|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
poezii (2) |
|
|
de
marin sorescu |
|
|
|
CONTABILITATE
Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A caror întelepciune am eliminat-o treptat.
Si, în sfârsit, o soarta
Si cu înca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
STARE
Nu dormeam. Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa.
Ma înhamasem demult la o clipa
Si-o târam prin vecie, supus.
Ca un cântec pe note nepus,
O, ce agregat de dezagregare!
O, ce mai rasarit de apus!
Ca un prunc în vesnica înfasare.
Si se mai facea totodata,
Ca ma feream de Dumnezeu sa-l respir,
Respirându-l odata pe niciodata
Si începusem sa ma desir.
Nu dormeam. Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa
Ma înhamasem demult la o clipa
Ce ma târa blând, tot mai sus.
O SA PLOUA
O sa ploua
Isi zice Dumnezeu, cascand,
Si privind la cerul fara pic de nor,
Ma cam incearca reumatismul
De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Ehe, se strica vremea!
Noe, ma Noe,
Ia vino pana la gard sa-ti spun o vorba.
MUNTELE
Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.
Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Sitot felul de picioare.
Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.
Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.
Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:
Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!
PRIETENI
Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.
Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...
In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...
Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.
...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii - cu situatia lor neclara
Intre doua lumi -
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic !
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce vrea si-nvie -
Si iata-ma singur in rai -
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme
Exista tristete la toate nivelurile
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ?
CEVA CA RUGACIUNEA
Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.
Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.
Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.
Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?
De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.
NUDISM
Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.
Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc "cel care aduce namol"
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc "femeile care se inamolesc"
Si ma gandesc la ale mele.
Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.
ACTORII
Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.
ADAM
Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
DEDUBLARE
Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?
De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.
Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.
Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!
LA LECTIE
De câte ori sunt scos la lectie
Raspund anapoda
La toate întrebarile.
- Cum stai cu istoria?
Ma întreaba profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainica
Cu turcii.
- Care e legea gravitatiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apa sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie sa ne cada
În cap.
- Pe ce treapta de civilizatie
Ne aflam?
- În epoca pietrei neslefuite,
Întrucât singura piatra slefuita
Care se gasise,
Inima,
A fost pierduta.
- Stii sa faci harta marilor noastre sperante?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboara câte un balon.
Din toate astea se vede clar
C-o sa ramân repetent,
Si pe buna dreptate.
AM LEGAT
Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si pasarile m-au gasit
Cu un cântec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zâmbet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am încercat sa le leg
La ochi.
ARCADA
Azi am vazut un ochi
Care ma iubea.
Vedeam bine ca m-ar fi primit
Sub sprânceana lui.
Dar a venit un nor
Si ochiul s-a închis,
Ori s-a speriat
Si-a fugit în chipul tau
Lânga celalalt ochi,
Lânga fruntea si lânga gura
Care nu ma iubesc.
CA UN FAR CARE NU VREA SA SE STINGA
m-am obisnuit sa dorm cu ochii deschisi
de spaima sa nu fiu luat prin surprindere
sa am controlul meu asupra lumii
pana in ultimul moment
ca un far care nu vrea sa se stinga ziua
tine orizontul marii mereu
in magia unei priviri disperate
te rog sa-mi inchizi usor pleoapele atunci
ce-a fost de vazut am vazut
sa tragi cu grija aceste obloane fine
peste ochii mei obositi
sper sa fie cat mai tarziu
candva intr-o noapte cu multe stele
si cu salcami infloriti
CADEREA IN SINE
Ochii mi s-au dus
in fundul capului.
-Ma duc sa-mi aduc inapoi ochii,
din fundul capului,
spun dimineata.
E drum lung,
Nu m-asteptati cu masa.
CALUL ALB FARA SPLINA
Viteza se fugareste pe sine,
Ramane pe loc un cal alb.
El alearga totusi din rasputeri
Caci calul alb nu are splina.
Dar viteza ea insasi nu are splina
Si luand-o inaintea tuturor alergatorilor
Acestia in acelasi timp fug si stau pe loc.
