unor asemenea formulari confuze ca aceea a «redarii adevarului integral». Reflectarea veridica a vietii în literatura realist-socialista nu se poate face în afara conceptiei despre lume a clasei muncitoare, singura obiectiva din punct de vedere istoric”. Se trage un semnal de alarma ca, datorita liberalismului (considerat un neoestetism) s-au manifestat si unele forme de estetism, cum ar fi: „Conceperea imaginii artistice ca un organism închis, autonom, analiza procedeelor artistice rupta de semnificatia generala a operei, parerea ca valoarea artistica este desprinsa de gîndirea filosofica, de valoarea educativ-politica, iata cîteva trasaturi ale acestui neoestetism. Tot de aceasta latura se leaga si un alt aspect, pe care Eugen Jebeleanu l-a numit «critica de camera». Limbajul ezoteric, adesea contorsionat, pretios, îngreuneaza lectura, ascunde ideile sau lipsa de idei, usureaza calea spre estetism”. Finalul coraportului Probleme criticii, cum era de asteptat, este unul triumfalist, în nota dominanta a epocii, declarîndu-se înfrîngerea principalelor pozitii ale criticii burgheze, prin saltul de la critica predominant reactionara, idealista si estetista la critica stiintifica, partinica. Într-o maniera asemanatoare vor fi discutate Problemele dramaturgiei, în coraportul lui Mihail Davidoglu. Trecînd peste corapoartele Literatura minoritatilor nationale din R.P.R. (Nagy Istvan), Traducerile literare (Alexandru Balaci), Literatura pentru copii si tineret (Marcel Breslasu), toate în aceeasi nota apologetica si ideologizanta, vom insista asupra celor de natura organizatorica. Alexandru Sahighian a prezentat Raportul Comisiei de validare de unde aflam numeroase date statistice. Numarul delegatilor la Congres a fost de 208, dintre care 148 de la Bucuresti, 36 de la Cluj, 8 de la Iasi, 6 de Tg. Mures, 6 de la Timisoara, 3 de la Orasul Stalin (numele sovietizat al Brasovului) si 1 de la Craiova. Prezenti vor fi doar 195, 13 lipsind motivat. Dintre delegati, 146 erau scriitori care scriau în limba româna, 34 în limba maghiara, 9 în limba germana, 4 în limba idis, unul în limba sîrba si unul în limba greaca. Pe genuri de creatie, cum se exprima Sahighian, avem 65 de prozatori, 63 de poeti, 15 dramaturgi, 36 critici literari, 8 traducatori si 8 care scriu exclusiv pentru copii. Vom afla din raport si repartitia dupa vîrsta a celor prezenti la Congres, între 20-30 ani, 36; între 30-40 ani, 66; între 40-50 ani, 57; peste 50 ani, 36. Putem remarca înclinarea numerica a balantei în favoarea celor sub 40 de ani, cei înscrisi proaspat în U.S.R., recrutati dintre fidelii regimului. Cu evidenta mîndrie comunista, raportul subliniaza: „Componenta Congresului nostru vorbeste despre cresterea masiva a creatiei literare în anii democratiei populare. Descatusarea fortelor creatoare ale poporului si politica de stimulare a creatiei literare si artistice, dusa de Partidul Muncitoresc Român si de Guvernul Republicii Populare Române, au facut ca în literatura sa se afirme numeroase noi talente. În anul 1949, cînd s-a convocat conferinta pe tara a scriitorilor, în vechea societate a scriitorilor din R.P.R. erau înscrisi 233 membri. Azi Uniunea Scriitorilor din R.P.R. numara 445 membri definitivi si 144 membri stagiari”. SI VENEAU CANTAND PE APE Si veneau cîntînd pe ape cei trei care nu stiau bine rugaciunea cei trei care, de-o viata-ntreaga, se rugasera anapoda, si, totusi, nu-l mîniasera pe Domnul, nici nu-l mîhnisera, si pluteau atît de frumos cei trei necunoscatori ai regulilor încît însasi legea se pleca în fata lor si saruta uda lor talpa. PAPUCUL DE COPIL Papucul de copil, parasit într-un sant, la marginea soselei, papucul rosu, plin de praf, si rîndunica intrata