Sunt camp pentru viteza maxima
Teren de antrenament
Ma ajunge sageata, ma strapunge,
Alearga mai departe,
Fug dupa ea, o prind,
Alerg un timp cu ea in mana,
Ii dau drumul, o intrec,
Ma ajunge din urma,
Ma strapunge...
Si iar o arunc...
Sunt arcul si totodata tinta.
Si-un cal alaturi paste iarba verde
Un cal alb, alb.
CATE GANDURI
Cate ganduri imi trec prin cap
Le las sa-mi treaca.
Este placerea lor
Sa se starneasca din senin,
Ca norii,
Si sa se destrame la intamplare,
La marginea orizontului.
Unele revin,
Cuprinse parca de-o remuscare:
Au uitat sa se atinga de cuvinte!
Cuvintele le imbratiseaza,
Le cuprind in potir de flori carnivore.
Si eu ma pomenesc punand pe note
Plansul gandurilor fara iesire.
CU O SINGURA VIATA
tineti cu amandoua mainile
tava fiecarei zile
si treceti pe rand
prin fata acestui ghiseu
este destul soare
pentru toata lumea
este destul cer
este destula luna
din pamant ies mirosuri
de noroc de fericire de glorie
care va gadila imbietor narile
asa ca nu va zgarciti
traiti dupa pofta inimii
preturile sunt derizorii
de pilda cu o singura viata
va puteti procura
cea mai frumoasa femeie
plus o chifla
DIRIJABILUL DIN MINE
Se facea ca trageam de sfori,
Trageam o data de toate sforile.
Imi facusem o parasuta de nori,
cu care se lasau pe copaci ciorile.
Te luasem, iubito, drept lest,
Dar eu ma aruncam peste bord,
Cand incepeam dulce sa te detest,
Cand ingheta intre noi un fiord.
DRUMUL
Ganditor si cu mainile la spate
Merg pe calea ferata,
Drumul cel mai drept
Cu putinta.
Din spatele meu, cu viteza,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.
Acest tren - martor mi-e Zenon batranul -
Nu ma va ajunge niciodata,
Pentru ca eu mereu voi avea un avans
Fata de lucrurile care nu gandesc.
Sau chiar daca, brutal,
Va trece peste mine,
Intotdeauna se va gasi un om
Care sa mearga in fata lui
Plin de ganduri
Si cu mainile la spate.
Ca mine acum
In fata monstrului negru
Care se apropie cu o viteza inspaimantatoare
Si care nu ma va ajunge
Niciodata.
DUPA UN NUMAR...
Dupa un numarde concentrari
Masive,într-un singur punct
Se prezinta punctul la mine,
Zice:
- Sunt gravida.
- Aud?
HITITUL FOSILA
Gandea intr-o limba moarta
De trei mii de ani. Si scria pe placute cerate,
Care imediat prindeau patina vremii
Si se ascundeau in biblioteci
Ingropate.
Adora bronzul. Nu intelegea fierul
Si taisul acestuia nu-l vatama.
Era un hitit fosila.
Ratacit intr-o cuta a timpului,
Nu stia ca e hitit,
Nu stia ca e o fosila.
Nu banuia ca vorbeste-ntr-o limba
Moarta de trei mii de ani.
Dar adora bronzul,
O, adora bronzul,
A disparut in golul unui clopot.
IERTARE
Sunt vinovat de acest cer
Cu vai adanci si negre hauri:
Cu ochii mei eu i-am dat gauri,
Iertare tuturor va cer.
E-n prabusire-acum si-n van e
Efortul de a-l opri in loc.
Sub ochii stelelor, burlane
Pui pentru lacrima de foc.
Se scurge cerul in pamant,
Pamantu-ntreg devine-o bolta,
Priviti din alte ceruri sunt
Azi ochii nostri, ce revolta.
INTAMPLARE
Cu mine se petrece
Ceva.
O viata de om.
IZVOR DE ADAPAT ARIPA
Mereu se face plinul printr-o gura
Ce casca pentru cea din urma oara,
Mereu se varsa-n cer o picatura
De suflet, picatura necesara.
Si tu te plimbi in lume ca un vas
Ce tremura-ntr-o mana de copil
Si stii: de stropul care-a mai ramas
Atarna echilibrul ei fragil...