din greseala în odaia alba, în odaia goala - doua întîmplari ale singuratatii, de care nimeni nu ma mai poate salva. EA ERA FRUMOASA SI REA Ea era frumoasa si rea. El era rau si frumos. Erau unsi cu miere de vipera de sus pîna jos. Ea se temea de virtuti. El de virtuti se temea. Scutul pacatelor îi apara, si pe el, si pe ea. Ei au trait nestiind. Ei au murit nestiind. Sfintii foarte tristi au ramas în icoana de-argint. STRIGATUL Cu o mîna de apa te-am atins. Cu o gura de apa te-am strigat. Înecata eram în iubire ca într-un înec adevarat. Tu mergeai pe mal, drept si viu si surd, asurzit de vîntul de sud si de strigatul meu inegal. Cu-o usoara neliniste, cu neliniste doar, te-ntorceai mai departe, ciudat surîzînd. Silabele mele erau molecule de apa care stînca s-o naruie stiu… Tu mergeai pe mal, drept si surd si viu. TE DEPARTEZI Te departezi înotînd, te departezi, în amurg ca altadata în amiezi, si sînt nepasatoare cînd îti misti bratul greoi sub norii tristi, iar cînd te-nalti pe mal, pierzînd, din umeri, marea, ca pe o pelerina cazuta - nici o ispita nu-mi trece prin gînd, nici o emoti nu ma saruta. VANTUL SI STEAUA Da, sînt gata sa fiu vîntul viclean, straveziu, prevestind naufragii - si-apoi, pe fantasticul cer tot eu sa fiu steaua de ger pe care-o vazusera magii. Da, sînt gata sa sparg corabia ta, catarg cu catarg si-apoi sa aprind un luceafar care, pe ape blajine sa te aduca spre mine cu-ncredere, teafar. ARDENS Eu am ars în soba verde. El a ars în soba neagra. Focurile noastre - doua - Se urau ca doua triburi. Si cînd am iesit prin hornuri, fumurile noastre - doua - au slavit acelasi idol si-au muri de-aceeasi moarte. NUFARUL Nufarul sta singur, alb si orb ca oul si închis în sine. Mîinile mocirlei l-au lasat sa-i scape si-a ajuns la soare în mîinile mele, ca o rana rece. Fara-mpotrivire s-a deschis sa moara cu exuberanta casta-a agoniei. Fara-mpotrivire l-am lasat sa moara si-am pornit spre lotca încruntati si singuri si amari, în vara. CAND S-AU VAZUT? Sînt clipe ciudate, neînsemnate pe harta iubirii de la-nceput. Clipe pe care, mult mai tîrziu, la cauti, cum cauti, printre nisipuri, firul de aur pur, straveziu... Cînd s-au vazut? Într-una din acele clipe cînd o fata vrea sa-si agate jacheta rosie-ntr-un cui, si cuiul e prea sus, si el îi ia jacheta rosie si cu un gest sigur o atîrna în cuiul cel negru - sau cînd el o întreaba: "nu va supara fumul" si ea raspunde "nu", si pentru întîia oara îsi fac intrarea în scena glasurile, glasurile aceste suple fiinte de taina cu roluri duble, de slava si hula, de cîntec si spaima, sau cînd avionul se-apleaca pe-o parte, si fata se teme si pentru ca se teme, surîde, si surîde si el ca sa-i de acuraj, sau cînd cade o carte si el o ridica si afla ca ea citeste "Rosu si Negru"... DEZGHET Daca m-ai chema, ar zvâcni o mie de pasari în colivii; o mie de usi s-ar da-n laturi si s-ar umple vazduhul de pasari si - ca legatura de chei a pamântului - ar zangani apele sub mâinile vântului si s-ar vesti dezghetul pretutindeni! Izvoarele-ar capata calcâie si pinteni si-ar începe sa calareasca la vale pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale; sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge în hau - tu, dezghetul meu, soarele meu! DRUM IN TOAMNA Prin ale toamnei vai prelungi, Cu tine am umblat odata. Ciorchinul lunii sta sa cada si nu mai pot uita de-atunci. Oare-o fi fost pe-aproape via De m-ameteam atât de rau? Sau era numai gustul tau Care-mi statornicea betia? Atâta stiu: ca as fi mers Cu tine, viata mea întreaga, Si frunzele fara de vlaga Mi-ar fi parut atât de verzi! AUR SI UMBRA Coastele mele ascund o inima sumbra. Ramâi în aur rotund. Nu intra-n umbra. Nu deveni aproapele unor zone funebre. Ramâi pe clapele dulcilor mele vertebre. Pe coastele mele de soare, acolo, ramâi, pe suprafata stralucitoare a mângâierii dintâi. ISPITA Îti fagaduiesc sa te fac mai viu decât ai fost vreodata. Pentru prima oara îti vei vedea porii deschizându-se ca niste boturi de pesti si-ti vei putea asculta rumoarea sângelui în galerii si vei simti lumina lunecîndu-ti pe cornee ca trena unei rochii; pentru prima oara vei înregistra întepatura gravitatiei ca un spin în calcâiul tau, si omoplatii te vor durea de imperativul aripilor. Îti fagaduiesc sa te fac atât de viu, încât caderea prafului pe mobile sa te asurzeasca, sa-ti simti sprâncenele ca pe doua rani în formare si amintirile tale sa-ti para ca încep de la facerea lumii. ZBURAU Zburau... El avea o aripa în stânga, ea avea o aripa în dreapta, ca un singur trup între doua aripi zburau... Respirând între doua aripi, ea - plamânul lui drept, el - plamânul ei stâng, printr-un cer saturat de aur, ca o lunga suveica de aur, ca o cheie de aur descuind spatii de aur, zburau.... prin aur... zburau... prin aur... zburau... MIREASA Cînd stau în prag, aud copite ca de romantic armasar, batînd alene zeci de postii... ...Dar nu. E cloncanitul clostii, plictisul ei familiar în prînzurile toropite. Dac-ar veni, amiaza mare, în zeci de tandari ar sari crestându-mi mâinile si ochii - iar marea ar fosni în rochii, din amplele-i aurarii ca o mireasa-n asteptare SARUTUL Era iarna-n paduri, ursi albi - nametii motaiau în scorburi adînci. Din negre si crîncene crengi, padurea îsi suia peretii. Umblam, obositi de pasi prin zapada cea grea. Lînga noi strajuia un copac, ca un cerb urias. Gura ta pe-a mea s-a închis si o flacara mi-a lucit sub pleoape, ca si cînd, cu fosnet aprins, o vulpe-ar fi trecut pe aproape. ZAMBIND Zâmbind cu umeri ascutiti, cu parul, fara noima încaierat la tâmple, cu irisii albastri-aurii plin de tacere, iata-te cum vii si te învecinezi cu mine. Zambind depun pe gâtul tau sarutul înrudirii, si ma îmbrac în seara (în singurul vesmânt ce mi-a mai ramas) si tot zâmbind, tot fara glas, întineresc a suta oara. IUBIRII Cad în geunchi si-ti multumesc, iubire, pentru ceste zilnice semnale si voci ale marinimiei tale cu care-mi umpli sufletu-un nestire. Cad în geunchi si-ti multumesc, iubire, pentru înaltul pact care ne uneste. Timbrat de-a fericirii stea subtire, - si-ti multumesc si pentru desnadejde. UNDE Izvorul dragostei, viseaza unii tâsneste undeva, în muntii Lunii... Din cine stie ce gheizere-albastre si ploi bate lumina lui pâna la noi. Noi stam pe Pamânt în seceta noastra, în saracul nostru vesmânt, si mumuram: lumina albastra mângâie încruntata frunte a noastra, umple-ne paharul câte putin cu straveziul tau vin... Rugamu-ne tie, izvor racoros, picura pâna la noi, cei de jos... Dar muntii Lunii tac sub omat. Cântecul nu li se-ntoarce-ndarat. Iar dragostea sta lânga ei întristata de moarte ca nu o cunosc si o cauta atât de departe... SIMPLA Am visat ca s-a îndragostit de mine cineva - si am vibrat când s-a uitat adânc si lung la mine - si nu era adevarat. Când m-am trezit, mai simteam pe obraz arsura acelor priviri. Dar în oglinda am vazut pe obraz doua dâre de lacrimi subtiri. POSTFATA LA O IUBIRE SFARSITA Exista-ndragostiti fericiti care ramîn împreuna, si-al caror sarut proaspat suna… Auziti… auziti… Exista perechi fara moarte, în miscare mereiee, cu-o forma a inimii, poate aparte, Semanînd a metafora, semanînd a idee. Acestia ramîn împreuna, În sarut, ca-ntr-o dulce furtuna. Auziti! Auziti! Auziti! Exista-ndragostiti fericiti OMUL CARE ADUCE PLOAIE Tu esti omul care aduce ploaie Bratele tale îmi curg de-alungul trupului, privirea ta îmi clateste gîtul, gura ta face sa-mi creasca