O, doamne! din aceasta fuga-a mea
Si-aceasta piedica ce-o pune clipa,
Sa se aprinda-atunci cand voi cadea,
Un mic izvor de adapat aripa.
LUCRAREA PRIVIRII
Ma uit cum diamantul unei stele
Taie in lung geamul cerului.
Cioburile ar trebui sa-mi cada in ochi,
Dar ele cad in sus.
Atunci... eu sunt centrul?
Mii de cioburi albastre se prabusesc in sus
Si eu sunt centrul imensei constelatii
Sferice a lumii,
Care ma apasa
Si pe care o apas cu privirea,
Incat diamantul stelelor
Trebuie sa lucreze intruna,
Taind acest cosmos,
Ce se mareste sferic,
La infinit.
MELCUL
Melcul si-a astupat bine ochii
Cu ceara,
Si-a pus capul în piept
Si priveste fix în el.
Deasupra lui
E cochilia -
Opera sa perfecta
De care-i e sila -
În jurul cochiliei
E lumea,
Restul lumii,
Dispusa încolo si-ncoace,
Dupa anumite legi
De care-i e sila -
Si-n centrul acestei
Sile universale
Se afla el -
Melcul,
De care-i e sila.
MEREU
Stelele
Si-au gasit o pozitie a lor
Si se repeta la infinit.
Acelasi rasarit,
Aceleasi apusuri,
Aceeasi lumina,
Aceleasi riduri.
Daca eu as gandi altfel azi,
Mi-ar tasni sangele pe urechi
Si pe gura,
Ca la o trecere brusca
La o presiune mai joasa.
MINUNE-I SI MOARTEA
Nu mai faceam minuni sistematic,
Imi placeau minunile ocazionale.
Ajutam o zebra sa-si intre in dungi,
Indreptam un batran de sale.
Unii credeau ca-mi pierdusem puterea
Aceea grozava si minunata
Si ma incercau cu invierea,
Omorandu-ma scurt, dintr-o bucata.
Dar cum o minune-i si moartea,
Lor nu le iesea decat pe jumatate.
Chiar umbra mea imi tinea atunci partea
Cea vatamata si pe vindecate.
Si regeneram ca o oaza,
Ce rasare mereu in acelasi chip
Si luand de mana o raza,
Ma indepartam cu pasi de nisip.
NIMICUL
Nu mai finisez nimicul
Cu-a mea viata trecatoare.
Sa ma scol in zori de zi
Sa-i dau lustru cu o floare?
Sa ma finiseze el.
El, in moartea ce nu trece,
Descantandu-mi vesnic floarea
C-un izvor de apa rece.
O LUNA...
O luna galbena de groaza
CLipeste strâmb prin strâmta oaza
Si apele-si arata fundul,
Crapa butoaielor rotundul.
Pamântul ca plesnit din doage
Hodorogeste-n orice ins-
Un clopot dat-a sa se roage
Si dangatul în cer s-a stins.
Neamator de parsatase,
Un cimitir vomita oare
IAr spiritul, plutind deasupra,
Nu se mai vede nici cu lupa.
Cum la-nceput a fost cuvântul,
Ce se purta pe-a apei fata,
Acum se pare ca doar vântul
Ne va sufla pustiu în fata.
Da, Doamne, sa mai tina-o clipa
Aceasta veche schelarie,
CE într-a stelelor risipa,
Înalta-un strop de apa vie.
Asa cum lacrima se urca
În ochiul meu din mari secate,
Proptit de tine ca de-o furca
A lumii, spune-mi ca se poate.
PRECAUTIE
M-am îmbracat c-o armura
Facuta din pietrele ce-au ramas
Dupa ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafa,
Ca sa pot vedea numai
Cu mintea de pe urma.
Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelasînd nici un loc liber
Care sa poata fi atins de mîngîieri,
Ori de alte otravuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasa
De broasca testoasa
Ce-a trait 800 de ani.
Când totul a fost gata
I-am raspuns tandru:
Te iubesc.