la sold o floare umeda, albastra. Ai rupt inelul de aur care ma logodise cu seceta, inelul de aur uscat gravat cu spin de cenusa. Nelinistea recoltelor îmi umfla pieptul. Ciucuri de apa îmi spânzura la vîrful degetelor. Tunete blînde calatoresc prin noi. ARGUMENT Am dreptul la înca o mie de sarutari, si-apooi la înca o mie, si-apoi la înca o mie. Aceasta e singura mea lacomie, cât timp ploaia, cazând pe buzele mele, se face rosie ca sângele. SI VENEAU CANTAND PE APE Si veneau cîntînd pe ape cei trei care nu stiau bine rugaciunea cei trei care, de-o viata-ntreaga, se rugasera anapoda, si, totusi, nu-l mîniasera pe Domnul, nici nu-l mîhnisera, si pluteau atît de frumos cei trei necunoscatori ai regulilor încît însasi legea se pleca în fata lor si saruta uda lor talpa. BUCURIE Ma bucur sa-mi umplu parul cu voi, frunze de toamna, sa fug prin padurea nebuna, cazand si razand, si sa-mi zgarii obrazul, in scoicile voastre scortoase … Ma bucur sa-mplant in toamna roscata strigatul meu adanc, singuratic, sub boltile pline de aer uscat, de fosnet de vant, sa fug, sa cad si sa rad pe pamantul impodobit de galbenul tau sarut cu o mie de buze, toamna ! CANDORI " E la fel ca atunci. Ca la optsprezece. Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir, aceeasi aplecare a trupului si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire si sambata si targul Mosilor, toate acelasi. " - Atunci, ce s-a schimbat ? intreaba domnul invatator. " Nu stiu. N-am invatat lectia. N-am invatat nici o lectie. Am lipsit de la lectie. N-am putut sa vin la scoala pentru ca am fost sanatoasa. " - Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator. " Asa si trebuie. O sa mai incerc. O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc pan' la semestrul urmator " FARA LUNA Nu era luna-n noaptea ceea... Nici o sclipire...nici un fosnet...nici macar-suflare umeda- mareea... Noi singuri stam pe tarm, între nisipuri, împleticiti în dragoste, rapusi de-o contemplare fara chipuri... Murise marea...mâna ta straina îmi odihnea pe umar, si un sânge lenevos, ca o rasina, trecea prin noi...Dar, ca la o raspânte, deodata m-ai întors spre gura ta -si marea, vântul, sângele-ncepu sa cânte. DIALOGUL VANTULUI CU MAREA -Sunt calatorul ciudat, fara chip, pe câmpiile zarii. În parul meu, pasari solemne se zbat. Sunt marele dusman al nemiscarii. -Vântule, nu vreau rascoala. Nu înca. Ma sperie acesta voce: tu. Nu-mi zdrobi trupul tânar de stânca. Vântule, nu. Înca nu. -În somnuri, în sare, ai timp sa te-ntorci, în culcus de nisipuri inerte. Ci eu vreau sa sun cu o mie de orgi, frumoaso, triumful tau verde! -Ma tulbur...Muschi de apa-ncordez. De dragoste, cânt! Fluida, înalta, din albie ies Sa fiu vânt, sa fiu vânt! PRIETENA MEA Cand ti-ai inchipuit pentru prima oara o falanga a degetului tau asa cum va arata dupa o suta de ani sub tarana oricat de usoara - te-ai indragostit cu disperare de propriul tau deget. Acum, iubirea pentru falangele tale s-a stins. Nu-ti mai adori trupul, prietena mea. Te privesti cu liniste putrezind sub tarana oricat de grea. Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii: Nina Cassian (Renée Annie Stefanescu) s-a nascut în 1924 la Galati, dar va cunoaste frumusetea orasului natal de pe malul Dunarii din scurte vacante. Parintii s-au mutat în Brasov când poeta avea doar doi ani. Orasul de la poalele Tâmpei i-a oferit atmosfera unui burg cu porti grele de lemn dincolo de care se ascundeau misterioare curti interioare, Biserica Neagra, ulite înguste pavate cu pietre de râu ce urcau spre munte, ceata verde peste creste de paduri, ierni somptuoase, izvoare reci... La vârsta de cinci ani a luat primele lectii de pian si a compus primul sau vals. Tot