PRIZONIERUL DIN CAFEA
Se inalta oboseala din mine
Ca norul de pe munte, sau ceata din vai,
Când se amesteca norul cu ceata. Undeva sus
(Pe la mijloc de codru verde),
Ti-am trecut tie o parte din povara clipei
De-acum (care e dulce), din povara clipei de ieri,
Un ieri lung-prelung.
Stau cu un pahar cu "toc înalt" în mâna
Din care am sorbit doar cafea.
Ar trebui sa încep sa scriu si eu cu tocul,
Versuri cu toc înalt, e frumos zici,
Dar acestea ce sunt?
Orice prilej de a-ti spune te iubesc e nimerit,
Deci un toast dis-de-dimineata
Cu o cupa de cafea.
Sa închinam acest pahar pentru tot ce vedem in jur.
"Or sa creada ca e patriotica". Si ce, nu e?
Ma gândesc la aceasta camera.
La aceasta mareata dezordine, care apropie oamenii
Pentru vecie.
Sunt clipe cu care ne rascumparam viata
Cum muntele plateste cu ferigi dreptul la stanci,
Platim cu aceste mici gungureli, oftaturi, snopleli
(Lesinati, înviati cu apa si înfasurati în trei cearceafuri!)
Urcusul spre culmea de unde ne vedem noi cel mai bine,
Noi cei întregi, noi cei adevarati, noi cei de
La tarmul dragostei-
Nu simti undeva, departe, un val izbind tarmul?
Lasa pe mal alge mototolite,
Ca foile pe care încerc sa te
Descriu si care s-au învalmasit
Printre cearcefuri, perne-
Ce voiam sa spun? Asta. Atît.
"E foarte bine"."Binenteles".
PUSTNICUL
Sta teapan
In buza pesterii
Si asculta caderea de pietre.
Atins de copita stelei
Sau de pana vantului,
Sau poate doar din nevoia de echilibru
Se pravale cate un bolovan
Rar, o data pe an.
Pustnicul, cu mana dibace,
Leaga caderile una de alta,
Facand o bura continua
De piatra,
Afara din timp.
Uneori il apuca spaima
Ascultand huruitul pietrei
Dornice de adanc:
De nu s-ar termina muntele,
Inainte de-a apuca
Sa-l gandesc tot!
RAME
Peretii casei îmi sunt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu vad nimic.
Cred ca le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.
Mai era un loc liber
Deasupra patului,
Si m-am trezit cu senzatia
Stranie
Ca se uita cineva la mine.
Într-adevar, pe locul acela
Joaca o lumina
De forma sferica.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mina de fosfor.
Si cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respira, respira.
Cine stie ce stea
Arde undeva departe.
Si-n sistemul lor de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.
Mâine va trebui sa pun
Si-n locul acesta
O rama.
REPAR...
Repar
Ceasornice de turn.
A se prezenta cu turnul,
Cand veti vedea
In fata casei mele
Un lung sir de turnuri Babel
Sa stiti ca sunt inspirat.
Nu ma mai deranjati atunci
Cu micile voastre arcuri stricate.
RETROVERSIUNE
Sustineam examenul
La limba moarta,
Si trebuia sa ma traduc
Din om în maimuta.
Am luat-o pe departe,
Traducând mai întâi un text
Dintr-o padure.
Retroversiunea devenea însa
Tot mai dificila, cu cât ma apropiam de mine.
Cu putin efort
Am gasit totusi echivalente multumitoare
Pentru unghii si parul de pe picioare.
Pe la genunchi am început sa ma bâlbâi.
În dreptul inimii mi-a tremurat mâna
Si-am facut o pata de soare.
Am mai încercat eu s-o dreg
Cu parul de pe piept.
Dar m-am poticnit definitiv
La suflet.
RISIPIRE
Incet, incet, tot imi veneam in fire
- Nici nu stiam ca sunt atat de vast,
Capabil de atata risipire,
Ca boabele de roua pur si cast -
Ma asezam pe fire, ca balast.
Si firea imi zicea: Mai esti, iubire?
Ca de atata vreme te adast,
Luasem munti si codri in primire.
In jur, imprastiati erau vecinii,
Care pe boabe, care pe malai,
Precum o chiciura luceau pe spinii
Cunoasterii de sine intru trai.
Si-atunci grait-am simplu, fara gura:
Sunt gata! Cautati-ma-n natura.
ROATA
Locuiesc într-o roata.
Îmi dau seama de asta
Dupa copaci.
De câte ori ma uit pe fereastra
Îi vad
Când cu frunzele-n cer,
Când cu ele-n pamânt.
Si dupa pasari,
Care zboara
Cu-o aripa spre sud
Si cu-o aripa spre nord.
Si dupa soare,
Care-mi rasare
Azi în ochiul stâng,
Mâine-n cel drept.
Si dupa mine
Care când sunt,
Când nu mai sunt.
STRAINUL
copacul acesta se va lauda
ca m-a cunoscut
fiindca treceam prin dreptul lui
si el mi-a pus niste frunze pe umar
norul acesta se va lauda
ca m-a cunoscut
fiindca din cand in cand
intram in el sa fac baie
iesind inviorat si frecandu-ma
cu un prosop rosu
si casa se va lauda ca m-a cunoscut
si cetatea si campul
va fi o avalansa de neamuri
de unde va reiesi ca m-au iubit
fara exceptie
toate femeile si toate lemnele
si cu toate acestea
eu am murit
e formidabil
TABLOURI
Toate muzeele se tem de mine,
Fiindca de câte ori stau o zi-ntreaga
În fata unui tablou,
A doua zi se anunta
Disparitia tabloului.
În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o alta parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasa
De gloantele ce-mi suiera pe la ureche,
Si de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndragostitii
Parfumul iubitei.
Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viata,
Le-agat de nori si de copaci
Si ma dau înapoi sa am perspectiva.
Cu maestrii “italieni” poti sa legi usor o conversatie.
Ce galagie de culori !
Si din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Vazut si auzit de la distanta,
Parca as duce-n brate papagali.
Cel mai greu se fura Rembrandt:
Întinzi mâna si dai de-ntuneric -
Te-apuca groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închisi în beciuri întunecoase.
Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc si se dau peste cap,
Si trebuie sa tii bine de ele
Cu amândoua mâinile,
Ca sunt supte de-o forta din luna.
Nu stiu de ce Bruegel ma face sa plâng,
El nu era mai batrân decât mine,
Dar i s-a spus batrânul,
Fiindca pe toate le stia când a murit.
Si eu caut sa-nvat de la el,
Dar nu pot sa-mi tin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoara.
Cum va spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însa foarte lung.
Sunt prins pâna la urma,
Si ajung acasa noaptea târziu,
Obosit si sfâsiat de câini,
Tinând în mâna o reproducere ieftina.
TRUP SI SUFLET
Pe perna capu-mi pun ca pe butuc
Si-astept spasit cu ochiu-ntredeschis
Si il decapiteaza-un eunuc
Si-l plimba prin haremul unui vis.
Uitat in pat, nevolnicul de trup
S-a invatat sa stea, citind ziarul,
Pe pagina cu morti el da cu zarul,
De viata are-o foame ca de lup.
Tarziu am inteles ca-i somnul lupta
Cu acest trup inert, cascand mereu
El este floarea mea, pe care, rupta,
O pun sfielnic pe mormantul meu.
Cand toata vlaga visului e supta
La loc vin cap si trup - si le e greu.
UNGHI
I-a pus o mâna la ochi
Si i-a aratat lumea,
Desenata mare
Pe un panou.
- Ce litera e asta?
L-a întrebat.
- Noaptea, a raspuns el.
- Te înseli, este soarele.
Noaptea stim cu totii,
N-are raze. Dar asta?
- Noaptea.
- Ma faci sa râd!
Este marea, de unde
Atâta întuneric în mare?
Dar asta?
- Noaptea.
- O, este femeia.
Noaptea nu are sâni, dragul meu.
Desigur te-a indus în eroare
Parul cel negru. Dar asta?
Uita-te bine la ea
Înainte de-a raspunde.
- Tot noaptea.
- Pacat, nici acum n-ai ghicit;
Litera asta tocmai erai
Tu.
Urmatorul!
VARSTE
Cercurile
La marginea padurii
Asteptând sa intre în copaci.
VESNICUL EU
Ca melcul coarnele-n trecut
Ti le intinzi, prin pipaire,
Membrana visului, subtire,
Vibreaza ultracunoscut.
Erai in pantec nenascut
Si erai zbor, erai plutire.
De viata-aceea, cu uimire
Ti-aduci aminte, grav si mut.
Zvarlit in lume, ca o nada
In undita lui Dumnezeu,
S-agate avel vesnic "eu",
Cu solzi de vis si de zapada.
Cand dai un semn: "L-am prins!", din balta,
Zvarl! Dumnezeu in cer te salta.
VIBRARE PE LOC
Ah, cerul privit printre brazi
Si norii pe vesnicul prund!
Te-apleci peste margini si cazi
In ochiul de astru, rotund.
Si curgerea repede-ti toarna
O liniste limpede-n gand
Si muntele-n cer se rastoarna
Cu brazii prin tine curgand.
Un punct ce se uita-n oglinda,
Oglinda in punct disparand,
Iti esti si drum lung si merinda
Si vreme oricata, oricand.
Si spatiu cabrand nenoroc.
Si totu-i vibrare pe loc.
VIS
In fata casei in care convietuiesc cu mine insumi
Era o agitatie nemaipomenita.
Toata omenirea se adunase acolo
Si vroia sa treaca prin versurile mele.
Eu abia puteam stavili valurile de oameni,
Alergam de colo-colo, asudat tot,
Si imparteam bonuri de ordine.
Erau acolo si paduri, muntii si rasarituri de luna:
Auzisera ca e vorba de poezii
Si venisera din obisnuinta.
Ca sa impac si oamenii si natura
Eu ii alegeam pe cei mai voinici,
Ii rugam sa ia in brate,
Pe langa bucuriile si necazurile lor,
Un copac, sau un munte,
Si numai asa le faceam vant
In cate o strofa.
Niste femei foarte frumoase
Tineau de patru colturi desertul lui Gobi
Si voiau sa mi-l deie cadou.
Le-am multumit emotionat si l-am primit,
Cu toate ca mai fusesem indragostit.
DEVELOPARE
Azi am fotografiat numai copaci,
Zece, o suta, o mie.
Ii voi developa la noapte,
cand sufletul va fi o camera obscura.
Apoi ii voi clasa:
Dupa frunze, dupa cercuri,
Dupa umbra lor.
O, ce usor
Copacii intra unul intr-altul!
Iata, nu mi-a mai ramas decat unul.
Pe-acesta il voi fotografia din nou
Si voi observa cu spaima
Ca seamana cu mine.
Ieri am fotografiat numai pietre.
Si piatra de la sfarsit
Semana cu mine.
Alaltaieri - scaune -
Si cel care-a ramas
Semana cu mine.
Toate lucrurile seamana ingrozitor
Cu mine...
Mi-e frica.
STINGERE VOCALA
Îngerul care suna
Stingerea vocala,
Îsi lasa goarna de la gura
Si ma dojeneste
Ca eu o sting prea repede.
- Îmi piere glasul brusc.
- Sa-ti piara numai când vei auzi goarna.
Pentru tine n-a sunat înca goarna.
Treci în front soldat si cânta.
Cânta viata.
Mai ai de marsaluit prin ea,
Racanule în ale durerii.
***
Ce ma doare cel mai tare
E ca nu voi mai putea fi
În contact cu cartile,
Sa stau dimineata în fata bibliotecii
Ca la tarmul marii
Mângâiat de briza tainica adiind
De pe rafturi.
Daca tot voi fi atât de aproape de ele
Sper sa nu mi se refuze, Doamne,
Placerea de a citi în stele.
Macar o data pe saptamâna
Dupa orarul afisat pe un nor.
DURERE PURA
Nu mi-e rau ca sa-mi fie bine,
Mi-e rau ca sa-mi fie si mai rau.
Ca marea cu valuri verzi, înselatoare,
Nici durerii nu-i poti ghici fundul.
Fac scufundari în durerea pura,
Esenta de tipat si disperare,
Si ma întorc la suprafata vânat
Ca un scafandru care si-a pierdut
Rezervorul de oxigen.
Ma rog de împaratul pestilor
Sa-mi trimita un rechin de treaba
Sa-mi taie calea.
***
De ce eu trebuie sa intru în acest spital
Si cel care trece acum prin fata lui
Sa mearga mai departe?
De ce el sa treaca de poarta fara sa-i pese
De ce tocmai eu sa intru?
De ce nu el, de ce nu altul?
De ce eu?
Întrebari la care nu s-a raspuns înca.
SPECTATOR
Observ cu interes
Cum se lupta instinctul vietii
Cu geniul mortii.
Viata vine cu o mie de tertipuri,
Moartea are o mie si una de viclesuguri.
Ca doi gladiatori,
Unul cu trident si plasa,
Altul cu spada scurta.
Strivit intre logica misterioasã
A vietii
Si logica misterioasa a mortii
Sunt terenul de lupta.
Au ramas din mine
Doar ochii,
Sa vada si sa se ingrozeasca.
SCARA LA CER
Un fir de paianjen
Atârna de tavan,
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,
Mi se arunca de sus.
Desi am slabit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce a fost,
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.
- Suflete, ia-o tu înainte,
Pâs! Pâs!
FICAT LOCUIT
Simt aripile vulturelui
Întinzând marginile ficatului meu;
Îi simt ghearele,
Îi simt pliscul de fier,
Îi simt uriasa lui pofta de viata,
Setea lui de zbor
Cu mine in gheare
Si zbor.
Cine spunea ca sunt înlantuit?
DOAMNE!
Doamne,
Ia-ma de mâna
Si hai sa fugim în lume,
Sa iesim putin, la aer.
Poate schimbând curentii,
O sa ma simt si eu în larg,
Lânga Tine.
OPRESTE
Opreste!
A racnit sufletul,
Opreste sa ma dau jos!
Sunt satul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinari, obligatii si legi,
Eu am fost facut sa fiu liber.
- Nu pot sa ma opresc,
I-a raspuns pamântul,
(Pamântul din mine),
Da-te jos din mers,
Daca-ti da mâna
Si fa-o chiar acum,
Când eu o sa virez
Spre scârba si tina.
Da-te jos în cer,
Prietene de-o viata,
Te iau când revin.
PLECARE
Ma întorc cu fata
Spre perete
Si le spun prietenilor
Îndurerati:
Ma întorc repede.
VINA
Ma simt vinovat
Ca si când
As fi comis o fapta rea.
La marea spovedanie
Care ma asteapta
O sa spun asta:
Doamne,
Am trait si eu
Printre fapturile tale.
Am facut rau?
***
Acesta e deci
Ceasul
Nu stiu ce sa
Fac mai întâi
Ce atitudine sa iau.
La nastere cica am
Tipat ca un disperat
Trei zile.
Daca n-ar fi fost
Durerile astea as fi zis
C-a fost o moarte buna.
CARTEA MORTII
Semneaza distrat
În cartea mortii.
Cartea vietii a fost
Ridicata discret adineauri,
Si arsa cu flacara mica
În fata casei.
Cine a vrut sa se uite
S-a uitat descoperindu-si capul.
Sângele s-a întins putin pe pagina,
Îngerul îndoliat pune sugativa.
CONCURS
Într-o încapere ca toate celelalte,
Amenajata cu plafon zdravan,
Ne întrecem la sarituri în înaltime.
Stim precis
Ca nu poate sari nimeni
Mai sus decât tavanul
Sa fie si Dumnezeu.
Asta din cauza gravitatiei
Care ne trage mereu în jos,
Înca din cele mai vechi timpuri.
Dar continuam
Cu o îndârjire diavoleasca
Pentru ca nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înaltimii,
Ca pestii zburatori
Dorul aripilor adevarate
Zi si noapte continuam
În plafonul nostru scund.
Cel mai sprinten,
Care are muschii cei mai oteliti, mai dresati
Si stapâneste cel mai bine
Legile avântului
Ia si cele mai multe pocnituri în cap.
CIOBURI
1.
Ma gândesc la mine prin semne.
Nu mai pricep cuvintele
Si ma gândesc la mine
Prin semne.
2.
Observ prin ochean
O delasare a sânului tau, stâng.
Azi e luni.
Lunea sânii sunt mai obositi,
Amândoi.
3.
Pustiu.
Si o seceta ca un nai
Neatins, de-un veac, de buze.
O seceta de n-ai
Nici cu ce sa plângi.
CONCENTRICA
Astazi trebuie sa ai neaparat
Si suflet,
Am nevoie pentru un studiu
Radiografic,
Asa ca ia-ti de pe umeras, imbraca-l,
Aerul tau cel misterios,
Transcedental si serafic.
Priveste-ma cu gene foarte lungi
Si fiecare geana sa trezeasca in mine
O clapa,
Fa anotimpul atat de limpede-ncat
De pe coaja copacilor sa sara corabii,
Dovada ca totul se trage din apa.
Cheama pasarile sa zboare aproape
Numai pasari alese,
De la ciocarlii in sus,
Sa inalte in jurul nostru o fantana de aripi,
Pe fundul careia noi sa ne credem izvoare
Fara apus.
CALAUL CU SAPTE MAINI SI VICTIMA CU SAPTE CAPETE
Calaul trebuia sa omoare timpul.
Acesta statea cu capul pe butuc
Si, asteptând sa i se faca seama,
Îsi omora si el timpul
(Iertati-mi gluma nepotrivita)
Uitându-se la calau, cum îsi ascute barda
Si, ca sa fiu si mai explicit,
Omorându-l la rândul sau,
Putin câte putin.
Caci chiar în timp ce calaul
Îsi ascutea barda, ca sa omoare timpul,
Timpul trecea (desi cu capul pe butuc),
Îmbatrânindu-l, clipa de clipa, pe calau,
Facându-i barda sa rugineasca
Si înfuriindu-l s-o ascuta si mai tare,
Facându-l sa piarda si mai mult sânge,
Vreau sa spun timp,
facând sa putrezeasca fibra butucului,
Slabindu-i cercurile- ale dracului
mai sunt si cercurile butucului!-
Dar tot cedeaza si ele
La un moment dat.
Asa încât, atunci când calaul a ridicat barda
Si-a izbit cu sete,
Alaturi s-au rostogolit doua capete:
Al victimei si al calaului,
Care, alaturi, în praf, s-au întâlnit o clipa,
Bizar, si s-au pupat pe gura,-
Sarut din care s-a si nascut - ciudat -
O victima si un calau,
Gata si la locul lor, în punctul final
Cum s-ar zice.
Victima cu capul pe butuc, bineînteles.
Si, calaul ascutindu-si barda.
O VREME
Ma uit la fiecare carte noua
Ca Avram la Isac,
Pe cand se pregatea
Sa-l injunghie.
Te voi sacrifica si eu
Pe aceste cateva vreascuri
Ale cunoasterii,
Si din litere va curge sange.
Si ma voi invalui in fumul lui
Sa nu ma mai vada duhurile.
Si asa voi fi bun
Materiei
Inca o vreme
SENTIMENTUL LANEI
Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.
Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am ramas cu ochii pironiti acolo.
El ma sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija - am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca ma tii la git, da.
Hai sa te descriu, tot trebuie sa fac ceva
Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii.
Trebuie sa te descriu o data cu bijuteriile tale.
Esti buna pentru arheologii viitorului,
Numai camee, paftale, inele, bratari.
Imediat as putea localiza secolul si tara.
Aurul te iubeste. Sint gelos.
Bijuteriile sa mi le descrii tu. Aici trebuie
Finete de femeie.
Parul tau strins ma aduna de pe drumuri.
Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace
Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap.
De mult ne tot promitem
Sa ne scriem din camere alaturate
Sa ne trimitem scrisori, din ora-n ora,
Ca buletinele medicale,
Numai ca ale noastre ar fi buletine
De sanatate.
Ar trebui sa se dea din când în când
Cite-o stire despre amorul unei perechi,
Luate la întâmplare, dar sa fie tipica,
Asa ca noi...
Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica?
Da? Bine. Sint linistit.
Putem sta de vorba deschis,
Ne putem spune toate secretele.
Greu mai gasesti astazi
O iubire tipica, sanatoasa.
|
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|