atunci a învatat sa scrie si a compus primul poem. Când avea 11 ani, familia ei s-a mutat la Bucuresti. În 1943 s-a casatorit cu scriitorul Vladimir Colin, dar în 1948 a divortat si s-a recasatorit cu Al.I.Stefanescu, profesor de limba franceza, critic si nuvelist. Dupa sfârsitul celui de+al doilea razboi mondial, publica prima sa carte inspirata de poetes fantaisistes, Max Jacob Toulet and Apollinaire. Începuse sa scrie serios din adolescenta, influentata de Mihai Eminescu si Tudor Arghezi dar stilul sau propriu este cu adevarat schimbat de operele lui Ion Barbu. Toata opera sa poarta amprenta unei forme concentrate de suprarealism. Pentru prima sa carte a fost declarata dusman al poporului de catre autoritatile regimului comunist. A încercat sa-si schimbe stilul prin folosirea unui vocabular accesibil maselor populare fara niciun fel de limbaj metaforic. Dar, într-un poem îl descrie neadecvat pe Lenin si isca un scandal. Scrie apoi patru volume pe care mai târziu le va renega din punct de vedere estetic. Constinta sa era curata dar talentul în eclipsa. Scrie carti pentru copii, singurul mod în care îsi poate manifesta liber fantezia în jocuri de cuvinte. Astfel, între anii 1955 si 1957 simte ca nu mai poate scrie deloc. Compune muzica. Notele muzicale, spunea ea, nu pot fi gasite în dictionar deci nu putea fi acuzata ca ar face aluzii în compozitiile sale. Dupa moartea lui Stalin, în 1957, scrie carte dupa carte. În 1985, este invitata în Statele Unite sa tina un curs de Creative Writting la New York University unde ajunge fara sa fi banuit ca nu se va mai putea întoarce în România. În vara acelui an, prietenul sau Gheorghe Ursu este arestat si chestionat de politie. În biroul sau au descoperit un jurnal cu multe detalii ale vietii sale de-alungul a 40 de ani, jurnal în care comite indiscretia de a mentiona prietenii apropiati cu numele lor adevarat. Nina Cassian era si ea prezenta în acel jurnal prin poeme ce ridiculizau regimul comunist. Dupa o luna de interogatoriu, Gheorghe Ursu a murit. Nina Cassian nu se mai putea clar întoarce la Bucuresti. În 1987, autoritatile îi pun casa din Bucuresti sub sechestru. Toate cartile publicate în România au fost interzise si retrase din librarii si biblioteci. Traducere dupa notele introductive ale lui William Jay Smith la volumul Life Sentence aparut 1990, New York. Bibliografie: "La scara 1/1", 1947 "Sufletul nostru", 1949 "An viu, noua sute si saptesprezece", 1949 "Horea nu mai este singur", 1952 "Tinerete", 1953 "Versuri alese",1955 "Vârstele anului", 1957 "Dialogul vântului cu marea", 1957 "Spectacol în aer liber - o monografie a dragostei", 1961 "Sa ne facem daruri", 1963 "Disciplina harfei", 1964 "Sângele", 1966 "Destine paralele", 1967 "Ambitus", 1969 "Cronofagie", 1969 "Recviem", 1971 "Marea conjugare", 1971 "Loto-poeme", 1972 "Suave", 1974 "O suta de poeme", 1975 "Viraje", 1978 "De îndurare", 1981 "Numaratoarea inversa", 1983 "Blue Apple", 1981 "Lady of miracles", 1982 "Call yourself alive", 1988 Pentru copii: "Nica fara frica", 1952 "Ce-a vazut Oana", 1952 "Florile patriei", 1954 "Printul Miorlau", 1957 "Aventurile lui Trompisor", 1959 "Încurca-lume", 1961 "Curcubeu", 1962 "Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Aligru", 1969 "Pisica la televizor", 1971 "Între noi copiii", 1974 Spectacole de papusi: "Elefantelul curios", 1964 "Pisica de una sinura", 1967 "Ninigra si Aligru", 1972 "Nica fara frica", 1974 Fictiune: "Atât de grozava si adio", 1971 "Confidente fictive", 1974 "Jocuri de vacanta", 1984 Trraduceri: Maiakovski, Chukovsky, Aliger, Ritsos, Morgenstern, Moliere, Brecht, Shakespeare, Celan, Guillevic, etc                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE